luni, 21 noiembrie 2016

Poezie sârbă

Las mai jos o mică selecție din Malul celălalt antologie de poezie sârbă sec. XX-XXI, editura Herg Benet 

2012.
Traducători: Liubinca Perinaț Stancov, Slavomir Gvozdenovici, Aleksandar Stoicovici

Aleksandar Ristović (1933—1994)


Latrina

Prin crăpătura din dreapta
poți vedea un cocoș roșu,
iar prin cea din stânga,
cu puțin efort,
poți zări masa,
fața de masă albă
și o sticlă de vin.
În spatele tău, dacă întorci privirea,
sunt oile care încearcă să zboare
cu aripile lor de lână.
Iar prin gaura în formă de inimă
din ușă,
fața zâmbăreață a cuiva
care se uită la tine cum te caci.

Branko Miljković (1934-1961)

Testamentul orfic


Dacă vreți poemul
coborâți sub pământ
dar îmblânziți animalul
să vă lase să treceți la întoarcere

Dacă vreți poemul
scoteți-l din pământ
dar feriți-vă de apucăturile lui
de cunoștințele lui subterane

Cuvintele au sufletul mulțimii
doar prostia și turtureaua le fac mai gingașe
pericolele depășite prin metafore
vor începe să cânte mai periculos în alt loc.


Ljubomir Simović (1935)


Judecata de apoi

Oare poate intra pescarul în rai
împreună cu peștele pescuit?

- Nu poate!răspunde hotărât vânzătorul mustăcios de pește
lovește crapul în cap cu un ciocan de lemn
îl ia de pe cântar și îl bagă în pungă
pe care mi-o întinde cu restul de bani!



Branislav Petrović (1937—2002)



E pe urmele tale

e pe urme tale
un urmăritor cu o stăruință de neînțeles
credincios judecătorilor
crud și drept
și-a întins cortul pe masa ta de lucru

nevasta ta îi aduce haine curate
fiica ta 
apă vie în palme

într-o clipă
câinele tău credincios te va sfâșia
pisica ta va vâna
rozătoare și păsări mărunte pentru el

măcar balaurul pe care-l hrănești cu manuscrise
de ți-ar rămâne credincios


Poem despre întoarcerea Anei din concediu

S-a întors de la mare țigăncușa mea bronzată
bronzată precum o regină africană
nici nu-mi pasă că acolo la mare s-a iubit
cu un șmecher din Pancevo
acum e important că s-a întors la mine
la mare se găsesc rechini mari
la mare se găsesc marinari la mare se găsesc pescari
putea cineva să-i fure genunchii
să clădească o statuie în orașul său
putea s-o răpească țiganii sau golanii
povestește-mi cum a fost povestește-mi cum a fost
are marea un frate mai mic este marea un soldat pașnic
oare iubește marea un butoi plin cu bere știe marea să înoate
cum sărută francezii țigăncușa mea nevasta mea iubită? 

miercuri, 16 noiembrie 2016

Un vapor din ghips


Motto: Culcați ei ‘’merg’’ la cinematograf, culcați se plimbă cu trăsura, culcați stau în localurile de petrecere, culcați ‘’merg’’ la conferințe, culcați își fac vizite.
M. Blecher Un oraș orizontal

Pe 17 octombrie 2016 Muzeul Țăranului a găzduit în sala Studio H. Bernea premiera absolută a filmului Inimi Cicatrizate, în regia lui Radu Jude, inspirat liber din romanele scriitorului român Max Blecher (1909-1938). Despre scrierile autorului și dramatismul existenței s-a exprimat la vremea respectivă, printre alții, criticul Octav Șuluțiu: ‘‘Eroul (…) trăiește în permanență în pătura sufletească unde materialul senzorial începe să se transforme în fapt abstract, psihologic. (...) Eroul trăiește cu ochii, cu urechile, cu nasul, cu pielea, cu toți porii, cu limba’’.

Regizorul reușește, prin camera imobilă, să dea senzația spectatorului că este colegul de suferință al scriitorului care, diagnosticat cu tuberculoză osoasă (boală incurabilă la începutul secolului trecut), își va petrece ultimii zece ani din viață prin diverse spitale din țară și străinătate încorsetat într-o armură de ghips stând întins, poziție din care va mânca, va bea, va scrie, va iubi. Nu de puține ori tratamentul va semăna cu o picătură chinezească, doar vocea jumătate gravă jumătate șugubeață a doctorului Ceafalan (Șerban Pavlu) oferind pe alocuri raze de speranță.

Emanuel (Lucian Teodor Rus) părăsește senin și încrezător, cu forța pe care i-o dau cei douăzeci de ani, viața care i se deschidea cu atâta generozitate, pentru a se închide în sine la propriu dar nu la figurat. Lumea pestriță din spital, un mic univers cu reguli proprii, dar și povestea de iubire cu Solange (Ivana Mladenovic), îi oferă pentru un timp o alternativă la normalitatea pierdută, mai ales când discuțiile cu cei din jur ating subiecte ferbinți ale vremii: războiul, problema evreiască, necesitatea suferinței în viață, existența lui Dumnezeu, etc. Un iubitor de muzică clasică, de filosofie, de literatură va lua totul ca pe o călătorie: ‘’Ce ar fi fost într-adevăr, gândi Emanuel, ca în seara aceea construcția întreagă să pornească în lume, ca un vapor, plutind pe valurile oceanului, încărcată cu bolnavi, strălucind de lumină, într-o ultimă călătorie nocturnă, înainte de a naufragia și de a îneca cu dânsa toate ghipsurile, toate infirmitățile și toate disperările adunate acolo la un loc?’’(Inimi cicatrizate), ca pe o irealitate personală din care se va trezi, chiar dacă trezirea va echivala cu moartea fizică. Momentele de acalmie sunt intercalate cu petreceri zgomotoase rupte din tablourile lui H. Bosch (personajele își schimbă hainele de spital cu altele în culori țipătoare, în ton cu urletul lor spre însănătoșire), cu plimbări printr-un oraș ploios, cu analize medicale redate suficient cât să strângi din dinți în același timp cu pacientul sau chiar cu momente de dragoste.

Citate din scrierile autorului alternează cu scenele dramatice fără să le explice, spectatorul având acces la cele mai tăcute locuri ale tânărului muribund. Pe de altă parte, zgomotele din jurul lui Emanuel sunt scoase în evidență ducându-i țipetele din durerea interioară mai departe, astfel că ploaia, scârțâitul gutierelor, urletele scoase de vecinii de salon sau valurile îi înconjoară permanent încremenirea la orizontală. Brancardierul Nelu (Marius Damian), această călăuză tăcută, îl transportă în incinta spitalului, dând impresia că știe secretul de nespus al acelui loc unde pacienții, chiar dacă se vindecă, se întorc din diverse motive, cum este cazul lui Solange.

Prin tot acest dramatism interior și prin imaginile care arată cruntul mers al bolii prin ființa umană, regizorul găsește ușor calea spre umor. Fie că este vorba de detașarea lucidă a doctorului, de umorul livresc iscat în urma discuțiilor aprinse dintre pacienți, sau de momentele de autoironie ale lui Emanuel venite în clipele cele mai grele, umorul este prezent în film ca sarea în bucate, dând lucrurilor grave pe care le prezintă un optimism venit în același timp cu acceptarea, resemnarea și asumarea.

Emanuel nu se plânge de starea sa, el o observă permanent, o cântărește cu răbdare și o analizează lucid, căutând astfel, inconștient, o salvare miraculoasă care să izbucnească din el. Regizorul, urmând spiritul din scrierile autorului, nu cade în sentimentalisme hollywoodiene evitând scenele lacrimoide, oricât de apăsătoare ar fi situațiile, rezultând un film de 141 de minute care vor atrage într-un maraton de introspecție al scriitorului și pe spectator.

***
Radu Jude a obținut cu filmul Inimi Cicatrizate Premiul Special al Juriului la Festivalul de la Locarno, după ce, anul trecut, a câștigat Ursul de Argint pentru regie la Festivalul de Film de la Belrin cu Aferim! Filmul va putea fi văzut pe marile ecrane începînd cu data de 18 noiembrie.



Articolul a apărut în ziarul Lumina literară și artistică, noiembrie 2016, supliment al ziarului Lumina.

vineri, 11 noiembrie 2016

Pisica. Început de igrasie - lansare volum

SÂMBĂTĂ, 19 Noiembrie, în cadrul Târgului Internațional de Carte GAUDEAMUS 2016, la standul editurii PARALELA 45, începând cu ora 18, va avea loc lansarea noului volum, Pisica. Început de igrasie

Vă aștept cu drag la o vorbă, un autograf și o poezie.






Las mai jos o poezie din volum







neurosportul

motto
dacă pui argint în mitră, scoți desigur mitrat de argint
S. Perahim


până să începem maratonul acesta contagios 
prin ecosistemul sentimentelor pur sânge
a fost un repaus prelungit
timp în care ne-am scuturat degetele antebrațele brațele
& gleznele și suratele lor de peste gambă


să știți
ne-a spus arbitrul sorbind din cappuccino luat de la aparatul din intersecție
cu monedele noastre
cursa aceasta nu va fi anunțată de un foc de armă
– moment în care a amestecat zahărul cu bățul de plastic -
nu voi trage nici cu arcul nici nu voi sufla cornete pe o țeavă de plastic
dar? am întrebat în timp ce ne puneam tricourile de concurs pe calea victoriei
sorbind și zâmbind în același timp
ne spuse prin gesturile mâinii rămasă liberă
lasă o să auziți ce și când la momentul cel mai nepotrivit
hai! vedeți-vă de treabă mergeți înainte prin locuri ocolitoare ca să dureze mai mult
o să ne vedem noi și la final și din tribune și pe drum și de la televizor

dădeam târcoale liniei infinite de start
se aduceau băncile luuuuuuuungi pentru tribune cu pampoane pentru majorete agățate pe margine
cursa cu obstacole înseamnă să treceți prin chioșcurile cu vată pe bățne îmbărbăta Antre Nory
mașinile claxonau ca niște luni pline văzute de-a lungul vieții
întârziații ajungeau cu taxiurile în mare viteză tocmai de la marele zid chinezesc
unde înlocuiau cărămizile cu casete video

pentru câteva minute am avut impresia că suntem în curtea școlii
și așteptăm transfigurați să se urle de intrare

am văzut însă arbitru cum îndeasă porumbei în gloanțele oarbe
sorbea în continuare zâmbind din paharul cu cappuccino

noi ne auzeam unul pe celălalt cu câteva secunde înainte și ne răspundeam în același timp
până au murit toți dracii
semn că începuse tărășenia dragă și că ar fi frumos
să ne luăm elegant poziția de start

duminică, 9 octombrie 2016

adevărul despre scosul la tablă

sursă foto aici
când m-am trezit cu o grămadă de furnici scobindu-mi palmele
nu am presupus că am murit
mi-am zis că am fost uitat undeva prin univers
și ajuns din urmă de o pădure

mi-am scuturat puternic tot corpul
ca un păpușar
și furnicile au dispărut
puf! puf!

hai
ridică-te și ieși
este extraordinar de frumos afară!
mi-am zis ascuns printre amintirile
așezate în cutiile pentru mutat

m-am trezit la tablă
cu învățătoarea din clasele I-IV că-mi spune
cum o să faci sex cu iubita ta?
am început să îi spun definiția substantivului
derutat fiind de situație
dar ea mi-a repetat întrebarea

dar ea mi-a repetat întrebarea


dar ea mi-a repetat întrebarea

de frică sau de rușine
am început să cresc și să mă micșorez
până am rămas la o statură imensă

eram deasupra lumii și îmi era frig

cu cele două bucăți de cremene păstrate în buzunar
încă din tabăra aceea
am început să aprind o grămadă de vreascuri
dar am făcut doar să îi umplu pe cei de jos cu praf
și să îi sperii cu fulgerele mele idioate

m-am oprit când prima furnică a ieșit de sub mânecă
a înaintat pe perfuzie
repede
cu viteza unui spermatozoid
și s-a oprit uitându-se înmărmurită
la doamna 
învățătoare

miercuri, 31 august 2016

despre cum se pleacă

Salvador Dali
ne-am hotărât să râcâim pereții
să-i reparăm să dăm o mână de glet cum se spune
apoi să-i vopsim cu vinarom de culoarea ambientului

am început cu peretele din spatele patului
ea dintr-un colț eu dintr-un colț
nu ne-a deranjat niciodată mizeria care ne intra pe sub unghii
mai târziu am adus mai multe găleți
pentru sângele care ni se scurgea din abundență

pe seară am fost gata
puteam privi stelele de foarte aproape
amintirile se transformaseră într-o răcoare
care ne strivea din toate părțile

îți mulțumesc că ai fost cu mine
mi-a zis și a strâns la piept cu cioturile
ultima păpușă de pluș făcută cadou

nici nu știu când a dispărut
poate a luat-o unul dintre sutele de copaci în scorbura lui
mi-a părut rău că nu am apucat să îi zic măcar
mamă știi ....


între timp noile degete m-au vindecat
pereții au crescut la locul lor de cinste
mă trezesc din somn
ghemuit într-un colț
cu ghearele pregătite de treabă
de-a bușilea prin aer!