Virgil Teodorescu și poezia cuptoarelor naziste

lista completă a autorilor din rubrica poemul săptămânii > aici 

Virgil Teodorescu și poezia cuptoarelor naziste

li-e inima o roză duhnind a cloroform

Virgil Teodorescu - Blănurile oceanelor,
antologie întocmită de autor (1940-1966)
Editura Pentru Literatură - 1969 -

Scriitorul român Virgil Teodorescu (1909-1987), contemporan cu nașterea mișcării dada, se alătură în anii '40 celui de-al doilea val suprarealist, aducându-și un aport important în atelierele de scriere automată alături de Paul Păun, Gherasim Luca sau Gellu Naum, cu care scrie în colaborare poezii, piese de teatru, manifeste artistice. Va părăsi principiile mișcării pentru a servi, ca mulți dintre colegii săi, regimului proaspăt instalat la putere (a fost președintele Uniunii Scriitorilor din România între 1974 - 1978). Poeziile sale, devenite peste noapte proletcultiste, păstrează totuși ceva din bogăția literaturii din perioada menționată, evitând elegant platitudinile realizărilor socialiste. Vorbește mai mult despre crematoriile naziste pe care le descrie rece, prin imagini dure, șocante, uneori exagerate (ardeau, zilnic, minim 30 000 de oameni), alteori folosind un umor negru (cuptorul 1 era un cuptor bun (...) era un cuptor de mare tiraj). Astfel de poezii întâlnim în vlumele ce au urmat perioadei de revoltă artistică pe care, probabil împins de regim, o reneagă în treacăt dar, cel puțin pentru mine, nu prea convingător. Poezia de mai jos (din volumul Semicerc, 1964) mi-a atras atenția în mod deosebit. Descrie cu lux de amănunte (cel puțin destule pentru o poezie) modalitatea de execuție din lagăre. Lipsa de compasiune față de victime, răceala care dăinuie de la un capăt la altul, insistența cu care se oprește asupra unor detalii morbide, finele ironii sunt câteva aspecte care fac poemele interesante. Poezia de mai jos este doar una din multele care descriu, după cum spuneam, execuțiile rasiale. Ea (poezia) face parte dintr-o plachetă mai largă (numerotată 1 - 10) în care mai putem citi, în același ton, povestea a doi gemeni țiagni întinși pe o masă (li-e inima o roză duhnind a cloroform), descrierea unui cuptor din multele aflate în astfel de lagăre (când cuptorul se încălzea la 800 centigrade, cadavrele erau răsturnate în pachete de câte 50 - nici unul mai mult pentru că mecanismul era foarte sensibil) sau descrierea sălii în care erau puse cadavrele (dar fetele zac moarte, în hală, pe pavaj). M-a surprins atmosfera creată, terifiantă (cu siguranță că i s-a cerut de către partid pentru a emoționa), cu imagini care îți rămân în memorie, ca și când ai văzut un film documentar alb - negru la teleenciclopedia. Nu se cerea de către mișcările de avangardă ca scriitorul să devină un reporter onest?

7

E unanim cunoscut
că țiganii sunt foarte prolifici.
Născându-se cu ghiotura

au și murit în neștire
doborâți de frig, de foame și de neagră mizerie.
Născându-se cu ghiotura era de așteptat
să găsim în sânul acestei seminții străvechi
cel mai mare număr de gemeni.
Pe lângă faptul că erau socotiți o rasă inferioară,
ca cele mai multe din neamurile lumii,
țiganii au avut cinstea să fie în atenția
celui de-al III-lea Reich
și din pricina forței lor de înmulțire.
Pentru propășirea științei,
studierea influențelor ereditare asupra copiilor gemeni,
concordanți sau discordanți,
născuți, deci, din aceeași celulă,
sau din celule diferite,
era de o importanță capitală.
Iluștrii savanți ai celui de-al III-lea Reich,
acordându-le importanța cuvenită,
și spintecând cu multă atenție țiganii închiși în țarcuri,
s-au silit să descopere
legile eredității biologice asupra gemenității,
pentru ca, odată cu spațiul vital,
demn de planturoasele lor coapse,
să ofere splendidelor femei de rasă germană
putința de a-l umple, cât mai repede,
cu progenituri sosite perechi -
ca bicicletele tandem
sau ca bocancii -
în care tarele nefaste ale predecesorilor,
cum ar fi: diabetul, mania depresivă,
tulburările unei deliberări prelungite,
să nu se mai repete niciodată,
fiind înlocuite cu violența și eroica dorință
de-a strivi sub talpa cizmei,
cu o învârtitură a piciorului sigură și dezbărată de orice complexe,
popoarele globului.

Așadar, înainte de a fi aruncați în cuptoare,
și pentru ca organismul să nu se deterioreze câtuși de puțin,

mii și mii de gemeni țigani de diferite vârste,
monocelulari sau bicelulari,
erau uciși cu o înțepătură de cloroform în inimă,
întinși pe masa albă de operație, disecați în cele mai mici amănunte,
și scormoniți ca ceasornicele.

Lănțișorul de metal spânzura la gât,
la încheietura mâinii ardea gangrena fierului roșu,
corpul era trasat în zone cu o cretă specială,
genele umbreau fața oachesă,
scalpelul era trampat în alcool,
și cu infinite precauțiuni începea disecția
în perimetrul gingaș
al glandei  thymusului
marea glandă care determină
creșterea desăvârșită și armonioasă.

Zeci de mii de gemeni cu pielea arămie
au fost uciși cu o înțepătură de cloroform în inimă,
însemnați cu o cretă specială
și disecați până în cele mai mici amănunte
de străluciții savanți ai celui de-al III-lea Reich, în râvna lor nobilă
de-a fi slujitorii științei.
Dar cu tot materialul enorm de care dispuneau,
ei nu au fost în stare să dezlge taina în care,
odată pusă la îndemâna splendidelor walkirii,
ar fi împânzit lumea
cu gemeni eminenți și blonzi,
de pură rasă ariană
din grupa A sau B.