Saşa PANĂ

alți poeți români postați pe acest blog aici



Iubitului Saşa Pană - Portret de Victor Brauner, 1930

Saşa PANĂ (Alexandru Belinder n. 8 august 1902 - d. 22 august 1981 ) a fost un scriitor evreu român, prezent în literatura română de avangardă din prima jumătate a secolului al XX-lea.

Fiu al medicului David Binder, după studii de specialitate începute la Iaşi şi terminate la Bucureşti, Saşa Pană obţine în 1927 diploma de medic militar. Vocaţia lui era însă literatura, domeniu în care disponibilităţile sale intelectuale vor contribui decisiv la desăvârşirea lui de animator al mişcărilor literare de avangardă din România, începând cu dadaismul, trecând apoi spre o orientare suprarealistă. Debutează cu volumul de poezii simboliste Răbojul unui muritor în 1926. Trei ani mai târziu, cu mijloace financiare proprii, Saşa Pană publică revista de avangardă "unu" şi înfiinţează o editură sub aceeaşi siglă, unde va tipări cărţile proprii şi volume ale unor confraţi de generaţie, promotori ai creaţiei avangardiste, ca Urmuz, Tristan Tzara, Stephan Roll, IlarieVoronca , Vasile Dobrian şi alţii. La fel ca majoritatea avangardiştilor români, Saşa Pană publică numeroase proze de mici dimensiuni, situate la frontiera dintre povestire, reportaj, poem în proză şi articol cu caracter de manifest. Formula "automatismului psihic pur", prin care André Breton definise suprarealismul, îşi face simţită prezenţa în în volumele intitulate "Diagrame" (1930), "Echinox arbitrar" (1931), "Viaţa romanţată a lui Dumnezeu" (1932). Într-o scenografie mentală plasată la hotarul dintre stare conştientă şi vis, poetul, aflat în postura de "secretar al inconştientului", stenografiază cu voluptate mesajul unei "halucinaţii binefăcătoare", aureolat de "briza reveriei". În cărţile publicate ulterior, "Cuvântul talisman" (1933), "Călătorie cu funicularul" (1934) şi altele, scriitorul îşi distribuie substanţa poetică în două registre: unul, al programului avangardist "subversiv", va fi branşat permanent la energia "incendiului reţinut în cuvinte", celălalt, cu componentele unui temperament echilibrat, este dispus în tonalităţi minore, elegiace.

Între noiembrie 1944 şi martie 1947, Saşa Pană a publicat revista proletară Orizont din care au apărut 42 de numere.

După volumul Poeme fără de imaginaţie (1947), a publicat mai multe volume de proză cu caracter general proletar sau umoristic. În 1966 apare o primă antologie din opera sa poetică, Poeme şi poezii, ce cuprinde şi o serie de inedite grupate sub ciclul "Culoarea timpului (1948-1965)", care va fi completată şi publicată în volumul din 1977 intitulat tot Culoarea timpului. La 3 ani după Poeme şi poezii apare la aceeaşi editură o antologie din prozopoemele sale. În 1973, cu 8 ani înaintea morţii sale, Saşa Pană publică un volum de memorialistică de aproape 700 de pagini intitulat Născut în '02. În 2006, a apărut postum la Editura Dacia din Cluj-Napoca o ediţie îngrijită de Ion Pop ce conţine volumele Viaţa romanţată a lui Dumnezeu, Diagrame şi Echinox arbitrar. În 2009 va apare la aceeaşi editură Sadismul adevărului.

Saşa Pană a fost şi autorul unor traduceri valoroase din operele lui Paul Eluard, Jean Cassou, Loys Masson.

A locuit din 1933 până la moarte în imobilul situat pe strada Dogari (Dogarilor) la nr. 36, Bucureşti.

Moarte naturală

 Cine n-ar dori să moară visând că moare?

Saşa Pană

Se încrucişează în trup două trenuri

ultimul fulger al minţii

şi replica vidului

Nici o clipă şi un univers mai puţin

unde era ascuns plutonul de execuţie?

Sângele cade din artere în inimă

cum în rădăcina termometrului alcoolul

(sângele sperietoare pentru copii când se zgârâie)

acum inima e un burduf hidos

de cărămidă măcinată

pe vestejite buze glasul jar stins

şi-un pergament în locul plecatelor culori din obraji.

Privirea a rămas în portretul din hol

alături cu zâmbetul aevea

însăilat din zbârcituri

fotoliul mai aşteaptă indiferent pe cine

câteva zile oglinzile vor purta pleoape rituale

pantonimă în ciorapi

eroii absenţi fără dorinţi

unde e tăcere se trezesc amintiri

se sparg ca baloane de săpun

şi lasă pe zăbranic o lacrimă

noaptea e fără sfârşit.

Până la miezul pământului

sunt numai doi metri

şi ceva jerbe.

Către cititor

Această călătorie

nu sfârşeşte niciodată

pentru că începe nicăieri.

În trecerea calmă dintr-o odaie în alta

capul între umeri

şi totuşi străbate continente

cu viteza prăbuşirilor în abis

evenimentele îşi zgârâie tictacul sub piele

ca printr-o secretă hârtie de plombagină.

Nicio cortină

spectacolul fără repetiţii

şi fără aplauze la scenă deschisă

într-o celulă nebănuită aşteaptă anarhia unui cancer

mâine va dospi convulsii de chin

o margherită zmulsă din goană

se lipeşte timbru pe fruntea salahorului

şi molozul din circuite vestminte

îi creşte piedestal pentru cândva

de rănile mele de rănile sale

poemul îşi strânge cârceii aceluiaş vrej

spirale de sevă fecundă 

spirale în căutarea unui arc

călătoria porneşte în întuneric

şi sfârşeşte pe lumina unei hârtii

luminând-o

într-o perlă de cerneală aşteaptă universul

şi aripioara peniţei e motorul minune

pentru recordul de distanţe în clipă

neştiute poteci de cascade ucigaşe itinerarul la pândă

lupinguri mintale - călătorii discontinue

cuvântul scris trece ca un bolid

ca o secure de licurici

fiecare cuvânt ridică alt pavilion

fiecare aventură nimbul unei experienţe

martore de naştere ale răzmeliţei.

Cititor întinde braţele

e poemul Viaţa cea de toate zilele

cavalcadă de crini şi nitroglicerină

foame iubire azil

poemul acest plămân universal

e fratele tău siamez

până la bariera oarbă.

Două mâini pot fi bandajate de lumină

două mâini pot fi pietre de moară

două braţe pot fi semafoare

LIBERĂ TRECERE

Reportaj intim 

I

În cancelaria cu certificat de pauperitate a infirmeriei

scriu cu teamă să nu mă vadă un camarad

şi să-mi ia compromiţător pulsul

cum dăună-zi

poemul începe la Buzău

continuă pe strapontina acceleratului 84

până în Ploieşti

alteori creşte noaptea de la Bucureşti la Iaşi

cum într-o eprubetă insule din nevăzuţii microbi

II

Transcrierea poemelor se face duminică după amiază

în birourile cu posomorală de odăi părăsite ale podgoriei

un deget colaborator execută poemul ca o partitură stacato

poemul nu va mai fi doar al meu.

III

Ai obosit Mary Ange? A mai rămas unul

ce minunat cuvânt unu.

Citit din orice parte a rozei neliniştitelor

otravă rezumată cât un ghimpe

un nod între buzele ţuguiate

unei larve două aripi UNU.

IV

Castaniete bat la uşă

mâna ezită pe clanţă

totuşi intră Mîrza Victor lujer transparent

soldat cu plămânii mucegăiţi

cu nădejdile carbonizate

aşteaptă certificatul de reformă

- Mai bine să mor (galsul parcă-i fum)

am stat la Bîrnova trei luni

apoi m-au dat afară.

Plânge şi omoplaţii îi zboară departe

în cerneala simpatică a lăcrămilor

ca într-o radiografie citesc cartea lui de vizită

bacilul koch

de ce plagiez în poem tristeţi străine

aceste momente ireversibile

poem alambic temerar

în toate celulele o rădăcină.

Prefac în funingei hârtia

limfa poemului e încă umedă

şi mincinos adaug

- Lasă te vei face bine.

(din volumul Călătorie cu funicularul, 1934)