marți, 31 martie 2020

superpoziția

după două sute de bluze cumpărate
o sută de pantofi
sandale
cizme
și după multe cărți / filme / melodii în care se consumă
uneori realizează cum este cu iubirea asta

tot ce contează este să
de restul se ocupă niște idioți și fac filme


a fost un moment fabulos pentru ea
chiar dacă oamenii continuau să traverseze strada cu mințile vraiște
sau să-și cumpere cele necesare traiului îndestulat
sau să sune de acasă să vadă dacă totul e în ordine în larg

cum vă spuneam chiar dacă șarpele șamd dezinfecta prezentul orașului

apoi ea l-a sunat din larg să îi spună cât de mult îi place semnul lui din naștere
pe care îl are când pe spate când pe umăr
când pe ureche
vs.
pe seară el își mângâia absent urmele de dinți de pe inimile și pipotele
folosite la mâncarea de mazăre

duminică, 26 ianuarie 2020

nu poți scrie poezie

poți scrie poezie
St Christopher in a Panoramic Landscape (detail)Jan Wellens de COCK
doar dacă ieși cu ei la beute
dacă te afișezi la chermezele lor
și îi secondezi în nopțile temeinice
ca un soldat din rondul de noapte
dacă râzi cu ei dacă
mănânci cu ei
de ce să nu recunoaștem dacă
te piși cu ei
pe aceeași stradă-mamă
după aceeași iubită-bere
doar atunci poate ai bafta să ți se publice o buleandră
pe la o editură șlefuită cu o perie de sârmă
și să ți se scoată la iveală
cu mare tam-tam
luminița de pe noptiera suflețelului tău

poți scrie poezie dacă ești iubita unuia dintre ei
și ești tânără și rămâi așa pînă la adâncile
lor bătrâneți
intrând în trupul alteia mai tinere

într-un final
poți să mai ai un dram de noroc
și după moarte să te descopere unul
unii
să îți facă respirație cuvânt la cuvânt
unii care nu ar fi dat o literă pe tine
dacă nu ai fi ieșit cu ei la beute
la chermeze
dacă nu ai fi scos cu ei pula comună
pe masa de scris

nu
nu poți scrie poezie cât ești încă în viață
așa îți spun ei după care se închid la șliț
și te poftesc cu dracoste la masa lor de scris
care e vis-à-vis de cea la care îți bei cuminte
apa minerală

duminică, 22 decembrie 2019

Arșavir Acterian zărindu-l pe Eugen Lovinescu

Eugen Lovinescu - desen de Petre Bulgăraș.
Într-o noapte albă - acum ceva timp - mi-am amintit figura subțiată, gălbejită a lui Eugen Lovinescu, ale cărui straie se cam scurgeau pe el după ieșirea din spital. Era în preajma morții. Își făcea plimbarea zilnică umblând încet, fără țintă, prin forfota Capitalei. Se oprise îndelung în fața librăriei Cioflec. Singur, cu privirea pierdută, îngândurat, de o sfâșietoare tristețe. M-am oprit în fața Cercului Militar și l-am urmărit multă vreme cât a stat - și a stat mult - parcă rătăcit în colțul din fața librăriei, contemplând lumea asta agitată care se foia în jurul lui. Încremenise ca o statuie în mijlocul acestei lumi, poate cu gândul la despărțirea apropiată de ea, precum și la cancerul care-l măcina condamnându-l la moarte. (Țoți suntem - în orice moment -  condamnați la moarte, dar parcă mai apăsătoare, mai dureroasă e condamnarea pentru o conștiință care se știe pierdută prin boala fără de cruțare).
Cu simpatie, cu milă l-am privit atunci de pe trotuarul unde mă oprisem, pironindu-mi ochii asupra acestei rămășițe pieritoare a lui Eugen Lovinescu, care, de pe celălalt trotuar parcă-mi spunea că viața pentru el a încetat de a avea un rost, că se simte iremediabil singur în fața unei morți de neocolit.
Memoria, în capricioasele ei actualizări, îți dezvăluie momente din viață; figuri din trecut, oameni și lucruri cu care nu avut un comerț intim sau îndelungat. Iată-mi-l prezentificat din negura trecutului pe Eugen Lovinescu cu care doar de vreo trei ori am schimbat câteva vorbe și cu care - în afară de momentul amintit - n-am comunicat în nici un fel, deși nu pot spune că nu l-am prețuit. 

Acest instantaneu liric a fost redat de Arșavir Acterian în volumul său de memorialistică Privilegiați și năpăstuiți, ed Institutul European, Iași, 1992

vineri, 22 noiembrie 2019

lângă tine. lângă sufletul tău



când ies frunzele din lumea lor de lemn
nimeni nu știe
se întâmplă firesc într-o dimineață când ai impresia
că atunci în acea secundă s-a petrecut toată viața ta
duci câțiva pași câțiva stropi de pe clanța de care tocmai
ți-ai desprins palma

singurele lucruri care vin către tine sunt niște sticle împinse de vânt
și chiar de-ar veni 1000 ar fi același lucru
tot te împinge somnul pe stradă
cu ochii pe jumătate închiși privești la vâslaș
îi auzi cântecul încheieturilor
pe fața lui nerasă i se citește copilăria ce urmează
zâmbește
îți vorbește despre iubire
ce ciudat să-ți vorbească cineva despre iubire în aglomerația de la metrou
un vâslaș

te trece o transpirație ciudată
poate și pentru că cei din jur vorbesc de pomenire de maslu
de faptul că nu a răspuns la telefon deși a sunat de 30 de ori cum cere părintele

pe ușa biroului oamenii fac tic tac fără să aibă habar
tu rămâi cu chestia aia din piept ce se crede la maraton
dar nu spui nimic colegilor
știi că ți-ar răspunde nostalgic că au avut pe cineva drag
care a murit de așa ceva
îți vor da un număr de telefon neapărat să-l suni
neapărat să mori

îl rogi (îl suni?) pe cel născut peste noapte în barcă să te ducă acasă
uite închid ochii îi promiți și îi lovești ochii de aer cu rigla
ce dacă îți scapă cana cu cafea și se rostogolește sub dulap
îți imaginezi apa unui izvor cum vine de dedesubt cum inundă
covorul biroului cum
îți intră pe sub unghii și rezolvă situația

lemnul bărcii e ud dar nu moale (cum e covorul
de aici multe semne de întrebare)
deschizi ochii și îi vezi chipul de fată închizi ochii
deschizi ochii și îi vezi chipul de adolescent închizi ochii
deschizi ochii și îi vezi chipul de cerșetor închizi repede ochii
deschizi ochii și îi auzi chipul de ploaie (întreînchizi ochii - ha!)
împingi cuvinte cu pixul afară din tine
dar nu le spui mai multe cuvinte decât trebuie
nici măcar prin mediumul

pe care l-au adus și l-au pus pe oliță
lângă

duminică, 17 noiembrie 2019

alte trei poezii de Iustin Panța


alți poeți români postați pe acest blog aici


                                                                               sursă foto aici
umbrela

Bănuiam că o să-l găsesc în fundul sălii de așteptare cu cartea în mână și cu sacoșa doldora odihnindu-i-se la picioare - asta îmi amintește cum stătea ea odată pe iarbă, eu veneam din spatele ei, umbra mă devansa, apoi a acoperit-o: ea a crezut că este un nor, mi-a mărturisit câteva clipe mai târziu, și imediat s-a gândit că-și uitase umbrela acasă. Doar că o amuza gândul că va fi udată până la piele și atunci, întâmplător, s-a întors brusc și m-a văzut - nu a fost dezamăgită, a încercat să mă convingă privind în pământ, câte nu făceam, încă de pe atunci, ca să nu ne mai privim în ochi 

o fetiță răsfățată

Dar amintirea aceasta trebuie să-mi dea de gândit: eram un copil, o fetiță, răsfățată și  știu că mă întristam sincer după ce mama se împăca, după mult timp în care nu-și vorbeau, cu o rudă, pare-mi-se o cumnată de-a ei. Pacea lor îmi distrugea bucuria de-a cleveti împreună cu mama pe seama celeilalte femei, de-a râde (cu maliție mai mult sau mai puțin simulată - nevinovată) de unele ciudățenii ale ei, de a o disprețui puțin ... totuși disprețul acela, atțt de condamnabil - îmi dau seama, era ca o boare răcoroasă, o înviorare în plictiseală ce planta seri de-a rândul în mijlocul familiei.
Mi-a spus el odată - dacă într-adevăr raiul există nu știu cât de bine o vom duce acolo (în eventualitatea cuceririi lui), atâta timp cât în acele minunate grădini nu ne vom putea bucura de răul nimănui.

/ea are dreptate/

Aș fi putut lua autobuzul dar am preferat să străbat pe jos drumul până la gară chiar dacă vremea e foarte închisă și drumul este lung - așa trece mai repede timpul. Ziua de ieri nu am reușit s-o umplu cu somnul meu. Mi-a spus ea odată ''tu preferi să te instalezi în angoasă, orice motiv este suficient - faptul că nu te poți vedea în oglindă cu ochii închiși, că după  ce sapi o groapă pământul înlăturat prisosește când vrei să astupi la loc groapa etc., sau chiar și lucruri mai mărunte: vaza din sticlă albă, bomboniera din colțul bufetului, pipa din scrumieră" Poate că ea a avut dreptate: mai deunăzi privind vaza din sticlă albă mi-am dorit mult să fiu vaza din sticlă albă și aprinzându-mi chibritul aș fi vrut să fiu eu cutia aproape goală de chibrituri de pe măsuță, sau să fiu eșarfa vișinie, sau vecinul Gheorghe Totan. Astfel totul s-ar fi simplificat. Sau să mă transform în țăranul care stă liniștit într-un colț lângă sobă și nu-l bagă nimeni în seamă. decojește cartofi copți, ăși pregătește cina

(Lucrurile simple sau echilibrul instabil - 1992)

(poeziile au fost preluate din IUSTIN PANȚA - OBIECTE  MIȘCATE (I) ed Vinea 2003, București)
de-a bușilea prin aer!