cui îi e frică de cifre?

Zilele trecute mă întrebam, oare nu există niște melodii care să nu vorbească despre iubire, despărțire, reîmpăcare sau despre viața interpretului? Am căutat așa din ce știam eu (nefiind un meloman înrăit) și nu prea am găsit. Asta până am dat de un album clasic (am spus că nu sunt meloman) al formației Aphrodita'S Child, intitulat 666 apărut în 1972. Poate pentru că din formație făcea parte Vangelis Papathanassiou (keyboards) a făcut ca albumul să fie atât de deosebit. Sau poate că din formație mai făcea parte  Demis Roussos (bass guitar and vocals) a făcut ca vocalul să sune atât de deosebit. Formația, mai bine cunoscută și atunci și acum pentru super hitul It's five o clock  (de la această melodie ascultată pe face am ajuns să aflu de album) a cunoscut o drastică schimbare de stil prin acest album (Demis Roussos acuza faptul că nu există romanță, și că nu vor avea succes).

Versurile sunt versete din Biblie (mai precis din Apcoalipsa), iar muzica un rock progresiv, în care însă nu ai cum să nu simți stilul lui Vangelis care deja se contura. Acest album a fost și ultimul al formației, drumurile celor doi despărțindu-se cu mult înainte ca albumul să apară efectiv pe piață, cei doi mergând pe drumurile bine cunoscute.

Este un album tematic, ca o piesă de teatru, unde melodiile pot fi ascultate și separat dar au alt efect dacă sunt ascultate în ordinea lor de pe album. Melodii precum The four horsmen, the marching beast, nu au cum să nu îți rămână pe buze.

Pentru mine a fost o încântare descoperirea acestui album (primul lucru care mi-a venit în cap ascultându-l a fost că ceva asemănător ca structură, nu ca tematică, au făcut cei de la Vama Veche în albumul Am să mă întorc bărbat (parcă așa se numește). Îndrăznesc să recomand iubitorilor de muzică bună deși știu că ei deja îl cunosc și probabil citesc aceste rânduri zâmbind la acest articol spunând, UITE-L ȘI PE PROSTUL  ĂSTA!.