Dragilor, vă propun o provocare. Mai întâi, dacă nu știți ce e cu Pariu pe Prietenie intrați aici. Acum, că știm toți despre ce este vorba, iată ce vă propun: lăsați la această postare un comentariu cu o poezie de-a voastră până Sâmbătă 16 Martie 2013, să zicem ora 00:00, și cele mai reușite creații vor fi citite în cadrul evenimentului PpP ce va avea loc pe 17 Martie 2013 în Clubul Mojo din capitală, de către echipa Pariului ajutată de unul dintre invitați, actorul Cătălin Găian -Konig. Un juriu format din membri echipei Pariului va analiza fiecare text în parte trimis de voi și va face selecția. Dovada că poeziile vor fi citite va fi transmisia live care va avea loc, linkul de unde o să puteți urmări ediția de Duminică urmând să apară pe grupul de face al Bocancului Literar, ca și pe pagina de face a Pariului, Duminică în jurul orei 18.
Juriu care va citi și analiza textele este formată din: subsemnatul, Raluca Neagu, Claudia Minela, Andreea Alexandra Vraja. Poeziile alese vor face parte și dintr-un grupaj ce-l voi posta Luni pe blog.
Deci, ce ziceți, ne ajutați cu texte cu care să asezonăm ediția de Duminică? Aveți curajul? Puneți Pariu pe Poezie?
pânze de pictură
RăspundețiȘtergereiubita mea mă vrea pictor
îmi vrea mâinile să se înghesuie peste toate celulele ei
caută picturi în ulei cu nuduri perfecte
îşi face mustăţi se crede dali se roteşte prin cameră şi dansează
cu fiecare acuarelă în parte
până când fotoliul cutia de bere masa televizorul
sunt curcubee plastice
ornate cu diverse bucăţi lemnoase zgâriate de motanul galben
cu ochii negri
iubita mea stă dezbrăcată cu faţa la tablouri
îmi cere să o pictez într-o pădure plină de ceaţă
am spatele transpirat şi pensulele mele murdăresc pânza
îi dau suflu îi dau negru galben roşu verde
o unghie îmi intră în carnee şi o las acolo
venele îmi plesnesc ca nişte biciuri răsunând pe câmpuri
o rază de lumină îi atinge glezna miroase a cărbune
câmpul meu vizual se limitează doar la umbre şi fum
la sânii micuţi la curbele fine
iubita mea îşi fumează sufletul prin toţi porii
muşcă din măr deschide cutii se joacă
o las să-mi umble prin sertare
scoate tablourile vechi şi le rupe
e nervoasă e fericită tristă bucuoasă uimită speriată
eu închid ochii şi pictez
iubita mea a obosit
se aşează pe un scaun cu spătarul rupt
mă întreabă dacă mai am culori petru cercei şi lănţişoare
îi spun că nu îmi trebuie tabloul e gata
e plin doar de feţe lumini şi cadre
o pădure pe fundalul casei noastre şi cuvinte multe
despre ea despre noi despre viitor despre trecut despre prezent
sunt pe jos sticle de vin şi pahare sparte
ultimele haine înainte de a face dragoste
primul trandafir primit de la mine şi multe poze
casete şi discuri cu melodii de jazz
iubita mea mă sărută
am două dungi trasate peste ochi
şi văd prin ele
femeia din tabloul vieţii mele
multumim radu! :)
ȘtergereChipul din lună - Sorin Teodoriu
RăspundețiȘtergereSe înnoptase și odată cu întunericul, venise și răcoarea primăverii timpurii. Ne plimbam în Grădina Botanică, potecă întortocheată printre brazi și pini, ocolind pâlcuri de ghiocei și brândușe. Valuri de iarbă se unduiau ca sub pașii unor pitici invizibili, ce vegheau să nu rupem crengile înmugurite cu o seară înainte. Vrăbiile agitate priveau spre răsărit, să dea de știre când sosesc rândunelele, trebuiau să ajungă, un cocor anunțase deja într-o dimineață, tocase zgomotos în ciocul lui ascuțit, negura alungată de soare.
Luna privea printre copacii rușinați de goliciunea lor, iar pe crengile argintii, veverițe harnice lustruiau scoarța pădurii de praful stelar și astrul se albea în fiecare clipă. Iar pulberea aceea se risipea strălucitoare peste tot, am simțit-o mai întâi pe frunte și am râs. Ne priveam unul pe celălalt și râdeam pentru că părul nostru lumina de parcă era încărcat cu licurici.
Din cer s-a desprins o cometă, s-a rostogolit precum o ghindă incandescentă, lăsând în urmă un fel de pudră, apoi a dispărut, și-a ascuns căderea printre acele brazilor și s-a ghemuit undeva în iarbă, să se transforme mai târziu într-un pitic invizibil, un paznic al locului, cu arbaleta pregătită să trimită săgeți în bolul încărcat cu aur al lunii, să picure cu scântei pe frunțile noastre aprinse.
Îți spuneam că era răcoare, se înnoptase și ne îndepărtam de pădurea aceea, eram pe o altă alee, mai largă, vraja rămăsese înapoi, știam că o să ne aștepte, iar chipul din lună se uita în urma noastră, voia cu tot dinadinsul să rețină detalii.
Se uita după noi și zâmbea.
multumim anonim semnat :)
ȘtergereUltim bypass
RăspundețiȘtergereRoteşte camera,
Opreşte-o-ntr-un punct.
Râvnesc chirurgical la mijloc,
Vascularizat şi blocat în bătăi.
Cu pieptul deschis, mă scurg,
Simptom altoit, conectat la aparat.
Descărcat, o iau la fugă,
În exces de puls şi-o dungă.
Sunt sunet al disperării,
Pacient al morţii
Şi energie pentru o ultimă bătaie.
Ochii-mi deschid …
Rămân vis stors cu o dorinţă …
O, tu, lume rea!
Coase-mă om,acoperă-mi ochii
Şi dă-mi etichetă cu alt nume!
Fă-mă cenusă şi loveşte-mă de stânci,
La munte, vânt şi ceaţă.
multumim madalina. o sa citim cu atentie poeziile. :)
ȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergereDacă
RăspundețiȘtergereDacă în ochi ai lacrimi şi-n piept îţi gem suspine,
Şi-un nod în gât îţi urcă şi să blestemi îţi vine,
De simţi că îţi e ciudă pe lume şi pe oameni
Şi-ai vrea cu toţi să piară fiindcă cu ei tu sameni,
De îţi apare totul ciudat, lipsit de sens,
Sau dacă viaţa-ţi pare numai un vid imens,
E bine de furtuna-şi dezlănţuie armate
Cu tunete ca tobe ce bat înfuriate
Şi cete de sălbatici, cu suliţi mari de fulger
Şi cu tam-tam de ploaie,
Şi vânt – năprasnic muget.
E bine, căci furtuna e răzbunarea ta,
Sau pentru că poţi plânge, temându-te de ea.
Dar dacă,-n loc de asta, un soare cald zâmbeşte
Şi-oricare fir de iarbă viaţa preamăreşte,
Un imn e orice floare, şi orice pom – un cântec
Slăvind mereu natura şi-al ei vrăjit descântec,
Atunci abia-ţi dai seama că nimănui nu-i pasă
De pentru tine viaţa-i urâtă sau frumoasă,
Că timpul nu se-opreşte, oricât de mult o vrei,
C-aceeaşi fi-va lumea şi după ce-ai să piei.
Te simţi atuncea singur, făr’ prieteni, făr’ de rost
Şi, regretând ce fost-a, visezi la ce n-a fost.
Suna bine, dar nu am noutati, asa ca zic pas. Abia astept sa vad grupajul de luni!
RăspundețiȘtergereesti iertata ! :) te astept data viitoare.
ȘtergereTimpul meu
RăspundețiȘtergereTimpul îmi e corabie în deșert
Triumf înțepenit în ritualul orei de-așteptare
Indiferența în gândul meu s-a arcuit
Și inima mi-a transformat-o în visare.
Timpul îmi e neînțeles păcat
Plătit va fi cu anii ce se-adună
Hamal ce cară saci de lucruri care nu s-au întâmplat
Neîntâmplate vor rămâne pentru totdeauna.
Felul cum timpul trece nu mi-a fost obiectiv
Pe mâna cea de clipe ani am cheltuit, visând fericirea deplină
Și fericirea nu a mai venit
Iar timpul meu s-a terminat, pierzându-se în lumină.
Atena Ivanovici
multumim!
Ștergerepoveşti de noapte bună - Adelina Gabriela Clondir
RăspundețiȘtergerete-am iubit ca un nor de ploaie care plouă în zadar
ştiu că ai plâns fiindcă vântul mi-a legat ochii şi s-a jucat
iarăşi
cu noi de-a v-aţi ascunselea
am căutat libertatea cu mâinile zbătându-se
prin stratul de ozon
m-ai căutat până
dar te-ai oprit la 'până'
atunci o articulaţie a trosnit în ceafa ta
iar gâtul ţi s-a încovrigat spre stânga
lăsându-ţi propria ploaie să trosnească pe asfalt
eu însă te-am căutat până azi
în farfuria imensă cu oameni
ţi-am simţit ochii sudaţi de fostul meu loc pe cer dar
eram deja departe
poate m-ai urât poate ai crezut că am fugit poate poate poate
nu ştiu dacă m-ai mai iubit de-atunci sau dacă m-ai iubit măcar
vreodată
de fapt am fugit, fugisem deja cu mult timp în urmă
când ai plecat capul pentru prima oară din calea frigului
m-ai pierdut şi n-ai mai putut să mă recunoşti
am aruncat în zadar furtuni spre tine dar apoi
apoi a trebuit să mă pensionez şi să plâng doar vara
probabil atunci mă detestai pentru că-mi azvârleam gelozia
pe ţărmurile mării în care te aruncai
acum am îmbătrânit amândoi suntem grizonaţi şi
iarna trecută te-am revăzut printr-o fereastră privind
cerul nopţii
aveai praf de stele pe umerii aduşi
m-ai văzut
m-ai văzut după atâţia ani din nou printr-o sticlă
erau ochelarii de care aveam nevoie ca să ne privim
şi să mă rogi să vin
în seara asta, iubito
îţi cobor o scară iar te las să vii
în patul meu de deasupra
ca să-mi poţi asculta poveştile cu nori
revărsându-se cu nişte săruturi în propria ta
ureche.
o poezie care-mi place, dar care mai trebuie putin prelucrata
Ștergereiata o varianta pe care ti/o propun
VARIANTA PREUCRATA
te-am iubit ca un nor care ploua in zadar
ştiu
ai plâns fiindcă vântul mi-a legat ochii şi s-a jucat
cu noi de-a v-aţi ascunselea
am căutat libertatea cu mâinile zbătându-se
prin stratul de ozon
m-ai căutat până
te-ai oprit la 'până'
o articulaţie a trosnit în ceafa ta
gâtul ţi s-a încovrigat spre stânga
lăsându-ţi propria ploaie să trosnească pe asfalt
te-am căutat până azi in farfuria imensă cu oameni
ţi-am simţit ochii sudaţi de fostul meu loc pe cer
eram deja departe
poate m-ai urât poate ai crezut că am fugit poate poate poate
nu ştiu dacă m-ai iubit
de fapt am fugit am fugit deja cu mult timp în urmă
când ai plecat capul pentru prima data din calea frigului
m-ai pierdut şi n-ai mai putut să mă recunoşti
am aruncat în zadar furtuni spre tine
a trebuit să mă pensionez şi să plâng doar vara
probabil atunci mă detestai pentru că-mi azvârleam gelozia
pe ţărmurile mării în care te aruncai
acum am îmbătrânit amândoi suntem grizonanţi
iarna trecută te-am revăzut printr-o fereastră
priveai cerul nopţii
aveai praf de stele pe umerii aduşi
m-ai văzut
m-ai văzut după atâţia ani din nou printr-o sticlă
erau ochelarii de care aveam nevoie ca să ne privim
şi să mă rogi să vin
în seara asta, iubito
îţi cobor o scară
te las să vii în patul meu de sus
ca să-mi poţi asculta poveştile cu nori
revărsându-se cu nişte săruturi în propria-ti
ureche.
o poezie care-mi place, dar care mai trebuie putin prelucrata
Ștergereiata o varianta pe care ti/o propun
VARIANTA PREUCRATA
te-am iubit ca un nor care ploua in zadar
ştiu
ai plâns fiindcă vântul mi-a legat ochii şi s-a jucat
cu noi de-a v-aţi ascunselea
am căutat libertatea cu mâinile zbătându-se
prin stratul de ozon
m-ai căutat până
te-ai oprit la 'până'
o articulaţie a trosnit în ceafa ta
gâtul ţi s-a încovrigat spre stânga
lăsându-ţi propria ploaie să trosnească pe asfalt
te-am căutat până azi in farfuria imensă cu oameni
ţi-am simţit ochii sudaţi de fostul meu loc pe cer
eram deja departe
poate m-ai urât poate ai crezut că am fugit poate poate poate
nu ştiu dacă m-ai iubit
de fapt am fugit am fugit deja cu mult timp în urmă
când ai plecat capul pentru prima data din calea frigului
m-ai pierdut şi n-ai mai putut să mă recunoşti
am aruncat în zadar furtuni spre tine
a trebuit să mă pensionez şi să plâng doar vara
probabil atunci mă detestai pentru că-mi azvârleam gelozia
pe ţărmurile mării în care te aruncai
acum am îmbătrânit amândoi suntem grizonanţi
iarna trecută te-am revăzut printr-o fereastră
priveai cerul nopţii
aveai praf de stele pe umerii aduşi
m-ai văzut
m-ai văzut după atâţia ani din nou printr-o sticlă
erau ochelarii de care aveam nevoie ca să ne privim
şi să mă rogi să vin
în seara asta, iubito
îţi cobor o scară
te las să vii în patul meu de sus
ca să-mi poţi asculta poveştile cu nori
revărsându-se cu nişte săruturi în propria-ti
ureche.
Inca una si gata :-)
RăspundețiȘtergereMesajul ascuns
Călătoream peste cărări de clipe amăgite
Fugeam printre minute grabnic dăruite
Orele ades le cheltuiam visând
Nopțile le vegheam așteptând.
Aripi chemam la mine să m-ajute să zbor
Timpul să ardă-n flăcări, ca sufletu-mi de dor
Zile să se topească pe-al așteptării altar
Le renegam pe-o mână de clipe de nectar.
Emoții răscolite din cel mai dulce rai
Suflete mângâiate de îngeri aduceai
Îmbrățișări neșterse, căzute fără glas
În amintirea inimii, prea triste au rămas.
Am înțeles târziu, și nimeni nu mi-a spus
Că a trăi doar clipa nu este de ajuns
Trăiește viața toată, nu infim ci fabulos
Iubirea dăruiește-o cui îi este de folos.
Atena Ivanovici
dixit!
RăspundețiȘtergereNu mă voi vinde pe un pumn de-arginţi,
Deşi un pumn de-arginţi mi-ar prinde bine,
Căci port pe ramuri fructe prea cuminţi
Ca să le vând en-gros la orişicine!
Nu mă voi pune-n galantar de-a rândul
Cu numere şi sorturi de sezon –
Sezonul meu nu-i de cuprins cu gândul
Acestor târgoveţi cu gust cazon.
Nu sunt politic, nu sunt apolitic,
Nu-s mercantil, ci doar atemporal:
Mi-e spiritul de gloată paralitic,
Şi nu dau la prezent extemporal!
Număr curent, de cont, sau etichetă
Nu port – şi la ego nu fac rabat.
Port inimă, şi-o fire mai discretă,
Şi nu bat câmpii, câmpul când străbat.
Nu sunt cuminte, nu sunt necuminte;
În cataloage nu mă regăsesc;
N-am standard, n-am nivel, şi n-am cuvinte
De-acoperire-atunci când mai greşesc.
Nu mă voi vinde pe un pumn de-arginţi
Şi nici pe toţi arginţii din cuprins -
Port doruri, taine, vise prea fierbinţi;
Nu sunt o marfă, nu mă vând – AM ZIS!
sunt un boem cu spiritul uscat- Victorița Tudor
RăspundețiȘtergerem-am învelit cu goliciunea de rugină a frunzelor
căci simt că doar carnea lor veștedă
îmi mai poate da umbra unei mișcări,
atingerile staticului deschis,
dimineți, deși cu cercurile rupte.
îmi sunt mâinile frunze și inima e și ea o frunză
desprinsă de albastru, valsând printre ierburile cerului,
gustând din verdele senin.
căci ești doar tu, adică sunt doar eu,
cu ramurile atârnate de culoare și-un nimic
înotând prin dezordine, mâncând muzică,
scriind mitul nostru de boemi cu spiritul uscat,
prins de scoarța trupului.
Mie mi-a atras atentia, in afara de poezia Adelinei și poemul Victoritei Tudor, dar am mici sugestii cu care autorul poate sa nu sa fie de acord. :D:
RăspundețiȘtergeresunt un boem cu spiritul uscat
m-am învelit ÎN goliciunea de rugină a frunzelor
simt că doar carnea lor veștedă
îmi mai poate da umbra unei mișcări,
atingerile staticului deschis,
dimineți, deși cu cercurile rupte.
îmi sunt mâinile frunze și inima e și ea o frunză
desprinsă de albastru, valsând printre ierburile cerului,
gustând din verdele senin.
căci ești doar tu, adică sunt doar eu,
cu ramurile atârnate de culoare și-un nimic
înotând prin dezordine, mâncând muzică,
scriind mitul nostru de boemi cu spiritul uscat,
prins de scoarța trupului.
moartea e un graffiti scris pe inimă
RăspundețiȘtergeremoartea nu are profil de facebook
deși e prietena tuturor o găsești la colțul blocului
asmuțind câinii îți împinge mașina îți leagănă copilul
oriunde ai nevoie de ea, chiar și pe timp de pace
împarte vieți pe carosabil seacă fântâni
dezbracă mirese în noaptea nunții
și toamna e mult mai sociabilă
se simte în largul ei printre atâtea frunze
sărută mai apăsat, predă alchimia
notează în agendă informații confidențiale
celor plictisiți de spovedanii web
s-au îndrăgostit de ea toți vecinii de palier
de mersul ei cu vino-ncoa
bărbații vor s-o agațe la semafor
însă e atat de inaccesibilă
ca o senzație de arsură în plexul solar
Ştefan, iată că vin şi eu cu o poezie. O fi bună, nu ştiu. Voi să decideţi. Mult succes în demersul vostru. Mă bucură.
RăspundețiȘtergerela început cuvântul a fost pentru tine (de Ottilia Ardeleanu)
are un aer smerit de sonetist
cum îşi ţine mâinile ca pentru a implora
arta cu aripi de metal se înalţă dintre degete
lungi de parcă ar fi anume făcute să cânte la cuvinte albe
notele grave reies de foarte aproape de oameni
şi nu pare deloc singur aşa rugându-se pentru cei
săraci cu duhul nu ne vedem de numele lui
ca o înclinaţie de viaţă trăită nu avută
dincolo cerul o carte care se deschide întâia
zi de creaţie
stă cumva cu mâinile
ca dumnezeu
să-şi facă aripi din ele
Eu, Raluca N. votez si pentru poemul ”moartea e un graffiti scris pe inima” (imi place foarte mult titlul, felicitari!)
RăspundețiȘtergereCe spui, Stef?
da, este o poezie buna!
ȘtergereGînd 18
RăspundețiȘtergereau început, odată cu tine,
să-mi cadă gîndurile perechi perechi
precum cireşele cercei în iunie tîrziu;
din capătul holului mă priveşti goală
aştepînd parcă s-auzi uşa trîntindu-se şi zbierătul
ultim al păsării-frunză zdrobindu-se de pieptul meu;
frica de întuneric te-aduce mai aproape, ca şi cînd lumina
ar ţîşni din mine asemenea sămînţii din turn,
mă priveşti mai apăsat parcă şi prosopul îţi cade din mîini pe dalele
reci;
e timpul să ne luăm de mînă;
bucata mea de piatră n-are să ne aştepte o veşnicie:
e-acoperită deja de buruieni şi de crengi crescute aiurea;
mă uit înapoi înspre ziua de ieri şi nimic alta nu mă ţine aproape
decît poate mirosul tău de ceva proaspăt şi crud,
nici încă femeie, nici copil îndeajuns;
aruncă-te înainte-mi şi uită de toate;
braţele mele întinse se-agaţă de tine ca de ultima speranţă,
ca de ultimul cuvînt spus vreodată cu drag;
tramvaiele huruie monoton si becul din colţ pîlpîie cu fiecare mişcare
ce-i tulbură liniştea;
ssssst!
se aude din noi către lume – orgasmul cafelei amare;
mă dori şi mi-e ziua de mîine povară şi chin;
închide ochii şi taci!
mi-e bine…
gata! am sters!
Ștergerema! :) tu ai sters si ce nu trebuia? sau nu mai vad eu? :) Erau e poezele, Gind 18 si Gind 19. Si 18 era de doua ori. Acuma e numai o data - dar nu mai e nici 19 :D Sau?
Ștergeream lasat cate o poezie de la fiecare persoana. :)
Ștergerehmmmmk... :) atunci e bine :)
ȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereSUFLET FĂRĂ MAL
RăspundețiȘtergereAh, suflete! Arcuș prea greu,
Vioara mea
la care
doar afonii mai cântă
dezacordat,
stârnind luntrașul
și lacrima din ochiul înghețat…
Așa de triști sunt ochii tăi,
așa de triști!
Și-atâta gol absorb într-una,
încât nu știu cum mai reziști:
Mai tristă decât tine
e doar luna!
De mila ta,
în rama porții
s-au umezit și ochii morții
iar clipele s-au rătăcit
între pământ și infinit…
Ah, suflete!
Un cor de corbi
mereu îți cântă,
dar e un cânt de altă nuntă,
stârnind
cu-arcușul făr de strună,
pe apa Styxului
furtună,
atât de mare și de grea
că până nici luntrașul n-are
un mal la care ancora…
IOANA BURGHEL
poemul poemelor
RăspundețiȘtergerese dedică lui Gellu Naum
Pe banca din parc
zăcea orfană o carte.
Cartea avea o singură pagină,
pagina avea o singură poezie,
poezia avea o singură strofă,
strofa avea un singur vers,
versul avea un singur cuvânt,
cuvântul avea o singură literă.
Mi-aduc aminte brusc
cum,
pe zidul cu iederă
am scrijelit pentru prima oară,
eram un copil.
all about eve [dan petrut camui]
RăspundețiȘtergerenu iubesc pe nimeni mă simt foarte
bine cristal ce respinge lumina şi
umbra dragostei
nu are loc între electronii mei
fără soţ
ştie cineva să iubească
poate îmi arată şi mie cum
se face că ştiu mai multe despre ea decât
cei care pretind că o înţeleg
asta înseamnă să-ţi cunoşti duşmanul
să-i înţelegi principiul şi
felul în care se uită la tine
de obicei
aşteaptă să faci tu primul pas
un fel de comunicare subînţeleasă
chimică cinică implacabilă
nu faceţi aşa când sunteţi singuri acasă
ai putea crede că este perfectă
sistemul o concepe bolnav de aceea
ajunge să moară plictisită ca
o speranţă înghesuită într-un tren despre care
nimeni nu ştie că mai circulă şi acum
întrebarea corectă nu se referă la adevăr
se referă la ea
ce este iubirea
îmi fac o cafea dublă si un ceai verde aştept
să vă împiedicaţi în cuvinte
mărăcini într-un singur verb
nu iubesc nu
că nu sunt iubit dar nu-mi place
fac eforturi prea mari să răspund
acestui duşman original
şarpe ai curaj
fii picătura mea chinezească
femeie cred
ţi-am spus mai mult decât trebuie şi
încă nu ştii
totul despre diavol
Scrisoare către Frida Khalo
RăspundețiȘtergereLa palatal Cortez Coernavaca,
Mexic
Mi-am tăiat cozile, Frida !
Şuvitele mele se încolăcesc pe podea ca nişte şerpi.
Maica Tlazolteotl m-a părăst ca si el, Frida !
Rănită fiind de facilele triumfuri senzuale ale lui
“Diego” al meu – “Prada ispitelor”,
Parul imi cade incet pe podea.
Lacrimile stralucesc ca diamantele.
Sîngele curge de- un roşu intens.
Floarea de Opuntia se scutură incet
Iar papagalul Ara Macao nu mai cîntă.
Dragostea mea se transformă-n ură !
Para siempre, Frida !
Para siempre !