oaspetele

noaptea las geamul deschis
ca să intre un greiere lung cât un tren ce înfăşoară munţii de plastilină

stau ghemuit în pat şi îl privesc cum intră alene
păşeşte hotărât
se încolăceşte prin mobilă printre cărţi
printre vise

îmi e frică dar nu scot un sunet
sunt băiat mare
cresc încet ca un mort în palma iubitei
doar turnurile sunt pe punctual de a ţipa

durerile îmi desfac pieptul cu o forfecuţă
curând vor ieşi nori grei de campanie
greierul are locul lui de cinste pe una din pleoape
şi nu se va opri
va continua să meargă mucalit dărâmând luna
dărâmând inima
mai ales acum
când nu se mai ţine cont de dimineaţă