miercuri, 31 august 2016

despre cum se pleacă

Salvador Dali
ne-am hotărât să râcâim pereții
să-i reparăm să dăm o mână de glet cum se spune
apoi să-i vopsim cu vinarom de culoarea ambientului

am început cu peretele din spatele patului
ea dintr-un colț eu dintr-un colț
nu ne-a deranjat niciodată mizeria care ne intra pe sub unghii
mai târziu am adus mai multe găleți
pentru sângele care ni se scurgea din abundență

pe seară am fost gata
puteam privi stelele de foarte aproape
amintirile se transformaseră într-o răcoare
care ne strivea din toate părțile

îți mulțumesc că ai fost cu mine
mi-a zis și a strâns la piept cu cioturile
ultima păpușă de pluș făcută cadou

nici nu știu când a dispărut
poate a luat-o unul dintre sutele de copaci în scorbura lui
mi-a părut rău că nu am apucat să îi zic măcar
mamă știi ....


între timp noile degete m-au vindecat
pereții au crescut la locul lor de cinste
mă trezesc din somn
ghemuit într-un colț
cu ghearele pregătite de treabă

duminică, 21 august 2016

o nouă culoare își vine în fire

știi
chestia aia care mă apasă pe creier de ceva vreme
nu este iubirea după cum frumos spui tu
cu accent pe primul i
este o tumoare
mi-a spus-o un doctor care își frământa în mână
phableta din care
sunetul notificărilor de face și altele
se auzea încântător
am avut impresia că sunt pe o câmpie 
de care îmi aduceam aminte încet încet
când mă fac bine îmi iau și eu una
mi-am zis și pentru câteva secunde am crezut în miracol
am crezut în holul care mirosea a mâncare ieftină de prânz
nu
oamenii aceia stafidiți de pe hol nu eram eu din viitor

tumoarea
este un cuib făcut de pasărea cu o singură aripă în formă de m
știi tu iubi care
o vezi mereu pe geamul trenului când te întorci din excursii

momentan sunt bine cuibul este făcut pe jumătate
dar să vezi când or să apară puii printre crengile uscate
(nu vreau să te sperii
vreau doar să te îmbrățișez 
acum)
și or să piuie de mâncare
nu o să te mai poți înțelege cu mine
nici cu celălalt mine
o să strângi așternuturile sperând că un dicționar nou
prin care să mă înțelegi
are să îți intre miraculos pe sub unghii

până una alta de azi înainte o să vin
îmbrăcat într-o salopetă de sudor
am zis!
nu vreau să îți împroșc universul cu mizeriile mele
o să îți dau ochelari opaci să te obișnuiești din timp doar cu vocea mea
nu o să te ating o să deschid larg ferestrele
o să las adierile să-ți lase semne vitale de iubire pe gât

curând numele meu va fi înlocuit de un cod de asigurat
care se va regăsi pe eprubete pe seringi și în memoria i7 a spitalelor
cu siguranță dacă râcâi cu lama pielea de deasupra venelor
voi găsi și acolo unul asemănător
care își are corespondentul într-o stea
după cum bine spune miorița încă din clasa a viii-a

luni, 25 iulie 2016

I love you motherfucker!

I love you motherfucker!
urlă viața și îmi arde o undă peste umeri
de o să ajung să merg cu genunchii transformați în tălpi

I love you motherfucker!
aud din toate părțile vocea iubitei în loc de vocea lui dumnezeu
și mă gândesc că în fața ei ar trebui să mă prosternez
să țin post și alte d’astea din calendar
însemnate cu cruce roșie în așternuturi

I love you motherfucker! spune
mama venind de acolo
cu atitudinea aia că a uitat ceva ascuns la mine în inimă

și se repetă vorba
și tot crește
ca universul

vineri, 27 mai 2016

Eu acesta ca şi alţii

Virgil Carianopol  (n. 29 martie 1908Caracal - d. 6 aprilie 1984București
După ce a urmat primii ani de școală la Caracal (1916-1922), s-a înscris la o școală militară de artificieri din București (1924-1930). Între 1934 și 1938 a audiat cursurile Facultății de Litere și Filosofie din București. A lucrat ca salariat civil în diferite servicii ale armatei. Din 1956 până în 1963 a făcut închisoare politică la Aiud și Periprava.
Virgil Carianopol a colaborat la revista "Viața literară", condusă de George Murnu, revistă la care colabora masiv și Radu Gyr, sub pseudonimul Tartacot.
A fost afiliat la un moment dat grupului avangardist de la ”unu”, apoi s-a reprofilat după 1936 pe tradiționalism, iar versurile sale postbelice au fost fie etichetate oarecum ”neoclasice”. În plus, a mai fost afiliat și imagismului, fie el din descendența lui Ilarie Voronca sau a lui Serghei Esenin.
Astfel, opera sa include versuri avangardiste (Un ocean, o frunte în exil), lirică neoclasică, tradiționalistă (Flori de spini, Elegii și elegii) și care exaltă sentimentul național (Ștergar Românesc), precum și memorialistică (Scriitori care au devenit amintiri).
textul prezentării a fost preluat de pe wikipedia

////////////////////////////////

Eu acesta ca şi alţii


De câte ori
nu m-am suit pe grămezile de cărbuni
ale nopţii şi privind
depărtarea m-am întrebat cine sunt?

Ce vrei să-ţi spun aici unde în fiecare seară cineva
stinge o lampă în sânge?
cine ştie poate sunt piatra binefăcătoare care
ucide poate sunt degetul răsfoind ultimele file
ale salcâmilor sau cuvintele scoase ca o fâneaţă
proaspătă din gura dimineţii

De ce mă întrebi?

Acolo sau în altă parte
însemn o trecere repede
o mână o chemare
în pielea stâncii

Mă urc
trecând prin palmă stamba subţire a zilei

Acolo
mă aşteaptă obrazul tău
care încearcă zâmbetul unui acid
şi face să apară
cuvintele scrise cu cerneală simpatică
Dar nici o privire
nu întinde benevol braţul
nicăieri prietenul evocator
care să-şi treacă printre degete
lâna sură a stânei
în toate părţile numai eu
eu tristul eu blondul eu timidul eu exasperatul
eu cu adolescenţa mea puternică rupând gardurile

duminică, 24 aprilie 2016

Avangardismul poetic românesc

Avangarda literar artistică poate părea, la prima vedere, un domeniu stufos, dens nu atât prin creațiile oferite cât prin mișcările continue și exploziile cu care își făceau cunoscută prezența. Rezumându-ne doar în plan local lucrurile nu se liniștesc. Cine dorește să se apropie de avangarda literară românească se lovește de aceeași desiș, de multe ori descurajant. Dacă luăm în considerare și producțiile greu digerabile atunci când sunt scoase din context, nu e de mirare că această felie din istoria noastră literar-artistică, fie te sperie fie te farmecă irecuperabil.

Cartea lui Ion PopAvangardismul poetic românesc, (ed. EL - 1969) vine în ajutorul celor care doresc să-și facă lumină în această perioadă a literaturii, mai precis în manifestările avangardei de la noi. Studiul prezintă, cronologic, pas cu pas, devenirea literaturii de la futuriști la suprarealiști. Putem vedea, precum în trucajele video, pe Urmuz cum se transformă în T. Tzara, pe Stephan Roll și Ilarie Voronca împărțind același gât apoi, pe Geo Bogza răcnindu-și jurnalul de sex, secondat de Gherasim Luca deghizat într-un copil la revista Alge și, nu în ultimul rând, pe A. Breton care, după ce își arată dezacordul față de prima mișcare suprarealistă de la noi, aplaudă producțiile lui Virgil Teodorescu și Gellu Naum, văzând o renaștere a întregii mișcări pe frontul românesc.

Este o carte care face lumină între fragmentele de curente care despart dadaismul de suprarealism (constructivism și integralism), pune ordine în revistele vremii (nu puține la număr) și scurtele lor istorii care le-au ținut în viață și trece în revistă producțiilor celor mai importanți actori (a se citi scriitori) care au luat parte la aceaste mișcări. Nu este o carte pentru începători (cititorul trebuie să fi trecut prin istoria avangardei din alte surse), dar nici pentru avansați, dacă mă pot exprima așa. Pe mine m-a ajutat pentru că, fiind după o pauză de mai bine de un an luată de la studierea acestui domeniu, prezentarea cronologică a istoriei de douăzeci de ani (cartea prezintă perioada de după sinuciderea lui Urmuz - 1923, până la perioada postbelică - se oprește pe la 1945) mi-a ușurat ordonarea informațiilor deja avute (unele dintre ele începuseră să se estompeze).

De la Urmuz la Gherasim Luca transformările literaturii sunt evidente și, fără anumite note venite din partea unui istoric literar, cum este Ion Pop, creațiile pot decuraja un cititor sincer. Și au și de ce: folosirea în exces a substantivului brut și a numeralului (futurism), a cuvintelor părăsite de poet, scoase din contextul ziarelor (dadaism), urmărirea devenirii lucrurilor, cu viteza aparatelor morse, prin metoda reportajului (constructivism și integralism), inflația imaginilor fără centru (prima etapă suprarealistă), inflația imaginilor din jurul unui centru, acesta fiind inconștientul (a doua etapă suprarealistă) toate acestea pot deconcentra cititorul uitând că, în ceea ce privește acest moment, este bine să se citească creațiile luându-se în considerare contextul istoric.

Simțind că face un sacrilegiu, dar totuși un sacrilegiu plăcut, prin indexarea curentelor literare într-un studiu care aduce cu sine o stagnare, o înghețare a mișcării, autorul își cere iertare în fața mișcărilor ca atare (nu în fața celor care au făcut parte din ea), văzând în dinamisul care a propulsat mișcările începutului de secol XX ceva benefic, tonifiant chiar, care a rămas moștenire scriitorilor din prezent, fără să excludă, în același timp, beneficiile istoricizării. Nu e de mirare că tot atunci, la început de secol XX, descoperirile științifice s-au înmulțit, ca si sondările omului din partea medicinii care tocmai ce dăduse (oficial), prin S. Freud, peste inconștient.

Cartea se citește pe nărăsuflate, este scrisă clar și lămuritor, în multe privințe. Pe alocuri este un manual pentru că învață cititorul cum să deosebească scrierile vremii și cum să le ordoneze. Mai ales că marea parte a creațiilor din această perioadă este răsfirată fie prin revistele vremii sub formă de poezii sau manifeste, fie în volume cu tiraj restrâns. Dar acestea sunt niște aspecte ce țin de filosofiile fiecărei mișcări în parte.

Cartea poate fi găsită, nu foarte greu, prin anticariate. 

Lectură plăcută!
de-a bușilea prin aer!