Liviu Alexa sau despre mașina de poezii care nu se aude

Pentru că poezia, și când zic poezie zic POEZIE, este modul meu de viață, o să răspund provocării. O să cer iertare de la bun început că nu o să fiu laudativ în articolul pentru volumul lui Liviu Alexa prezentat pe bloginitiative, nu am cum. Dar, ca să nu se creadă ca am ceva ciudă în mine, o să las niște linii generale după care judec eu poezia.

1. poezia și fotografia nu pot face casă bună împreună. o poezie este o fotografie, când citesc vreau să văd fotografia din cuvinte, altfel am iz de pleonasm. desigur, există acele colaje din istoria literară, dar acolo este altceva, pentru că fotografia nu are nimic în comun cu textul, dar exprimă aceeași stare. mai greu să faci așa ceva;

2. aerisirea în versuri este esențială, forța imaginilor prin credibilitate se câștigă;

3. în cazul poeziei cu rimă, rimele simpliste nu atrag. poezia actuală  fuge de idealism, pentru că, de ce să nu recunoaștem, așa suntem noi în clipele noastre intime, puțin disperați. nu vreau apă rece, nu în poezie;

4. poezia este regie pură, este provocarea imaginației la maxim, nu la modul facil și previzibil.

Acum, să trec la volum.

Coperta sare în ochi atât de mult, încât eu nu aș pune mâna pe ea nici să o răsfoiesc. Roșul acela, estetic vorbind, este țigănesc, o culoare mai bună este cea de la pagina 10. 

Titlul este pueril, dacă vreau să aflu cum stă treaba cu orgasmul, la modul de învățare, vorbesc cu iubita mea.  Titlu nu are nimic wow!, cu ceva ani în urmă, Vakulovski dădea critica peste cap cu un volum numit LETOPIZDEŢ. Deci, împușcarea  cititorului cu un titlu scandalos este o chestie fumată de foarte multă vreme (vezi și revista PULA din perioada avangardistă care a băgat la închisoare tineri poeți pentru atac la bunele moravuri). Titlul este bine să fie cât mai scurt.

Acum nu știu dacă să continui să analizez toate poeziile, sau să spun o părere generală, Aleg varianta a doua, pentru că așa se procedează în general, și dacă întâlnesc ceva ce mă trage de mânecă, o să menționez.

Desigur, poezia din volumul de față te duce cu gândula la Cummings, doar că acolo aerisirea în versuri este element principal. Aici cititorul este sufocat, versurile îneacă prin multitudinea de imagini folosite pe metru pătrat, și o fac bătând pasul pe loc. Nu există o varietate în poezii, toate spun același lucru, ceva gen variațiuni pe aceeași temă. Fiecare poezie trebuie să fie un capitol, ca la romane, să te ducă undeva pe măsură ce înaintezi, ori, aici, este plictiseală mare.

Chiar dacă personal nu agreez poeziile în care se scrie despre cum să scrii poezie, poemul când nici măcar mașina de spălat a doamnei Botez nu se mai aude mi se pare bun, chiar face o mică notă dicordantă, prin faptul că surprinde acel tremur interior pe care îl cărăm cu toții. Poemul în italic este foarte bun, sper să fie al autorului.

Mi-a atras atenția și poezia Intervenție în mine, cu ceva iz de Nichita intensificat în ultimul vers. Acolo autorul reușește să se detașeze de iubirea facilă, de exprimarea previzibilă și de comparațiile atât de adolescentine care pe mine mă opresc din cititul cursiv, făcându-mă să întorc pagina. (aș da o căutare în volum să văd de câte ori apare cuvântul sân).

Emotivitatea excesivă a poetului se vede clar în poezia la știri unde, dintr-o temă suculentă, din care putea ieși ceva exploziv, se romanțează toată tărășenia, se bagatelizează.

Anxioma este o poezie care mie îmi ridică multe semne de întrebare. Dacă e să se facă un sondaj nu cred să dea rezultatul versurilor. Finalul este de-a dreptul idilic, și ușor ipocrit. Nu înțeleg, de ce trebuie în poezie să idolatrizăm femeia (vezi femeia care are doar o iubire) când știm clar că amăgirile vin din ambele sensuri, fără nicio regulă? Dacă folosim poezia pentru a peria femeia, eu zic să ne lăsăm de scris și să ne predăm la extratereștri.

Un mireaz într-o mirează este o poezie care îmi arată că totuși, autorul, are simț poetic. Spre deosebire de restul nu se grăbește să ofere. Chiar dacă oglinda este un personaj nelipsit al poeziei (v. jos din cui acum oglindă, cel mai rapid exemplu), totuși, multitudinea de euri  ce se reflectă aduce un plus vizual. Finalul este bun, în sensul că, nu murim niciodată pentru că nu ne-am născut niciodată. Da, aici autorul a sugerat, și a cîștigat un cititor (pot spune că s-a salvat în ochii mei).

E periculoso sporgesi mă face să mă întreb: de ce nu s-a scris tot volumul în această cheie, în această punere pe tapet a unei tensiuni, de ce majoritatea textelor, în afară de cele subliniate, par a fi un poem întreg, fără nicio fluctuație? Păcat, poemul de mai sus oferă multe, prin expunere, și prin dezvăluirea treptată.

Ultima poezie, aduce din prima cu versul mai știi, cum ne iubeam pe - atunci (M. Dinescu), și zic eu ar trebui evitat.

Concluzii:
- aș schimba titlu. e lung și epatează. epatează pentru că în poezii nu spui nimic despre eventualii pași de învățat. titlul interior este mult mai bun. deși prea dezvăluie poeziile ce urmează.
-  fotografiile repetă poeziile, spun același lucru și devin plictisitoare. plus că unele sunt prea de playboy, și sincer, eu vreau să mă facă autorul, prin versuri, să simt ce simt privind o fotografie. nu să se ajute de impactul lor, nu știu pe cine poate să păcălească;

- sunt prea multe imagini în unele poezi, și spun același lucru. o repetare excesivă și pe aceeași undă, a iubirii. am observat uneori  o surprindere a casnicului, care dă foarte bine. pe acel joc aș miza, dar nu m-aș opri acolo. un volum de poezi se detașează de trăire, căutându-i nonsesnuri, nu concluzii facile și previzibile;

- în poezie nu se scrie despre cum scrii poezie, despre ce pui în poezie. cum ar fi ca un cântăreț să ne cânte despre cât de frumoasă este vocea lui? (poate face Cezar Ouatu asta);

- aș miza pe poeziile subliniate, desigur, e posibil să aducă un public mai puțin, dar va fi unul ales.

Da, nu sunt prea pozitiv, dar asta e gustul meu în poezie, așa îl manifest. Acum nu știu cum o să perceapă autorul această crticiă, eu am spus ce am simțit. Dacă se vrea o notă, aș da un 7, cu indulgență, dar meritat. (desigur, 7 din 10). De la mine mai puțin, de la cititoare va fi cu plus.