ziua bună prietene şi la mulţi ani
faci o vârstă
dacă ar exista în oraşul acesta o clădire cu atâtea etaje câti ani faci tu azi
ar fi considerată zgârie nori dar nu există pentru că la noi solul e nisipos
nu au putut să facă nicio amărâtă de bancă
de şapte etaje auzi tu şapte la vârsta asta nu mergeam nici la şcoală că m-au dat la opt
sper că recamierul acela nu mai scârţâie
sau dacă scârţâie să o facă în timp ce sforăi sau ceva de genul ăsta
recamierul acela era singurul care a rămas în viaţa ta de pe timpul bunicilor
te urmărea ca un câine credincios
mai ştii când îmi spuneai că tipa aia eliza nu voia să se culce în el
că a preferat să doarmă pe jos şi ai făcut dragoste cu ea pe covor
de a doua zi aveai coatele şi genunchii roşii
sper că şi frişcă e sănătos că nu mai face în papuci
era un mare pişăcios
ziceai tu că papucii ăia ţi-au intrat la apă
făceai câţiva paşi în trombă spre el
apoi te opreai brusc
ca un atlet care e anunţat că a ratat startul
câinele avea un loc al lui
sub balansoarul acela cu miros de vin roşu
nu pleca de acolo nici când se punea cineva în el
şi se dădea huţa-huţa
ieri m-am văzut cu matache
avea în buzunar pionul pentru care v-aţi certat când
la faimoasa partidă
de dinainte de ultima a lovit tabla şi piesele s-au împrăştiat pe jos în veselia lu’ frişcă
am căutat piesele alea toată noaptea dar pionul alb
puţin ciobit nu era de găsit
erai în avantaj şi l-ai acuzat pe matache că a făcut-o special
ar fi fost prima partidă pe care o pierdea în toţi anii
matache a zis că frişcă înghiţise piesa
a doua zi te-ai prezentat la uşa lui matache
cu o pungă în care era nevoia cea mare de dimineaţa a lu’ frişcă
şi i-ai pus-o în mână
matache mi-a zis ieri că pionul se lipise cumva de talpa pantofului
eu cred că l-a găsit în nevoia aia
tu de atunci nu ai mai vrut să vorbeşti cu el
şi-a schimbat două rânduri de haine
nu mai joacă şah citeşte cărţi despre conspiraţia universală
frecventează o sectă de ciudaţi
care venerează pe unul care zâmbeşte tâmp din toate pozele
merg în excursii şi se hlizesc la curcubee
are o sonerie nouă un vizor nou
despre tine vorbeşte ca despre un coleg
din primul an de şcoală
eu nu mai sunt cu ana
deşi o visez din când în când şi mă enervează
am citit undeva că visele reprezintă un amestec de dorinţe refulate
cu dorinţe scoase din uz
dar eu nu ştiu visele cu ana din care categorie fac parte
ana şi-a dat într-o zi în cărţi şi regele de spade
s-a ridicat în poponeţ şi
uimit de lumea tridimensională în care a nimerit
a privit-o în ochi şi i-a zis
fugi fă
şi a fugit
de câteva ori mai repede decât glonţul
ana era naivă credea că multe se rezolvă
prin clătire doar
ca o echipă de fotbal care centrează de la portar pe vârfuri sperând să câştige
a fost la câţiva preoţi cu cheiţă în loc de cruce
i-au zis ce voia ea să audă
doamne’ fereşte să nu îi fi zis unul dintre ei
că nu e posedată
ana este cea mai frumoasă ană dintre toate anele
dacă ar accepta şi ea asta
cristina are în continuare un prost simţ artistic
poze maneliste cu soare apunând
cu frunze verzi sau galbene pe jos sau în copaci
se dă rotundă şi la figurat are aceeaşi pisică între sâni
dacă m-ar pune freud să o asociez
aş asocia-o cu o balerină de pe o noptieră oarecare
ştiu că erai foarte special
puteai să bei câtă cafea voiai şi dormeai fără probleme
şi cu nessul la fel
mâncai mult fără să te îngraşi
aveai idei ciudate cum că noi am fi extratereştri
şi că cei aleşi de divinitate ar fi alţii
de pe o planetă foarte depărtată
noaptea recamierul avea aripi în loc de arcuri
mi-ai zis că ai vizitat nu ştiu ce dimensiune
plină de culori şi sunete armonice că pluteai
cum nu ai plutit niciodată
nu ai întâlnit oameni fericiţi
dar simţeai cumva că
acele culori sunt oameni ca şi tine savurând momentul
ce mai face matilda
ştiu că îi scriai poezii că făceai orice doar să fii în preajma ei
odată când v-aţi pupat prieteneşte pe obraz
i-ai ţintit buzele
de atunci nu ţi-au mai crăpat buzele de sete sau de căldură
sau când ai avut febra aia îngrozitoare de ne speriasem toţi
chiar şi atunci buzele erau extrem de vii mi-ai zis cândva
că buzele or să rămână aşa şi după moarte
ţi-am luat nişte cadouri
un stilou cu un rezervor de cerneală sub presiune
astfel că intră o călimară întreagă acolo deci nu o să mai ai motiv
să nu mai scrii poeziile tale pe motiv că nu ai chef să tot umpli stiloul
ţi-am mai luat o carte ştiinţifico-fantastică
ştiu că o căutai de multă vreme este o ediţie rară
am luat-o de la un anticariat era pitită pe după rafturi
dar eu mereu fac aşa în anticariate
iau cărţile de pe raft şi mă uit în spatele lor pentru că acolo este pus tot ce este mai bun
am găsit şi o poză alb negru foarte veche
cu o fată tânără rău cu o privire ce aduce cu matilda
am pus-o în carte la pagina 73
să te uiţi cu atenţie mă gândesc la o eventuală
încarnare anterioară a ei
când am plecat era soare sau
eu eram soarele pentru tine sau nu ştiu
am promis că mă întorc dar nu m-am putut ţine de promisiune
apoi mi-am zis că nu mai încalc promisiuni
dar nici asta nu am putut să fac aşa că
am zis să nu mai fac promisiuni la ora la care am plecat
şi merge culmea
noii mele iubite i-am vorbit de tine
îşi făcea unghiile eu stăteam pe pat întins
mirosea a acetonă
a doua zi mi-a zis că aberasem nu ştiu ce
despre un prieten imaginar
cu care petrecusem veri toride şi escaladasem
muntele cel mai mare din sistemul solar aflat pe marte
cu care îmi făcusem iubite din acelea blonde
şi frumoase din revista Bravo!
cu care nimiceam indieni şi luptători ninja
în zone geografice amestecate cum ar fi
la polul nord al deşertului sahara
sau în zona arida plină de urşi polari şi calote de gheaţă
mi-a zis că a notat tot pe o hârtie
şi că vrea să o transforme în carte pentru copii ceea ce a şi făcut
cartea se vinde foarte bine la motto nu a scris nimic
a vrut să scrie dar nu a avut inspiraţie
a fost ideea mea să lase pagina goală
la final am scris eu o poezie
pescăruşilor
elefanţii aerului
când apa va deveni cer
să nu ne mai visaţi
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 buşeli:
Trimiteți un comentariu
Zi ceva de-a busilea sau din picioare