 |
| Domnia țarilor - de la Ivan cel Groaznic la Vladimir Putin trad. Valentina Georgescu ed. Litera |
Un grup de jurnaliști de la publicația Spiegel îl pun pe Putin alături de țari
Un grup de jurnaliști de la publicația Spiegel a scos în 2012 o carte despre istoria țarilor ruși, Domnia țarilor - de la Ivan cel Groaznic la Vladimir Putin. Chiar
dacă sunt peste zece reporteri care au participat la scrierea cărții, micile articole (rar
depășesc patru pagini, niciodată nu ajung la douăzeci) vorbesc despre evenimentele marcante din istoria Rusiei, mai precis evenimente mai mult sau mai puțin cunoscute din istoria țarilor. Cartea se citește pe nerăsuflate (cel
puțin de către cei care nu s-au interesat mai în amănunt despre istoria fratelui din Est) datorită ritmului
alert, antrenant.
Nu doar țarii și dipsutele lor pentru tron sunt puse pe hârtie, dar și
viețile unor oameni de cultură ruși (Pușkin, Tolstoi, Dostoievski, Gogol,
Ceaikovski) sunt zugrăvite în liniile lor esențiale, mai ales cele care au
legătură cu tema dată de titlul cărții. Dependența față de jocurile de noroc
în care căzuse Dostoievski pe timpul șederii în Germania datorită unui scandal (dependență care a dus
la scrierea în 24 de zile a romanului Jucătorul),
vizita făcută insulei Sahalin (insula exilului) din extremul estic al imperiului de către Cehov,
cenzura specială de care se bucura Pușkin
(tot ceea ce urma să îi fie tipărit era citit chiar de țarul Nicolae I) sunt
doar câteva amănunte care nu au cum să nu atragă cititorul.
Soldați, bucătari, clerici, medici, patru pitici și o maimuță colindă Europa
La cele de mai sus aș adăuga și paginile spumoase care vorbesc despre una din cele mai amuzante și interesante
excursii din istorie care a durat 18 luni. În fruntea unei armate pestrițe
(soldați, bucătari, clerici, medici, patru pitici și o maimuță) Petru I
pornește o călătorie spre occident din dornța de a lua contact cu
descoperirile științifice, noile curente filosofice, noile strategii de luptă
lucruri cu care imperiul, datorită politicii conservatoare din trecut, nu
avusese contact. Astfel, convoiul trece prin Riga, Konisberg, Berlin,
Amsterdam. O parte din delegație se îmbarcă pe o navă britanică și vizitează
Anglia (împăratul de atunci, William al III-lea, intră în jocul țarului
înscenându-i o bătălie în larg). Întreaga aventură este descrisă în capitolul Țarul iluminist.
Cele peste 30 de articole vorbesc separat de câte un episod al Rusiei, fără
a se ține o cronologie strictă (la mijlocul cărții, un articol părăsește
timpurile apuse și urmărește rondul unei polițiste din Catedrala Petru și Pavel
din Sankt Petersburg, rond făcut printre mormintele țarilor). De la Ivan cel
Groaznic, până la corespondența Ecaterinei a II-a cu Voltaire și mai departe,
cartea trece prin toate domniile despotice țariste până la uciderea ultimei familii
imperiale în 1917. Uneori reporterii încearcă o analiză psihologică a
locuitorilor imperiului țarist care par a-și dori, din naștere, o mână despotică, autoritară,
care să îi conducă. Nu este întâmplător
că iobăgia a fost abolită în imperiul țarist la aproape un secol după ce ea
fusese abolită în restul Europei, zic autorii cărții.
Faptele țarilor și deciziile lui V. Putin
Lăsând la o parte problemele spinoase de care se ocupă tangențial cartea (a se vedea paralelele făcute între faptele țarilor și deciziile lui V. Putin), cu siguranță cititorul va urma,
cu ochii minții, construirea liniei de cale ferată (și la acest aspect imperiul
a fost codaș) de-a lungul Siberiei (Vladivostok) sau va fi alături de revoluționarii indeciși
dacă să se deschidă Occidentului ori să rămână credincioși ideii țariste sau va
zâmbi văzând triumful lui Napoleon în Moscova urmat imediat de fugărirea lui
până în Paris, apoi declinul său, de ce nu, va vedea schimbul de steaguri făcut între Rusia și S.U.A. pe teritoriul Alaskăi în data de 18 octombrie 1867. Dar până atunci, cu siguranță se va număra printre primii locuitori ai straniului oraș Sankt Petersburg.
Repet, pentru cei care cunosc aceste aspecte cartea nu va părea
spectaculoasă, dar cu siguranță va fi utilă prin înmănuncherea acelor
evenimente importante din istoria imperiului rus. Cartea a avut parte de supervizări
venite din partea unor profesori de la Facultatea de Istorie a Universității
Lomonossov din Moscova. Am citit cartea din postura unei persoane care nu e familiarizată cu perioadele istoriei imperiului, multe dintre ele le-am aflat pentru prima oară și m-am pus pe cercetat mai departe.
CEASUL RUSULUI
RăspundețiȘtergereTot românul ştie cupletul lui Tănase despre ruşi şi ceasuri, aşa că nu-l mai reproduc. Cert e că, din pricina acestuia, s-a născut legenda asasinării celebrului actor de revistă. Dar, ca multe altele, este numai o legendă pe care o infirma chiar fiul său. Nu despre asta voi vorbi.
Era după ce pătruseseră soldaţii ruşi în România, pe cînd o răzneau din casă-n casă şi făceau „haraşo tovărăşia!”, ospeţind pe veresie şi speriind, din cînd în cînd, floarea fecioriei româneşti. Astfel de veşti ajunseseră şi pe drumul care ducea către Şapartoc şi unde, din loc în loc, se afla cîte-o casă. Într-una din acele case trăia, împreună cu familia, bunica mea, care avea vreo cincisprezece ani. Vîrsta ei era una din marile temeri ale părinţilor care, aşa cum spusesem mai devreme, cam ştiau la ce să se aştepte. Soldaţilor li se dusese buhul că dacă nu iau – adică nu fură – sigur „lasă” ... pe bietele fete, grele. O problemă demografică rezolvată în doi paşi de tovarăşii răsăriteni.
Într-o zi, de-altminteri liniştită, cineva dădu semnalul că se-ndreaptă către casa lor, o ceată – vreo 4-5 flăcăi – clătinîndu-se şi cîntînd de mama focului, o ceată de rusnaci bine-aghesmuiţi şi afoni din născare. Dar era de-ajuns, pre cît de nostimi păreau, să bage o frică-n bieţii oameni, soră cu moartea. Străbunicul meu le-a zis femeilor: Staţi aici, cuminte să aşteptăm să treacă. Bătrîna nu ascultă. O luă pe fetiţă de mînă, ieşi pe uşa din spate şi o duse să se-ascundă în lanul de cucuruz. Nu fac literatură – de aceea nu am să caut să descriu situaţia sufletească a bietei copile, care, despre război nu ştia decît că trebuie să fugi de el. Să te-ascunzi din calea atacurilor aviatice – instrucţie pe care o făcuse în şcoală – ascunzîndu-te-n căpiţe de fîn. Bătrîna s-a întors în casă. Intrară cheflii, dar nimeni nu mai rîdea.
Soldaţii făcură semne despre ce le trebuia. Apă şi mîncare. Le-au dat ce aveau. Un soldat văzu nişte ouă. Ceru mai multe. Bătrînul le aduse pe toate. Ruşii se adunară în jurul coşului cu ouă, le luară, unul cîte unul – ca într-un ritual – le sparseră şi le deteră peste cap, aşa crude. După ce se terminară cu totul, apucară mîncarea rămasă şi deteră să iasă din casă. Bătrînii au răsuflat uşuraţi.
Arătau mătăhălos, erau ciopliţi cu barda. Era de-ajuns să-i vezi şi-apoi să fabulezi ani în şir, atribuindu-le puteri supra-omeneşti.
Unul dintre ei se-ntoarse pe călcîi şi făcu un semn ca şi cum ar mulţumi. Bătrînul îi conduse mai departe, cu gînd să-i vadă plecaţi. Un altul scoase din buzunar un ceas. I-l întinse străbunicului care, încă paralizat de teamă, în luă fără să mai spună nimic. Asta a fost tot.
S-a întors în casă, unde o găsi, înmărmurită pe nevastă:
- Acum să-i lăsăm să plece. După aia, o căutăm pe copilă. Uite, tu, mi-o dat un ceas!
- Toalai, Doamne! Ca sălbatecii! Cum or mîncat ouăle crude.
- Tu, tot mi-o dat un ceas...
- O hi furat de le saşi. Dă să-l văz.
Îl cîntări în palme şi deşi nu ştia să citească, dădu sentinţa:
- Uite, e nemţesc...
Alexandru Turcu
Multumesc Alex pentru faptul ca ai impartasit cu noi aceasta intamplare. :) Este savuroasa.
RăspundețiȘtergereFelicitari pt concurs, sper sa pot reveni cu un comentariu la obiect.
RăspundețiȘtergereAm un dinte impotriva Rusiei si mi-e antipatica din mai multe motive, in special din cauza patriotismului care ma caracterizeaza (Tezaurul, Bucovina, Basarabia, etc), dar exista un aspect la care Mama Rusie exceleaza si pentru care o admir si respect: hiperliteratura ei. Aici ma refer mai ales la cea clasica, pentru ca despre cea actuala nu am suficiente cunostinte incat sa ma pot pronunta. Este o literatura mare, adevarata, grea si cu greutate, cu o contributie de nepretuit la cresterea tezaurului cultural universal.
RăspundețiȘtergereAm in biblioteca zeci de carti din literatura rusa, unele mostenite, altele cumparate de mine.
In ordinea in care imi vin in minte, o sa fac o intoarcere in universul cartilor rusesti citite, care m-au captivat.
Am inceput cu romanticul Puskin, care realizeaza o fresca a societatii ruse din vremea lui in romanul in versuri "Evgheni Oneghin". Am continuat prin a "desteleni pamantul" pana la "Donul linistit", impreuna cu Solohov si a ma scalda in "Apele primaverii", cu Turgheniev.
Am colindat impreuna cu Cicikov al lui Gogol, vanzand "suflete moarte"; am facut cunostinta cu "Unchiul Vania", am cunoscut ratarea sentimentala prin prisma celor "Trei surori" si am strabatut "Livada cu visini" sub atenta supraveghere a lui Cehov.
Dupa o lunga si monumentala perioada alternanta de "Razboi si pace", eram sigura ca nu voi mai citi niciodata ceva asemanator. Asta pana la "Anna Karenina", cand impresia a reaparut, astfel incat nu ma puteam hotari care opera a lui Tolstoi imi place mai mult.
Am explorat si taramuri necunoscute de mine pana atunci: lumea nebuna, neverosimila, fantastica si diavoleasca din "Maestrul si Margareta" si lumea imorala si interzisa a pedofiliei din "Lolita".
De indata ce a intrat in scena, Dostoievski mi-a acaparat intreaga atentie. Am cunoscut o intreaga lume prin intermediul lui: oameni necajiti ("Umiliti si obiditi"), ocnasi ("Amintiri din Casa Mortilor"), criminali cu mustrari de constiinta ("Crima si pedeapsa"), oameni egoisti, pasionali, inteligenti, blanzi, generosi, asasini ("Fratii Karamazov"); am asistat la profunda analiza psihologica al carei obiect a fost epilepticul print Miskin, cunoscut drept "idiotul".
Poate as mai gasi niste titluri citite, daca as scotoci prin cotloanele mai ascunse ale mintii, dar cred ca si asa e suficient pentru a dovedi ca nu vorbesc in necunostinta de cauza cand afirm ca literatura rusa este una foarte valoroasa.
Parerea mea e ca daca eviti, din resentiment sau alte cauze, operele rusesti, nu-ti poti desavarsi profilul si gustul literar, nu te poti numi cititor complet, exact cum spunea la un moment dat si marele actor Gheorghe Dinica: "nu poti deveni un actor complet, daca nu ai jucat Livada de visini".
Ionita Adriana
RăspundețiȘtergereMisterul care inca inconjoara dinastia Romanov m-a fascinat dintotdeauna.Mi-as dori sa vizitez intr-o zi Sankt Petersburgul si castelul unde aveau loc baluri grandioase si unde a trait Anastasia. De asemenea, mi se pare interesanta disparitia Anastasiei, cea mai mica fiica a tarului, si faptul ca multa vreme nu s-a stiut daca ea traieste si se ascunde pe undeva. De aici, multe femei s-au dat drept ea iar una dintre ele s-a luptat mai mult de 30 de ani pentru recunoasterea ei, dovedindu-se mai apoi, dupa moartea ei, ca era doar inca o impostoare.