şi ne intrau în sânge

ce linişte era la început
stăteam pe locurile noastre din mandală ca într-o lojă
cu nişte copite atârnate deasupra capetelor

când picioruşele gândacilor din clasoare au început să se mişte uşor
spre dezamorţire şi pregătindu-se parcă pentru balet
se auzeau nişte cocoşi cântând în adâncurile vântului
sunetele lor se încolăceau ca nişte scări de foc

nimeni nu avea nicio barcă în buzunar sau pe buze
cu toţii ne-am acoperit ochii cu pleoape ne-am înfăşurat umerii în jurul trupurilor
şi am plecat cu câte un vapor eşuat în suflet

trăgeam cu praştia şi mergeam după pietre
până am ajuns în locul acesta însorit de sub pământ
toţi spun: a fost bine a fost foarte părinteşte
ca un tavan crescut din inimă

pe aleile doldora de frunze ce şerpuiesc prin mere
ne-am plimbat şi noi
îndrăgostiţi paraşutaţi din seminţe
ne transformam privirile în fulare
soarele lua formă ecvestră
pe-aici se trece doar o dată
şopteau săruturile noastre şi ne intrau în sânge