tăcerea cântărește mult

descoperă

fluturii au migrat din stomac în orașul părăsit din creier
prin pieţele cu tarabe răsturnate
şi strivite cu baroase cât nişte dinozauri

au urcat pe gât făcând ravagii pe corzile vocale cu aripile lor fragile
silindu-mă să scuip flăcări sub formă de sânge odată cu vorbele
dar nu a fost vina mea
în timp ce vorbeam eram pierdut într-un deşert
lipsit chiar şi de nisipul fierbinte

acum ei se mişcă neregulat şi milimetric de-a lungul timpului
își usucă victorioşi antenele cocoțați pe dărâmături de parcă ei le-ar fi adus acolo
o amiază veşnică veghează nu chiar protector printre fructele care îşi văd de drumul lor

tăcerea cântărește mult ca un bandaj plin cu puroi
prin dunele întunecate ale neuronilor se merge cu cizme de cauciuc
înaintarea se face încet şi fără zgomot

orice oră fixă are cel puțin trei stele în minus

fluturii formează cu timpul
un nou aer