joi, 29 martie 2012

Horia ZILIERU

vezi lista completă a invitaților pe blog > aici





Horia ZILIERU (n.1933) este unul din seniorii poeziei contemporane aflat printre noi (în 2004 primește Meritul Cultural în gradul de Comandor, categoria A Literatură). Generoasa ediție apărută la editura Princeps Edit, Astralia, adună în ordine cronologică poezii din volumele apărute de-a lungul timpului. Încă nu am putut să parcurg toată cartea, dar din ce am citit m-am grăbit să aduc și aici câteva din versurile distinsului poet. Un poet la care întâlnești retorica bacoviană nu lipsită de o ușoară notă ironică (vezi cuvintele de plumb sau yahtul de plumb), tăierea bruscă și rece a versului tipic barbiliană, imaginile surprinzătoare naumiene, toate astea acordate conform constituției sale interioare de poet. În poeziile lui întâlnești la tot pasul jocuri de cuvinte, mai mult sau mai puțin întâmplătoare, trimiteri livrești, abordând tema erosului și a misticului. De fapt toate poeziile sale sunt străbătute de aceste două fire, ca firul de mărțișor, destinul său poetic semănând, cum s-a mai spus de-a lungul timpului, cu al unui trubadur. Când l-am întânlit la Iași, în 2009, la festivalul de poezie Grigore Vieru, l-am simțit ca pe un om deosebit, o persoană care trăia în sine, viața asta, poezia, diferențiându-se de toți ceilalți de generație cu el prezenți acolo. Țin minte un gest, când ni s-a adus la masă Muscat, el și-a înmuiat degetele în vin și și-a uns pleoapele spunând: Nu mai am voie să beau, să îmi înmoi văzul măcar. Dacă doriți o poezie mistică, care să răscolească interiorul dumneavoastră după trăiri autentice, nu ezitați să citiți pe Horia Zilieru. Lectură plăcută!


DOMNIȘOARA INFIRMIERĂ

Buzele ei sunt două liziere
de triști salcâmi în gara de câmpie
cu ciori de fum în vârf – o neagră miere
o neagră miere destupată mie.

În somn cuvintele de plumb învață
cuvinte cu puțină nebunie
mersul pe ceață
floarea de fâneață
și toaca tristă într-o sihăstrie.

Dulci mâinile prind vrăbii de cenușă
frăția lor de sânge-n
ciripire
o mângâie – și jilțul de la ușă
prin rugi de mure
fuge să respire
întâiu-ngheț în cânepa -------pădure.

C-un rug trezește șerpii și le scoate
sudorile din pungile umflate
și bufnița pe gură le îndeasă
scântei puține  limba metastasă

În ora veghei prinde rădăcină
cămașa ei de ger? Văd sânul stâng
de partea unui înger în surdină
lovind o tobă oarbă    îl ajung
cu funii tras de serul ca melasa
și-I strig peste buricul cald thalassa

sunt însetat de morți și nervii sun’
și cântă-n crengi cerceii de alun

cerceii galbeni țurțuri de polen
coroana de pupile  galb eden.

Subt luciul apei blânda (s)îngerime
nedezbrăcat mă curge-n adâncime
și somnului mă las slomnind pe când calul flămând
îmi paște-n jugulare
un urlet lung de lupi la urlătoare

INTERIOR

Departe-acum în toamna cu petunii
tu ai plecat cu soarele-n amurg
lovesc  în ceață plopii și 

lăstunii
cu foșnet de tafta sub geamuri curg.

Te caut prin oglinzi în înserare
când spală flăcări de rugină blând
și prinde nostalgia să scoboare
ca lebede pe lacuri lopătând.

Bujorii albi din scoarță muntenească
îmi sorb din pleoape roua ce mai am
pe perne ți-am păstrat adânca mască
și florile de gheață într-un geam.

E-atâta elegie în fereastră
și-aștept așa din cărți să te desprinzi
în rochia subțire și albastră
ca irișii grădinii suferinzi.

Un gest al mâinii-n umbră rezemată
pereții se desfac și la un semn
dintr-un tablou pădurea fermecată
răsună lung din fluiere de lemn

și arborii se caută sub humă
și se-ntâlnesc cu rădăcini de fier
și se iubesc deși în vârf au brumă
și cântă răstignirea lor pe cer.


SCRIBUL

Ca domnul G. Bacovia în toamnă
închid centrala nervilor/busola
și iau un yaht de plumb către Socola
unde-n armura clasică o doamnă

aprinde sâni electrici cât cupola
lui a din Basarabia. (Înseamnă
că-n somn fecioare albe se destoamnă
prin ficțiunea sângelui). Sistola

nevăzătoarei  între zodii timpii
lacustrei joacă. Raza ne va pierde
în spaima umbrei fără trup iar ghimpii

morfinomani un trandafir tunându-l
la marginea icoanelor inerte
împrejmuie cu sfeșnice mormântul.

DOINĂ PE CALEA ROBILOR

Doamnă sânii calzi de nuntă
sunt taverna și mormântul
și aprind în trapeznuntă
roza sfântă
crinul sfântul

roza --------- floarea mea de geniu
într-un verginal mileniu
umilința își descântă
lacrimile graiului
nasc din crinul raiului.

În beția vecnic trează
iarna formelor visează
turle albe de amor
cu smeritul vârf prin nori
când în iarna nupțială
fiica din magdala spală
tălpile amantului
la poarta neantului.

Eu
cu părul alizeu
mân către ospiciu fluturi
la polenul de-nceputuri
unde fi-voi răstignit
că mi-e craniul locuit
de un crin mai ortoman
os hiperboreean.

Roza ----- doamnă de onoare
bând a morților suflare
mi-a secat mireasma ginții
și scânteile divine
sună spațiu suferinții
prin cenușile din mine.

Prințul nopții crin Amin
sângele mi-a rourat
cu albastru preacurat
și-n nirvana am intrat
singur straniu și strein.

După sânul cel mai mare
astrul plângerii răsare
după sânul cu morminte
astrul pângărit asfinte.

Plâng coroanele de spini
o golgotă de asini
sarea plânsului încheagă
naltei cruci durerea-ntreagă
prin carnalele ruine
hoarde rodnice de-albine
sug taverna și mormântul
pe când ceara înveșmântată

roza------sfântă
crinul ------ sfântul

MOMENT PO(H)ETIC

Dorm manechinele sentimentale
obscura nuditate în vitrine
un râu serafic de ecaterine
visându-se fiice în omphale.

Întors din orologii submarine
ursuzul urs înfigurând opale
lângă zăpada lebedei astrale
prin flăcări ce-l consumă ca un crin e.

Subt cenotaful clipei suspendate
vin în trăsuri mirese-abandonate
și cer plângând veșmântul de fecioare.

Filtrând virilul chin în voluptate
cu-alean de faguri văzul meu tresare
triunghiul/sfera/scara de salvare. 

2 buşeli:

Zi ceva de-a busilea sau din picioare

de-a bușilea prin aer!