René Magritte

când scriu mă apucă frigul
sunt atâția de eu în cameră
și fiecare așteptă să cadă lama lată cât un cer
a ghilotinei

pixul de pe masă
taie de la un capăt la altul în două
universul ăsta gol

doar sperma ca un verb pe trupul iubitei
și zâmbetul ei șerpuind printre cearșafuri
mă mai încarnează într-un punct luminos
la închiderea emisiei