istoria

mai întâi a fost culoarea
abia apoi iluzia
cu toate cătările ei
cu toate ușile deschise spre un deșert

la sfârșitul plimbării de amiază
se vede o cupolă printre blocuri
dar nu mă înspăimânt
apare și a doua imediat legănându-se
o mângâi drăgăstos ca pe un copil zburdalnic
cineva apasă o clapă de pian așa zisele păsări zboară
toate lucrurile se fărâmițează în sus

sunt trist îmi intră soarele în ochi
dar cândva o să
merg mai departe dragă
până la ființele în formă de tacâmuri
care vor mișuna prin aer
eliberate din cine știe ce vis