Arma secretă a lui Rahan: copilăria noastră.

 

Istoria revistei de benzi desenate Rahan este destul de cunoscută, confundându-se cu activitățile pe care le făceam cei care am prins perioada 1969 – 1989 în blocul socialist. Apărând inițial ca un desen de sine stătător în deja celebra revistă Pif, personajul Rahan își câștigă repede publicul ajungând chiar să crească alături de consumatorii de bd-uri europeni. Îndrăznesc să spun că aceste episoade, la vremea respectivă, echivalau cu serialele care apar astăzi pe Netflix, publicul așteptând cu emoție întâmplările noi.

Aventurile omului preistoric Rahan (cuprinse în cele două serii de reviste apărute între

1971 - 1984) au fost o modalitate a partidului socialist de a populariza viziunea evoluționistă asupra lumii, abordarea raționalistă a vieții, eliminarea gândirii magice (mistice, religioase) considerată de ei ca parazitară gândirii. Partidul socialist, sub egida căruia apăreau revistele Vaillant, mai târziu Pif, făcea eforturi în a încetățenii, pe toate nivelurile, ideile progresiste și revoluționare care îi ghidau prin istorie. Era o modalitate plăcută de a-și populariza ideile, mult mai plăcută decât dacă s-ar fi apucat să facă prelegeri, conferințe sau articole plictisitoare. Pentru acest partid, fiind un partid născut din popor pentru popor (cel puțin așa se definește), abordare aleasă este firească și de înțeles.

Nu este un secret, revistele Rahan erau tipărite în România, cu excepția câtorva numere din a doua serie (Nouvelle Collection -N.C.- 17, 23, 29, 32-36), numere care au devenit greu de procurat în România, alături de vestitul număr 35. Situația istorică din acele timpuri ne-a făcut, cel puțin pe copiii anilor ’70 - ’80, să facem din troc o școală în a face afaceri. Pif-urile, Rahan-ele, mașinuțele de fier, surprizele Turbo etc își aveau valori fluctuante, subiective și care depindeau în mare măsură de puterea de a negocia. Un număr Rahan putea să ajungă și la 5 Pif-uri, depindea de starea în care se găsea revista sau de legenda creată în jurul numărului (numerele mici aveau o valoare mai mare).

Desenatorii bd-urilor Rahan au fost trei (alte două încercări nu au fost luate în seamă), cel mai important (tatăl lui Rahan) fiind André Chéret, care a reușit să redea o lume dispărută unui public însetat de aventură, care se afla într-o societate ostilă oricărei evadări din liniile trasate de partid. Personajele din aceste benzi desenate sunt redate foarte veridic, cu o grijă foarte mare asupra proporțiilor. Așa cum spuneam, urmărind cronologic aventurile acestui personaj, se poate observa evoluția prin care trece desenatorul și, odată cu el, personajul. Ce diferență este între primele episoade din 1969 și cele din 1984! În anii '80 detaliile din aceste benzi desenate sunt mult mai atent lucrate, decorul mult mai elaborat, peisajele mult mai îndrăznețe, mâna mult mai sigură și, ceea ce este cel mai important, căsuțele încep să încalce granița pătratului convențional al bd-ului și al ‘timpului’ redat prin aceste căsuțe, acțiunea evadând, nu o dată, pe o pagină întreagă sau chiar pe două.

1982

1969 

1969

1981

A avea o revistă Rahan și a o răsfoi în pauzele de la școală, cerea proprietarului și o calitate de a povesti colegilor povestea din revistă pe care tu, desigur, ai digerat-o în prealabil. Era mai mult o interpretare personală, de multe ori inexactă, dar destul de sugestivă ca să se înțeleagă povestea. Și dacă tot am ajuns la povestea episoadelor, da, pot spune că, dacă observăm o evoluție în arta desenului, poveștile rămân destul de sărace, simple, previzibile.

Ideea a rămas constantă pe parcursul celor două serii: Rahan era omul rațional, un om cu viziuni sociale, politice și psihologice care depășeau cu mult perioada preistorică pe care o traversa. În primul rând se lupta cu vrăjitorii, cu ideea de zeitate, cu ofrandele inutile și cu îngustimea gândirii de trib. Cu toate astea la rândul său, el era subjugat voinței cuțitului și de presiunea colierului. Se ducea în direcția indicată de rotirea cuțitului pe o piatră și își ducea instinctiv mâna la colier atunci când trecea prin emoții puternice (aduceri aminte, tristețe, autoîncurajare etc). Cuțitul îl furase (nu fără remușcări adânci care țin mai bine de două pagini), iar colierul îl primise ca moștenire spirituală al unui anumit spirit de a trăi. În acel moment, având pe fundal o erupție vulcanică, el devine apostolul unei religii sociale.

Odată cu arta desenului devine de-a lungul timpului mai îndrăzneț și curajul expunerilor. Astfel că subiectul aventurilor într-o perioadă preistorică greu de definit, oferă prilejul lui André Chéret să expună foarte multă nuditate, să îl arate pe Rahan fumând diverse halucinogene sau să îl pună pe același Rahan în situații în care se folosește de o abilitate de a discuta, abilitate care mai târziu va fi cultivată de către psihologi.

Țin minte că, în cartierul unde am copilărit, circula zvonul că ar exista un Rahan porno. Cu siguranță a fost o exagerare, un zvon scornit pentru a atrage atenția. Totuși, există în numărul 4 din N.C. o secvență unde eroul nostru blond, conducând o domniță spre tribul ei, se opresc într-un luminiș unde pare a fi atacați de o pumă tocmai când .... .

Una peste alta Rahan este un erou care a crescut alături de mulți din cei care astăzi suntem la o vârstă matură. Evoluția lui (ca și personaj) a mers paralel cu situația social-economică de atunci, cu reperele culturale la care ne raportam, la modul de viață pe care îl traversam. Colecția mea de Rahan N.C., conștientizată la maturitate ca un fel de răzbunare a copilăriei, este foarte aproape de a se încheia. Îmi lipsesc numerele cele mai greu de găsit, despre care am pomenit mai sus: 17, 23, 32-36 (desigur, vestitul număr 35 nu îl pun la socoteală).

Fără îndoială, aceste reviste erau încă de pe atunci văzute ca niște lucruri de valoare, dar tot nu îmi explic cum să făcea că totuși ajungeau pe mâna noastră (copii fiind) care, de ce să nu fim sinceri, nu prea aveam grijă de ele. Circulau multe reviste Rahan rupte, mâzgălite, înjumătățite. În același timp existau colegi care primeau interdicție să aducă Rahan la școală, trebuia să îi faci o vizită sau, cel mult în fața blocului. Mai erau și situațiile când doar împrumutai revista, ca la bibliotecă, urmând să o aduci proprietarului. Nu puțini erau cei care aduceau revista cu un ‘mic’ semn în interior, însemnând o mâzgălitură răutăcioasă (am găsit în anticariate reviste Rahan păstrate în condiții perfecte, dar care aveau pe la mijloc o mâzgâlitură explicită sau un cuvânt golănesc, și cam asta este explicația găsită de mine).

Rahan a fost o lume dispărută care a apărut într-o lume ce începea să dispară. Desigur, banda desenată își câștigase de mult timp publicul peste ocean (vezi Batman, Superman etc), de aceea impactul la publicul european a fost atât de mare. Mai ales că Rahan nu dispunea de echipament special (din contră, era la polul opus umblând doar cu un cuțit din fildeș la șoldul drept), nu se folosea de diverse mașinării (punea mintea la muncă, prin puterea observației confecționând mașinăriile de care avea nevoie), iar legile pe care le împărtășea în drumurile sale nu erau impuse de o autoritate, ci el le găsea ca fiind înnăscute Ceux qui marchent debout. Nu în ultimul rând, nici calitatea și nici micile mari inovații în materie de bd pe care le întrebuința desenatorul, nu erau cu nimic mai prejos față de aventurile spectaculoase care veneau din America.

Fin de l"episode