PICTOR ŞI POET

vezi ceilalți poeți străini publicați pe blog aici

Colaboratorul Alexandru Turcu mă ajută la rubrica de poezie universală cu ....

WANG WEI (701 – 761)

„în poemul său descopăr Pictura, în pictura sa descopăr Poezia”

Su Shi, poet din dinastia Song

Poet şi pictor din dinastia Tang (tăn), Wang Wei (văn vei) s-a născut într-o familie aristocrată din Yuanjiqi (iuan-ţî-ci), provincia Shanxi (şan-si). Deşi reuşise să obţină o dregătorie la curtea împăratului Xuan Zong (suan-ţon), din pricina firii sale „evazive” , preferă să se retragă la templul familiei sale, unde îşi va compune operele – bazate pe doctrina budistă chen (sau zen la japonezi) şi pe „transferarea principiilor şi tehnicii picturii în poezie” , fiind un abil mînuitor al pastelului.(Florentina Vişan). Se va număra printre aştrii pleiadei poeţilor asceţi (yin ju shiren). În poezia sa cultivă „sistematic sentimentul neputinţei în faţa bătrîneţii şi a morţii, al incapacităţii de a acţiona în faţa scurgerii ireversibile a timpului.” (Ileana Hogea-Velişcu).

SCRISOARE UNUI PRIETEN

Păianjenii grădinii îşi adăpostesc pînzele

Sub ferestrele mele,

Iar cîntecul greierilor

Se-aude pe treptele scării de la intrare.

Vîntul rece vesteşte sfîrşitul anului;

Mi-e inima sfîşiată de tristeţe,

Dar tu, prietene, cum îţi duci zilele?

*

Adeseori mă uit lung la casa rămasă acum pustie;

Iubirea de singurătate

L-a făcut pe cel care-o locuise, s-o părăsească.

Zadarnic cercetez cu privirea uşa tăcută;

Singur, soarele pătrunde înăuntru,

Mîngîind florile de toamnă cu razele lui obosite.

*

Într-adevăr, mi-ai scris, dar ca să mă vesteşti

Că astăzi

Sîntem despărţiţi prin o mie de li.

După ce-ai rătăcit îndelung,

Pe drumuri necunoscute, te-ai retras în munţi.

*

Sîntem prieteni de douăzeci de ani,

Şi nu găsim o singură zi să ne-mpletim sufletele.

Dacă-ai suferut crîncen de boală şi de oboseală,

Să ştii că nici eu n-am fost mai fericit.

Cu toate că toamna înaintează

Şi nu te-ai întors încă,

Nădăjduiesc totuşi că nu se va sfîrşi anul

Fără să ne revedem.

Dar dacă gîndul meu se va-mplini,

Cît timp vom fi împreună!?

Mi-e scris oare

Ca veşnic să mă gîndesc la prietenul depărtat?

(AL. T. STAMATIAD)

ÎN COLIBA DIN MUNŢI

La mijlocul vieţii am ajuns

Şi adevărului îi aflu drumual...

Şi singuratic amurgesc în munţi.

Mărinimoasă-i lumea mea cu mine.

Şi-atunci cînd simt că arde-n mine har,

Prin munţi mereu tot umblu de-unul singur.

Vechi frămîntări zadarnice au fost,

Grijile vechi azi mi se par deşarte

Ades urcînd, ajung pînă la pisc,

Acolo unde-n stînci se naşte rîul.

Apoi m-aşez şi iar mă uit în văi

Şi văd din jur cum vin în valuri norii.

Cu pădurarul dacă mă-ntîlnesc,

Mai stăm la sfat cu inima deschisă.

Glumesc şi rîd şi parcă iarăşi uit

Că-i timpul să mă-ntorc demult acasă.

(VICTOR KERNBACH)

TERASA MULAN ZHAI

Munte-ntomnat. Raze scăldînd se-adună.

Păsări perechi în zborul lor grăbesc.

Verde smarald împrăştie lumină.

Amurg. Nori irizaţi hoinar plutesc.

(FLORENTINA VIŞAN)

BIBLIOGRAFIE

***Antologia poeziei chineze clasice, ediţie îngrijită de Romulus Vulpescu, EPL, 1963

***Trepte de jad, antologie de poezie chineză clasică Shi,  traducere, selecţie, prefaţă şi note [de] Florentina Vişan, Univers, 1990

HOGEA-VELIŞCU, Ileana – Dicţionar al literaturii chineze clasice şi moderne, EŞE, 1983

STAMATIAD, Al.T – Din flautul de jad, antologie chineză, Cartea Româneacă, 1939