Stephan ROLL

alți poeți români postați pe acest blog aici

Stephan ROLL (n.5.iunie.1903 în Macedonia, Florina - d.13.mai.1974 în România, Bucureşti) este pseudonimul literar al lui Gheorghe Dinu (Gheorghi Dinev). De origine bulgară, se ''înrolează'' de timpuriu în mişcarea avangardistă română, fiind alături de Ilarie Voronca colaborator al unicului număr din revista 75 HP. În scrierile lui se simte dorinţa de ludic, de fantasmagorie, plăcerea de a crea metafore şi imagini care ţin în spate mesajele poetice. Bogăţia poeziilor lui a devenit o amprentă proprie care însă nu s-a dezvoltat, după anul 1930, asemeni multor altor suprarealişti (nu doar români), se angajează în lupta socială de stânga şi în sprijinirea viziunilor socialiste.

Alb închis

Din lumini lanţul s-a ros în crepuscule
prin oase legat un mamut mai rage în lemne surd

aprinse lămpile le-am ascuns în pământ
ca amazoane printre cârtiţe şi ţiţei
negre oglinzile din nopţi au alunecat
stinse flăcările le-am pus pe umeri
unde puşca osului mocneşte
unde peceţile sângeră pe mâini
şi-n întunericul fără remediu ochii au rămas peşterile luminii

cheia inimii se întoarce în sânge
şi trece mai departe paznicul visului
spânzuraţii sunt cu un metru mai aproape de lună decât noi
florile care au crescut peste morţi
sunt pupilele care au putrezit în neant
ridicat din somn ascultă cum geme aurul
(din pământul în care cresc iarba şi izvoarele)
pe tronuri sub fesele regilor cu burţi
un corb galben le-a scoborât pe capete coroana
iar călăreţii roibi prin curţi
le sfărâmă în copite castelele vechi, reginele tinere din cavou.

(unu, 14.iunie.1929)


Arborele spontan


I

Din lună n-a rămas decât un singur pas de al tău
şi într-o draperie de flăcări părul pădurea te visează
stea verticală, noaptea pierdută în oglindă, semn rău
în bufniţe ca-n ceşti umbra se-nspumează
pe masa acestei nopţi lumina îşi dezbracă mănuşile:
crinii
şi-n stejarii grei ca-n colivii atleţii
dar din loc în loc
capul tău e un bloc de foc
şi un bec al frumuseţii

II

În acest fluviu bolovanii sunt capete de lei
şi apa o frunză într-o lacrimă neplânsă de vreo stâncă

în coame stele ca oase sfărâmate de scântei
şi o antilopă de nămol urcă la cer
apari în nori la ferestrele de aur
ca o efigie a aerului
din soare a rămas un cap de taur roşu
şi cuvintele până la frunte se prefac în flăcări
în mâini ţii un stilet al florilor
şi ţipătul unui parfum când deschizi braţele.

III

De la glezna ta e o tibie de cer la genunchiul lunii

şi fluturii sunt mâini care au rămas de aur
acele clipe în peşti se aprind
închide ochii, fă-mi loc în tine
şi uşile se deschid şi se închid
ca grădinile în fructe
cine dărâmă scările din munţi
când regele trece cu calul prin inelul tău
mă îndrept spre el
el se apropie de mine
cu paşii nopţii în stele desculţi
cine dărâmă scările din munţi
în trupul dimineţii când legumele sunt fragede
eu am văzut
regina ideii culegând anateme.

(unu, 13.iulie.1931)