joi, 28 octombrie 2021

Certified Copy

De la minutul 46 toate lucrurile se schimbă în Certified Copy (2010), nimic nu mai este stabil. Regizorul iranian Abbas Kiarostami ia din Scenes from a Marriage (I. Bergman, 1971) tensiunea ca o fărâmițare a unui cuplu după o perioadă mai lungă de timp și, din Last Year at Marienbad (A. Resnais, 1961), memoria ca o putere pierdută de autentificare (validare, recuperare) a iubirii. Suntem martorii unei dezbateri filosofice printr-o stranie punere în scenă, cu riscul apariției alienări și a deformări realității. Privitorul se poate lăsa păcălit și va încerca o muncă de detectiv (în detrimentul urmăririi firului subțire al acțiunii), încercând să înțeleagă dacă nu cumva a scăpat un detaliu. Iar ca bulversarea să fie și mai accentuată, discuțiile încep să se poarte, pe lângă engleză, în franceză și italiană.


Un detaliu poate fi vinul roșu, ca o împărtășire într-un mediu păgân. Pentru că vinul roșu apare pe fundal în cafeneaua de unde toate se schimbă, și devine de nesuportat, în restaurantul unde călătoria (interioară?) atinge apogeul. Să nu mai vorbim de afecțiunea bătrânei patroane a cafenelei, ca o ființă protectoare căutând să ofere sfaturi și susținere pentru un început de drum (deși sfaturile ei au valențe și pentru început și pentru sfârșit) versus nepăsarea tânărului ospătar de la restaurant, un personaj stângaci în meseria sa. Acea imagine din restaurant pare a se desfășura pe o balanță: pe un braț este nunta tinerilor și toate sunt atrase acolo (inclusiv ospătarul), pe celălalt stau cei doi, cu nemulțumirea lor, cu ambiguitatea situației. Despărțite de un geam, cele două lumi (nunta și ei) nu se aud, nu se înțeleg.


Amândoi totuși scot armele seducției la un moment dat, timid dar le scot (un braț pus de el pe umărul ei, este ca un ruj pus de ea pe buze pentru el).

Memoria este un labirint prin care o pornești pentru a găsi gestul original, spre a găsi trăirea ca o lacrimă pe obrazul vieții (o lacrimă deschide această călătorie în cafenea, o lacrimă o închide în hotel). Amarul că poți doar să revezi un gest original, dar nu îl poți retrăi, te poate împinge la nevoia disperată de încerca o repetare a momentului (ca într-o piesă inițiatică, ca o psihodramă), chiar dacă știi cât este de lipsit de sens. Ce cadou de la viață să găsești un astfel de partener dispus pentru o reprezentație existențială la care el nu are nimic de câștigat! Și da, dacă tot suntem detectivi, nu este lipsit de importanță, este chiar o cheie, faptul că, după ce el îi reamintește că trebuie să se reîntoarcă,

atunci când el se ridică de lângă ea, o pasăre zboară pe fundal, dar ea rămâne în pat având la gât un medalion încremenit al unei păsări. 

Excesul de piatră al străzilor italiene pare a încerca să ne familiarizeze cu încremenirea, iar copia gestului încremenit al statuilor din piață de către cei doi hoinari, deschide ușa unui hotel, după părerea mea total neutru.


0 buşeli:

Trimiteți un comentariu

Zi ceva de-a busilea sau din picioare

de-a bușilea prin aer!