Édith Piaf - misterioasa aderare la gruparea A.M.O.R.C.

Gruparea A.M.O.R.C. și atragerea de personalități mondene în rândurile ei

 

sursă foto

Un aspect mai puțin cunoscut din viața lui Édith Piaf este misterioasa aderare la gruparea A.M.O.R.C. (Antiquus Mysticusque Ordo Rosæ Crucis) în ultima parte a vieții. Gruparea americană, înființată în 1915 de Harvey Spencer Lewis (un ocultist din acea perioadă), atrage și astăzi personalități mondene în rândurile ei pentru o mai bună popularizare. Biografiile o prezintă pe Édith Piaf ca pe o persoană dificilă, capricioasă, veșnic nemulțumită. Este greu de crezut că ar fi putut adera cu toată inima la o grupare precum A.M.O.R.C. unde se cer: resemnare, anihilarea egoului, căutarea păcii interioare. Cât de departe sunt aceste principii de personalitatea impulsivă a cântăreței franceze, știm cu toți. Totuși mărturie stau, printre altele, cererea de aderare datând aprilie 1955 și câteva fotografii făcute cu membrii grupării. Nu se cunosc motivele acestei convertiri. Putem presupune că starea sufletească din ultima parte a vieții a făcut-o pe Édith Piaf mai vulnerabilă. Cum în melodiile ei nu se sfiește să povestească aspecte și evenimente din viața personală este de așteptat ca să găsim într-una dintre ultimele melodii câteva referiri la aderarea despre care vorbim. Această melodie nu a întârziat să apară.

Comme d'habitude = My way

Până să ajungă balada celui care ajunge aproape de finalul vieții și privește înapoi, de la înălțimea unei înțelepciuni personale (temă asemănătoare melodiei Non, je ne regrette rien  compusă în 1956 de Charles Dumont pe versurile lui Michel Vaucaire , popularizată în 1960 de  Edith Piaf ) melodia atât de cunoscută a lui Frank Sinatra My Way avea alte versuri și era un mare hit pe un alt continent.

Aflat în Franța prin anul 1967, cântărețul, compozitorul și actorul Paul Anka aude  melodia Comme d'habitude interpretată de Claude François și este de-a dreptul fermecat de linia melodică. Într-un interviu a spus că i s-a părut o melodie proastă care avea ceva aparte în ea. Obține drepturi de reeditare a melodie, drepturile pentru melodia originală rămânând autorilor (ele au fost vândute în 2009 lui Xavier Niel).

Comme d'habitude a fost compusă în 1967 de către  Claude François și Jacques Revaux pe versurile lui Claude François și Gilles Thibaut. Mulți interpreți au refuzat melodia, doar partenerul de turnee al lui Claude François, Hervé Vilard, acceptând o primă interpretare. Compozitorii nu au fost satisfăcuți de prestație așa că Claude François acceptă să o interpreteze el aducând o notă personală din viața sa, mai precis, a insereat în versuri trăirile avute alături de interpreta France Gall (proaspăt câștigătoare a concursului Eurovision) de care tocmai se despărțise. Așa a luat naștere Comme d'habitude.

Cum spuneam, Paul Anka cumpără drepturile de reeditare și păstrează un timp îndelungat melodia. Se întâlnește cu Frank Sinatra la un eveniment, auzindu-l pe interpret spunând că dorește să renunțe la carieră. Atunci i-a venit ideea de a-i compune lui melodia așa că, întors acasă se așează la masa de scris apucându-se să bată la mașina versurile ca și când ar fi Frank Sinatra. La ora 5 A.M versurile erau gata și aveau un titlu nou My Way. Chiar dacă și el era cântăreț a declarat că acea melodie era pentru Frank Sinatra refuzând să o înregistreze. Cu toate astea, după ce Frank Sinatra a început turneele în care era inclusă această melodie, a făcut și el câteva înregistrări cântând My Way  (cele mai recente 2007 în duet cu Jon Bon Jovi și 2013 în duet cu Garou).

Frank Sinatra a înregistrat prima versiune a melodiei în 1968 (30 Decembrie) și a inclus-o în albumul ce poartă numele melodiei în prima jumătate a anului următor. Succesul a fost neașteptat (Frank Sinatra nu era încrezător în melodie) astfel că ajunge în America pe locul 27 în topul Billboard Hot 100. În Anglia rămâne peste 70 de săptămâni în Top 40, cea mai bună poziționare fiind locul 5.

Sfârștiul lui Claude François

Pe 11 Martie 1978 Claude François urma să apară la emisiunea Les Rendez-vous du Dimanche . Cu o zi înainte, în timp ce își făcea un duș, se electrocutează când atinge întrerupătorul de la baie. Pentru că devenise un interpret iubit pe teritoriul Franței, cu numeroase discuri vândute (posesorul unei case de discuri), moartea lui a zguduit la propriu populația Franței. În 2012 s-a făcut un film biografic Cloclo (My Way ) unde actorul Jérémie Renier îl interpretează pe cântărețul francez.

surse wikipedia

cui îi e frică de cifre?

Zilele trecute mă întrebam, oare nu există niște melodii care să nu vorbească despre iubire, despărțire, reîmpăcare sau despre viața interpretului? Am căutat așa din ce știam eu (nefiind un meloman înrăit) și nu prea am găsit. Asta până am dat de un album clasic (am spus că nu sunt meloman) al formației Aphrodita'S Child, intitulat 666 apărut în 1972. Poate pentru că din formație făcea parte Vangelis Papathanassiou (keyboards) a făcut ca albumul să fie atât de deosebit. Sau poate că din formație mai făcea parte  Demis Roussos (bass guitar and vocals) a făcut ca vocalul să sune atât de deosebit. Formația, mai bine cunoscută și atunci și acum pentru super hitul It's five o clock  (de la această melodie ascultată pe face am ajuns să aflu de album) a cunoscut o drastică schimbare de stil prin acest album (Demis Roussos acuza faptul că nu există romanță, și că nu vor avea succes).

Versurile sunt versete din Biblie (mai precis din Apcoalipsa), iar muzica un rock progresiv, în care însă nu ai cum să nu simți stilul lui Vangelis care deja se contura. Acest album a fost și ultimul al formației, drumurile celor doi despărțindu-se cu mult înainte ca albumul să apară efectiv pe piață, cei doi mergând pe drumurile bine cunoscute.

Este un album tematic, ca o piesă de teatru, unde melodiile pot fi ascultate și separat dar au alt efect dacă sunt ascultate în ordinea lor de pe album. Melodii precum The four horsmen, the marching beast, nu au cum să nu îți rămână pe buze.

Pentru mine a fost o încântare descoperirea acestui album (primul lucru care mi-a venit în cap ascultându-l a fost că ceva asemănător ca structură, nu ca tematică, au făcut cei de la Vama Veche în albumul Am să mă întorc bărbat (parcă așa se numește). Îndrăznesc să recomand iubitorilor de muzică bună deși știu că ei deja îl cunosc și probabil citesc aceste rânduri zâmbind la acest articol spunând, UITE-L ȘI PE PROSTUL  ĂSTA!.