luni, 2 mai 2011

măcar de-aş fi ghilgameş

chiar şi când merg cu tălpile goale
pe sub cerul senin
duc cu mine un război de genul
învingătorul ia tot

mai ţin minte doar
că avea un nume frumos
atât de frumos încât nu şi-l rostea în oglindă
noaptea când adormea
îl ţinea uşor în pumni ca pe un fluture

dar este mult de atunci
până si picăturile de ploaie au secat în aer
durerea este o floare de lotus
care refuză să se deschidă
şi războiul se duce
pe ambele suprafeţe ale podelei

0 buşeli:

Trimiteți un comentariu

Zi ceva de-a busilea sau din picioare

de-a bușilea prin aer!