vineri, 12 august 2011

Ştefan Doru Dăncuş


vezi lista completă a invitaților pe blog > aici



Ştefan Doru Dăncuş s-a născut la 4 august 1968, loc. Ieud, jud. Maramureş.
Actualmente, locuieşte la Târgovişte.
Între 1990-2000 a lucrat în mass media la Baia Mare, Sibiu, Bucureşti, Târgovişte. În 2001 a înfiinţat revista de cultură, civilizaţie şi atitudine morală “SINGUR”, cu distribuţie naţională şi internaţională. În prezent, conduce activităţile Grupului Media “SINGUR” (Ed. SINGUR, site-ul interactiv www.revista singur.ro, revista SINGUR, Agenţia Literară SINGUR şi Agenţia de Publicitate MĂDĂLINA).
A debutat editorial cu volumul “Dormi în pace, Doamne! Antidiavolul” , poezie-eseu, (Ed. Euphorion, Sibiu, 1996).
Alte volume editate: „Să ne naştem de Sus” (dialog între Ştefan Doru Dăncuş şi Mihai Pop, directorul Spitalului Orăşenesc Negreşti-Oaş); „Lume de mântuială.Amândoi”, poezie; „Apocalipsa după Dăncuş”, poezie-eseu; „Casa memorială Dăncuş”, poezie-eseu, „Întoarcerea poetului risipitor”, poezie, “Bocitorii. Aşteptătorul” (proză), toate la Editura SINGUR, “Sex cu femei” (roman, în colaborare cu Adrian Suciu, Ed. Tritonic, Bucureşti, 2008, premiul Uniunii Scriitorilor filiala Sibiu, 2009), “Poveşti pentru Gabriella” (roman, Ed. Limes, Cluj, 2009), „Scrum/Cendre” (poezie, ediţie bilingvă româno-franceză, Ed. Grinta, Cluj, 2010, premiul I la Festivalul Naţional de Poezie “George Coşbuc” din Bistriţa Năsăud, 2010), “Bărbatul la 40 de ani” (proză, Ed. Criterion Publishing, Bucureşti, 2010), “Bărbatul la 40 de ani” (proză, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Ed. Valea Verde, Sighetu Marmaţiei, 2011).
A editat şi mediatizat, împreună cu Gabriel Cojocaru, în anul 2010, Antologiile Revistei SINGUR (proză şi poezie).

Contact: dorudancus@yahoo.com


Scrum (fragment din volumul cu acelaşi titlu)

***
lucrez ca un sclav în românia
zi de zi construiesc
fiecare pagină scrisă e bornă kilometrică.
zi de zi sunt invadat de europa
oră cu oră pierd betonându-mi versurile
înălţând baricade în propriul sânge

(peste 20 de ani)
fiul meu ridică pistolul
fiica mea se pierde în mulţimea
viermifugă a metroului

(peste 30 de ani)
desigur învins
mi-am capitonat peştera - frumoasele cărţi
de poezie scrise cu sânge
mă apără de frig şi arşiţă
mai nou, europa vine la mine în vizită
sunt interesant pe post de sisif
brusc o baricadă cedează
într-una din jugulare
şi imediat apar hoardele ce dau foc
bisericii care sunt. Nu mai fug
***
cineva mă caută
nu mihai dumitru gheorghe napoleon hitler ioan mircea iustin
Dumnezeu ori diavolul
cineva imprecis ca nopţile de beţie în care trebuie să fiu “tata”
ca averea pusă la picioarele fetei mele

când am câştigat procesul
şi-a rămas mă-sa cu zugravul petre
eu scriitorul ofeream altceva
un bloc de pe care te poţi arunca de pildă

acum am rămas cu scrisul
ea cu muzica aia impersonală cu exmatricularea din şcoală
(credeam că va fi mai repede trimisă şi altundeva
la casa de copii la handicapaţi la neterminaţi necenzuraţi etc.)
directorul spumegă şi acum amintindu-şi
de nopţile în care trebuie să fiu “tata”

uneori e bine să fii scriitor
mereu ai o sticlă
pe jumătate goală
sub un pod
fiică să facă trotuarul
un fiu să-ţi fure pâinea de mâine
să te întreţină cu acest vis
toată viaţa lor
şi când mori – să dispară şi ei
ca nişte vieţi ale tale
prea crunt lăsate de Dumnezeu printre noi
***
nu te uita la picioarele mele
am alergat atunci când Adam n-a mai putut fugi
nu te uita la degetele mele
le-am fumat că n-am avut ţigări
nu te uita la stomacul meu
nu i-am dat mâncare şi-a dispărut
sângele-mi este un Isus multicompus
sunt patronul Acestuia
pe El vi-L livrez când îmi lingeţi pantofii
pe el vi-L dau bonus atunci când
filmele de acţiune muşcă din carnea tot mai putredă
„soţul meu” – „soţia mea”
se îngaimă într-o limbă
asediată de cifre
aşa se nasc oamenii
aşa ne ascundem şi noi
pe patul de moarte - în veşmântul lor fragil
epuizant
acolo unde bătaia aripilor de înger
nu face doi bani
unde un ventilator electric
e mai binevenit decât respiraţia ta
***
nimic din ce spun nu e mai mare
decât o furnică
ea adună literele mele mici le depozitează
îi vor fi hrană la iarnă
din obrăzniciile mele îşi face piloni
de susţinere pentru coridoarele minţii ei

vine vremea să mă gândesc şi la ea
- sclava insomniilor mele.
în pustie s-au dus iubirea arginţii şi gloria
nu pot fi poetul genial şi mare
cât biserica
pot fi doar lepădatul în stradă
numărătorul de furnici
câte-o lacrimă topeşte metalul
monedelor aruncate de concetăţeni

sunt singurul cerşetor sărac din România

***
dimineaţa soarele e apocalipsa
mă întorc pe şosele
strig disperat: „n-aveţi un ban? îmi mor copiii de foame!”
mă întind noaptea târziu lângă soţie
mă pliez precum coada sirenei
numai pieptul meu în contact cu aripile ei de înger
îmi dă de ştire că sunt om – nimic altceva.
picioarele îngheţate n-au treabă
după ce totul totul a fost spus
pe ziua aceea
am numărat arginţii soioşi ai trădării
am aflat că sunt destul de bogat pentru ziua aceea

aşa cum nu poţi opri o maşină ce huruie în noapte –
aşa să fie trupul ei.
adormită - e o biblie şoptită pe furiş
cu picioare îngheţate nu poţi pleca undeva
Magdalena aceea cu părul ei cu tot
a fost posibilă doar pentru unul
eu trebuie să-mi povestesc povestea prin baruri
să spun cum e când ai picioare îngheţate copii şi probleme

***


dintr-o dată
Coborâtorul m-a luat de mână
atât mai aveam
o treaptă până la El
momentul era ca un trup aruncat
de viu în crematoriu.
nici o voce nu zgârie
suprafaţa lucioasă a mileniului III
adidaşi plini de noroi
pacostea ce am devenit pentru uşi închise
40 de zile de post în ideea că voi fi martir
abzeţerul ce taie în carne vie
sătul de cărbunele memoriei
trufia valoarea speranţa copiii familia
nici o împuşcătură bruscă
nici un cuţit în spate pe o străduţă întunecată
doar acest curajos Dumnezeu
coborând o treaptă pentru mine

***

strânge-mă-n braţe tare
- aproape s-a rupt în două
foaia pe care scriu. strânge-mă cât
poţi de tare-n braţe
lumina roşie din drumul
meu oraş judeţ ţară continent
din lumea asta
e grupa mea de sânge

***

era tristă când am trecut
cu pas de poet
pe lângă mica firmă de flori
îmi dădusem toţi banii pe vodcă
i-am citit o poezie care începea aşa:
„genunchii tăi iubito
clepsidre mate prin care numai eu văd
cum se scurge ţărâna
pământul de flori ţi-a ajuns până la glezne”
două cifre au încolţit în terenul fertilizat cu
ore de puşcărie şi scrum de ţigară

azi în timp ce ea admira căderea trupului
meu de pe bloc am şoptit:
„uită! strigă ultima mea creastă de munte
pământul pentru spatiphillum până la mijloc ţi-a ajuns
pământul pentru cactus
pentru sânii tăi e pregătit: spini va bea
Isus în primele zile”
nu i-am putut adulmeca ultima privire
aşa am devenit celebru eu, Meşterul Manole

***

aproape că nu m-am născut
aproape că sunt asfaltul pe care tinerii poeţi calcă trufaşi
cât amar! strig de sub tălpile lor
cât alcool câte ţigări câtă cafea
am adăugat eu trupului ce zace sub voi!

femeia stă la geamul blocului
precum gratiile unei închisori a uimiţilor
aş vrea să-i spun că am strâns cei 30 de arginţi
dar se aude o sirenă
ambulanţa poliţia atacul aerian
începe călătoria
cei 30 de arginţi îmi vor fi buni la poliţie
la spital ori în război – aş vrea să-i spun
şi tocmai acum cineva mă culege
din şanţul unde am zăcut beat toată noaptea

***

a fost de-ajuns o ploaie
pentru a-mi scutura aripile în piaţa publică
un taxi a trecut peste ele
priveşte cum creşte iarba
şi penele îngerului meu păzitor
sau chiar ale mele
căci nici unul din noi nu mai ştie care şi cine este.
povestea aceasta păzeşte cele două cadavre
locatarii ies în stradă
vine poliţia, fugiţi! n-am fost martor strigă
un bătrânel adus de fiul lui la oraş
au murdărit şoseaua! croncăne sulemenita de la etajul unu
au adus presa pe noi! scrâşnesc infractorii
din spatele tomberoanelor
medicii legişti măsoară şi iau probe
vine întunericul iubito
e un frig ca un polizor ce se sparge
în mijlocul turaţiei maxime
Sfântă Maria pentru noi roagă-te!


***

ce departe sunt nopţile cu zăpadă
cădeau fulgi narcotici pe carnea noastră fragedă
şoseaua becurile oarbe fusta de piele

azi fiecare gram de vin
are o armată de impostori în soldă
fiecare centimetru al ţigării fumată în fugă
e mitraliat de mercenarii insomniilor mele
până şi în cafeaua dimineţii colcăie trupele de comando
limbile omenirii mi s-au înşurubat în inimă
de acestea sunt animat acum
afacerile cu ele mă fac viril şi neîndurător
nu credinţa
nu veşmântul tău subţire
nu mai ninge în românia

***

ar fi mai în regulă de n-aş fi aici
ca un semiîntuneric pe lângă trupul tău
revărsat pe fiecare centimetru pătrat al epidermei tale
dar sunt şi nu-i bine cum te-am minţit
în staţia peco unde-am stat la cafea
două femei în vârstă mi-au observat palmele străpunse
ajutor! e aici! vine sfârşitul lumii!
casiera a zis că e semn divin
abia atunci mi-am simţit cununa de spini
nu mai merită să merg la bucureşti
să-mi spună ei cât i-a costat revoluţia
uite deşi nu te-am minţit bine
e mai bine să fiu penumbra fiinţei tale
după ce un om de nimic
abia ieşit de la casa de nebuni
a turnat benzină şi mi-a dat foc la staţia peco

***

nu te ascunde după chipul meu
nu mai suport pădurea gramaticală a nervilor tăi
nu te mai pun la capătul propoziţiilor
nu mai eşti ghilotina interogativă
chipul tău n-are rost în spatele chipului meu
sărutându-mi zi de zi coloana vertebrală
ia mătura făraşul ligheanul cu apă
şi deretică în camera fetei noastre
care astă noapte a aflat ce e marijuana
apoi în a fiului nostru
care ieri s-a îmbătat prima oară
apoi în cea a noastră şi nu
nu uita să-ţi iei obrajii înlăcrimaţi
din spatele chipului meu
trebuie să merg în oraş să fac afaceri
să plătesc apa lumina şi gazele
cum să mă arăt aşa între concetăţeni?
păstrează-te pură până mă voi întoarce victorios,
voi lăsa pielea de vierme în scara blocului
căci şi mâine voi avea nevoie de ea
păstrează-ţi chipul
în noaptea asta curba oboselii va ţâşni brusc
de pe grafic şi mi se va înfige pentru totdeauna în spate

***

am început să cad în inima mea
e dureros domnilor
nu poate o inimă să încapă un trup de om
unii spun că am băut şi am fumat prea mult
că prea multă cafea pentru creier
nişte prieteni m-au părăsit
alţii m-au duşmănit în epoca asta literară
e dureros domnilor să stai în inima-ţi
să-i asculţi tot mai tragicele bătălii cu aerul
să plângi pentru viitorul ei ambiguu
pentru clipa în care aerul învins
va părăsi definitiv câmpul de bătaie
e cumplit oameni buni să ţipi ca un copil
în pântecele mamei că vrei afară
că ai cărţi frumoase de scris
că ai de cântat melodii inexplicabile deocamdată
că ai de arătat lumii înconjurătoare
câteva sculpturi nemaivăzute etc.
oameni buni într-una din încăperile
inimii mele plâng pentru voi
nu voi şti niciodată cui vă las

0 buşeli:

Trimiteți un comentariu

Zi ceva de-a busilea sau din picioare

de-a bușilea prin aer!