am nevoie de o şoaptă

împins pe o linie moartă plină de melci
de o fiinţă cu gât lung şi alb
cioplesc cu ură cu nerăbdare cu tăceri cu nebunie
inima până dau de nodul din gât

şlefuiesc apoi cu fierea din ficat
orice amintire
pentru a vedea ce se arată la o a doua developare
 
cândva tăiam panglica roşie a apropierii şi creşteam în preajmă
nişte animale fantastice pe care le numeam atingeri
se cutremura pământul şi ieşea din el soarele noastru fără bagaje

eram la o mie de km depărtare de orice respiraţie
ne trăiam într-o pădure de sticlă visele decupate din carne vie

poate că tăcerea şi răceala au existat mereu
poate a fost nevoie de mine pentru echilibru
de restul se ocupă acum mizeria lumii