La început a fost futurismul

Futurismul a existat mereu

La început poate nu a fost futurismul, dar cu siguranță a fost scandalul sau revolta. Cum altfel să vedem atitudinea pe care a luat-o E. Zola în 1896, în apărarea tinerilor artiști cărora le erau refuzate operele pe motiv că nu se încadrau cerințelor impuse de academie. Înființând salonul refuzaților, tinerii care vor fi cunoscuți sub numele de impresioniști (la bază termenul era peiorativ), vor lua în scurt timp locul academiei, la rândul lor refuzând peste ani opere autorilor expresioniști care nu întruneau cerințele lor. Mai mult, de la impresioniști operele de artă vor avea un cuvânt de spus pe piața de bunuri, prețurile explodând de la o zi la alta, uneori nejustificat.

Avangardiști avant la lettre

Sunt multe cărți sau simple scrieri care pot fi privite ca prevestind cerințele avangardelor atât în ceea ce privește subiectul cât și în ceea ce privește forma. De obicei este vorba de o singură carte, de o singură operă care întrevede din trecut efervescența literelor. Prin jocurile de cuvinte, prin exploatarea jocurilor copilăriei, prin dialoguri aberante, prin caricaturizarea personajelor și a situațiilor se apropie medicul F. Rabelais, venind dinspre anii 1500, de cerințele avangardelor literare de mai târziu. 

În 1616, în orașul Kassel, se publica Fama fraternitatis, primul manifest din cele două manifeste rosicruciene (al doilea se numea Confessio fraternitatis). Aceste manifeste vorbeau în primul rând despre nevoia unei reforme care viza religia, statul, economia, artele. Pentru acel secol tonul era îndrăzneț, defăimător la adresa autorităților, propunând soluții de salubrizare socială. Chiar dacă manifestele nu au fost semnate, mulți scriitori, artiști, oameni politici au declarat că au fost inițiați de membrii mișcării rosicrucienilor. Scrieri obscure, esoterice, alchimice le erau atribuite creându-se o modă de scrieri ale acestei mișcări pe ai căror membrii nu i-a văzut nimeni niciodată. Se pare că a fost doar o farsă a scriitorului J.V. Andreea, autor al unui interesant roman inițiatic Nunta chimică a lui Christian Rosenkreutz. 

Nu îl pomenesc pe A. Jarry, unanim recunoscut cu acest rol, dar o să îl reamintesc, din ograda noastră, pe I.B. Deleanu care în Țiganiada se folosește din plin de farsă și ironie, ca să nu mai vorbesc de limba modernă folosită în 1800 la scrierea.epopeii

Februarie este luna curățenie de primăvară în artă

Futurismul și-a început legal istoria pe data de 20 februarie 1909 când reușește să publice în mai multe reviste și ziare de pe mapamond (în România apare chiar în aceeași zi, în ziarul Democrația din Craiova sub titlul Manifestul viitorimei) manifestul în care se prezintă criticile pe care le aveau de spus fondatorii mișcării față de punctul unde ajunsese arta în acele zile. Desigur sunt date și soluții (cele mai des citate fiind arderea muzeelor și bibliotecilor), soluții care nu vor fi niciodată împlinite. De fapt toate avangardele au clacat în aceste puncte, toate adoptând într-un final poziții incriminate în luările de poziții (au acceptat posturi academice, au fost de acord cu istoricizarea mișcărilor, au fost de acord cu întocmirea de clasamente, etc). Poate de aceea au rămas în memoria bibliotecilor, dar și a cititorilor, fie autori avant la lettre, fie autori care nu au făcut parte din astfel de grupări (vezi la noi Urmuz), 

Tot în luna februarie, doar că în 1916, se va naște în orașul Zurich mișcarea dada care va împrumuta moda manifestelor. Tristan Tzara (Samuel Rosenstock) împreună cu Hugo Ball, Hans Arp, Marcel Iancu (acesta din urmă în doar pentru primele luni) aduc în plus acele întâlniri din localul Cabaret Voltaire, întâlniri care se terminau mereu cu scandaluri răsunătoare. 

Manifestele Futurismului în limba română

Interesul pentru istoria avangardelor literar artistice este crescut la noi, dovadă stau articolele din ziare / reviste sau cărțile de specialitate (Șapte manifeste dada * Lampistierii * Omul aproximativ, ed. Univers 1996). Poate că încercarea de a mai teoretiza pe marginea acestui subiect, de a mai stoarce semnificații și ceva forme noi de manifestare să fie un lucru de prisos. Să nu uităm totuși de încercarea de lansare a boierismului în 2006 - 2007 care cerea, printre altele, judecarea torționarilor din perioada comunistă. Semnatarii manifestului sunt: Paul Bogdan, Radu Herinean, Felix Nicolau și Marius Marian Şolea și doar ei ne pot spune în ce măsură acest manifest a rămas sau nu la nivelul de ... scriere.

Redarea unei bucăți din istoria literară este salutară, iar când o carte umple un gol imens, merită semnalată. Iată deci că în 2009 la editura Art, în traducerea și îngrijirea Emiliei David Drogoreanu avem pentru prima dată în limba română manifestele lui Filippo Tommaso Marinetti, niște scrieri în sine sau, cum avea să spună I. Pop, un gen literar care își are savoarea sa. Această carte este departe de a interesa doar pe profesori sau pe pasionații domeniului în discuție, după cum spuneam manifestele au o savoare literară incontestabilă, ridicând probleme reale (superficilaitatea în artă) și propunând soluții apetisante (niciodată urmate în totalitate). Futurismul viza nu doar literatura, futurismul s-a îndreptat spre toate formele de artă, ba chiar s-a îndreptat spre unele care nu erau privite ca atare: arta culinară, sau a creat unele noi cum ar fi tactilismul. 
Futurismul vorbește curajos despre rolul femeii în artă, trecând de la ''disprețul femeii'' (chiar dacă F.T.Marinetti susținuse, prin publicarea în revistele pe care le edita, multe autoare, printre care și pe Elena Văcărescu - Hélène Vacaresco) până la totala susținere a sexului slab, vorbindu-se despre amor liber, slăbirea conceptului de familie, egalitate în drepturi.
Sunt editate cele mai importante manifeste, cele care vorbesc despre noua poezie, despre noua dramaturgie, despre noua cinematografie, despre dans și chiar despre noua politică.

Futurismul la timpul prezent

Chiar dacă nu e vorba de istorie literară și teoretizări academice, manifestele atrag atenția prin erudiție și trimiteri pertinente la niște autori pe care, iată, îi salvează de la epurarea prin foc propusă la început. Manifestele vorbesc mult despre cum se prezenta arta la începutul secolului XX și putem observa niște similitudini cu prezentul nostru. Putem presupune că arta crează metehne, crează locuri călduțe din care nu se mai iese și care generează, la diferite perioade, ieșiri zgomotoase. Că aceste ieșiri în puține cazuri se concretizează în fapte (este cazul literaturii, artele plastice fiind cele care s-au conformat mereu cerințelor revoluționare) este un subiect pe care îl las altora să îl disece.