Daniil Harms și farmecul real al absurdului

lista completă a autorilor din rubrica poemul săptămânii > aici  

Daniil Ivanovich Yuvachev ~Daniil Harms~  (1905-1942) este văzut ca unul dintre întemeietorii literaturii absurdului. Prozele sale, scurte ca întindere, vorbesc despre gesturi ieșite din context, gesturi care-i definesc personajele. D.H. nu descrie peisaje din natură ci ambuteiaje interioare, ambuteiaje pe care le dezamorsează uneori cu umor negru. Autorul nu psihanalizează stările personajelor sale, nu sapă în ele folosindu-se de dialoguri aparent ilogice, el rămâne încremenit în perplexitatea trăiriilor care se dinamitează, real sau nu, spre exterior. Absurdul este o stare de moment pe care D.H. o transformă în bombă nucleară.

***

I

Stăteam întinși pe pat. Ea stătea la perete, cu fața spre etajeră, iar eu cu fața la masă. Despre mine nu se pot spune decât două cuvinte: urechi clăpăuge. Ea știa totul.

II

Să fie o furculiță? Sau un înger? Sau o sută de ruble? E Nona. Furculița e mică. Îngerul e înalt. Banii s-au terminat demult. Iar Nona este ea. Numai ea este Nona. Au fost șase None și ea este una dintre ele.

III

S-a apropiat un câine cu o scufiță pe cap. Pașii i se auzeau și se scăldau. O muscă a deschis ferestrele. Hai să ne uităm pe fereastră!

IV

N-avem ce vedea pe fereastră. Tu ai ce vedea? Eu nu am nimic de văzut, dar tu? Eu văd niște schiuri. Și cine-i pe schiuri? Soldatul e pe schiuri și are cureaua trecută peste umeri, iar la brăcinar nu are curea.

<1930>

text preluat din

Daniil Harms Mi se spune capucin, ed. Polirom, 2002

trad. Emil Iordache