Taste of cherry

 

Ta'm e guilass (Taste of cherry, reg. Abbas Kiarostami, 1997) se oprește foarte aproape de sufletul unui om, dar nu-i depășește granița. Aflăm de dorința lui Mr. Badii de a se sinucide, dar nu aflăm motivul, nici măcar aluziv. Este ca și când un străin ne întreabă pe stradă Care este drumul spre gară? A fi de acord cu cineva să se omoare devine egal cu gestul sinucigașului, ba chiar mai mult. Filmul păstrează o distanță considerabilă de eroul principal, drept pentru care îl vedem cel mai mult doar din perspectiva celor care intră în mașină. În seara când se pregătește să se omoare, nu îl vedem din camera lui ci din stradă, prin ferestrele mari ale casei, ferestre împărțite în două emisfere. Pastilele le ia când se află în emisfera stângă. Acest du-te-vino pe dâmburile arse, printre oameni sărmani care par că de foame ar primi să facă orice, sub un soare puternic, însoțesc cuvintele greu de spus, greu de înțeles parcă și pentru  Mr. Badii. Doar un taxidermist vorbește mai mult decât el (dar Mr Badii nu știa în acel moment că este taxidermist) lucru care nu pare să îi schimbe ideile. Mr. Badii își expune foarte greu decizia dispus să o urmeze, îi încolțesc gânduri că ar putea da greș, dar aceste detalii ce par a sublinia indecizia nu au forță.

Finalul este o schimbare de perspectivă dar și de calitate a imaginii, dorind parcă să ne scoată din film, mai pe românește se termină în coadă de pește. Este un set de secvențe post-producție, rămâi cu impresia că nu gestul și deznodământul au contat, cât drama apăsătoare a lui Mr Badii (i-am auzit mereu țipătul de ajutor), greutatea sub povara căreia a trăit. Cei cu care intră în vorbă au însemnătate neutră, poate de aceea stilul de film documentar dat de dialoguri.

Să fie frica de ciori, stolurile care dau roată dâmburilor și care scormonesc permanent, să fie acesta lucrul care îl sperie dincolo de gestul radical? Să aibă pentru el aceste ciori gust de cireșe? Am putea sta pe bancă și să vedem până la un punct.