sâmbătă, 13 octombrie 2012

eu număr paşii prin culori

a treia literă din numele tău
are alb de sus în interior
în timp ce
o foaie de hârtie
se află în derivă pe străzi

aliniate toate razele soarelui
sunt nişte cuvinte bine spuse
deşi
pe spate
printre coaste
au loc alunecări de teren

poate că uneori carnea se joacă
de-a ascunselea cu tine
poate că uneori te regăseşti foarte uşor
visând nisip şi cărăbuşi

eu
cu mâinile făcute un coş de nuiele
încerc să te prind
şi să te duc în mijlocul universului

când îţi voi sufla peste cearcăne
totul se va înclina spre dreapta

şi 




 pentru că o provocare trebuie onorată  
psi  mi-a dat o melodie și eu am rezonat cu o poezie mai veche.
acum aștept toamna.

4 buşeli:

  1. Linii
    una sub alta.
    Tăcerea nu e întotdeauna spaţiul dintre ele.
    Noi mergem pe linii drepte, fără vreun capăt,
    acrobaţii paralele.
    Sub fiecare linie o mare de străbătut,
    deasupra întotdeauna încă o zare de temut.
    Ne păstrăm echilibrul până la primul punct.
    Apoi sărim.
    Dacă sărim, nimerim cu capul în picioarele celui de sus.
    Dacă ne ghemuim, cădem cu picioarele-n capul celui de jos.
    Linii ondulate
    După un timp ne facem una cu linia,
    devenim lineari.
    Nişte lineari sinusoidali.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. sireturi moebius, linii moebius, si tot asa. :)
      multumesc si iertare pentru intarziere. :)

      Ștergere
  2. câte litere în numele tău!
    ca nişte aripi,
    ca nişte cercuri rotitoare
    în jurul inimii mele,
    câtă culoare,
    dinspre stânga venind totdeauna
    luna,
    câte cuvinte încap în batistă
    şi de câte ori să mai strig
    cât de frig
    mi-a rămas în cenuşă.
    numai gura arcuind un sărut
    ca un scut.

    RăspundețiȘtergere

Zi ceva de-a busilea sau din picioare

de-a bușilea prin aer!