Georg Trakl și întunericul transformat în poezie

Sebastian în vis -  Georg Trakl
ed. Paralela 45 (București, 2008)
trad. Mihail Nemeș.

 vezi ceilalți poeți străini publicați pe blog aici 

Georg Trakl și întunericul transformat în poezie

Dacă în trecut l-am inclus pe Georg Trakl (1887-1914) într-o postare alături de alți poeți germani (vezi aici), azi o să prezint un grupaj din mini antologia Sebastian în vis -  Georg Trakl, apărută la editura Paralela 45 (București, 2008), în traducerea lui Mihail Nemeș.

 

În întuneric

a 2-a variantă

Sufletul stinge glasul primăverii albastre.
Sub umede crengi înserate
Fruntea-ndrăgostiţilor căzu în flori.

O, crucea-nverzită. În discuţie sumbră
Se recunoscură bărbatul şi femeia.
Pe lângă zidul pustiu
Rătăceşte însinguratul cu stelele sale.

Peste cărările pădurii, scăldate de lună,

Se lasă sălbăticia
Vânătorilor uitate; privirea albăstrimii
Ţâşneşte din stânci năruite.

Şapte cântece ale morţii

Amurgeşte-albăstrui primăvara; sub pomi sugători
O umbră colindă prin seara-n declin,
Ascultând tânguirea suavă a mierlei.
Noaptea apare-n tăceri, animal sângerând
Care se năruie-ncet pe colină.

În aerul umed se leagănă creanga de măr înflorit,
Înlănţuirea ce-a fost se dezleagă-argintiu,
Stingându-se din ochii nocturni; cădere de stele;
Cântecul copilăriei, suav.

Cel adormit cobora, luminându-se, neagra pădure
Şi-n vale un albastru izvor susura
Ca-ncet să-şi ridice el pleoapele pale
Peste faţa-i de-omăt;

Şi luna goni din bârlog
O roşcată jivină;
Şi-n suspine muri tânguirea femeilor, sumbră.

Mâinile mai radios le-nălţă către steaua-i
Albul străin;
O moarte pleacă în tăcere către casa surpată.

Föhn

Oarbă tânguire în vânt, zile de iarnă cu lună,
Copilărie, lin se curmă paşii pe lângă negrul mărăciniş,
Lung dangăt în seară.
Domol coboară noaptea albă.

Preschimbă durerea şi chinul vieţii pietroase
În vise de purpură,
Ca veşnic să simtă ghimpele trupu-n descompunere.

Adânc suspină-n somn neliniștitul suflet,

Adânc şi vântul în frânţii copaci,
Şi se clatină tânguitoarea făptură
A mamei prin pădurea-nsingurată

A acestei mâhniri tăcute; nopţi
Încărcate de lacrimi, îngeri de foc.
Argintiu se sfărâmă lângă ziduri pustii un schelet de copil.

Cântec pentru o mierlă captivă

lui Ludwing von Ficker

Sumbră răsuflare prin crengile verzi.

Mici flori albastre, plutind, împresoară

Chipul însinguraticului, pasul de aur

Murind sub măslin.

Cu aripi bete fâlfâie noaptea.

Nespus de blând sângerează umilința,

Rouă ce picură încet de pe spinu-nflorit.

Îndurarea strălucitoarelor brațe

Cuprinde o inimă care se frânge.