duminică, 14 august 2011

Adrian Suciu


vezi lista completă a invitaților pe blog > aici


foto: din portofoliu personal

Adrian Suciu absolvent de Litere la Cluj şi de tot felul de cursuri si stagii postuniversitare şi de perfecţionare prin ţară şi peste graniţe. Din studenţie, doreşte să-şi amintească prieteniile, distracţia, camaraderia din redacţia Echinox şi gramatica limbii române (mulţumiri G. Neamţu şi D. Draşoveanu). De-a lungul vremii, într-o poeticească succesiune, a schimbat mai multe meserii şi funcţiuni încercînd să performeze în fiecare dintre ele, cu convingerea că din poezie nu se poate trăi: miner, electrician, bişniţar, profesor, ziarist, funcţionar public.
Cărţi publicate:
E toamnă printre femei şi în lume, versuri, Ed. Echinox, Cluj, 1993;
Singur, versuri, Ed. Euphorion, Sibiu, 1996;
Plus, pamflete politice, Ed. Trimera, Cluj, 1997;
Nopţi şi zile, versuri, Ed. Arhipelag, Târgu Mureş, 1999;
Just Poems, versuri, Ed. Cartimpex, Cluj, 2001;
Din anii cu secetă, versuri, Ed. Grinta, Cluj, 2005;
Sex cu femei, roman, Ed. Tritonic, Bucureşti, 2008. Premiul "Cartea Anului", acordat de Uniunea Scriitorilor din România, filiala Sibiu.
Prezent în numeroase antologii literare în ţară şi străinătate, cărora nu a fost curios să le facă o inventariere exhaustivă.
Tradus în engleză, franceză, germană, maghiară, occitană.
Cîştigător a numeroase premii ale unor festivaluri literare naţionale şi internaţionale. (Din suma aferentă primului premiu important cîştigat – Moştenirea Văcăreştilor, Târgovişte, 1990- şi-a cumpărat prima pereche de blugi şi prima pereche de adidaşi adevăraţi consemnaţi în biografia personală.) Alte premii (selectiv): Marele premiu şi premiul Editurii Canova, Festivalul Porni Luceafărul, Botoşani, 1993; Marele premiu, Festivalul Octavian Goga, Ciucea, 1998.
Colaborări:
Aproximativ 1000 de apariţii în mass-media în ţară şi străinătate.
Titular al unor rubrici şi emisiuni la Radio Cluj, TVR Cluj, NCN Cluj, Echinox, Cadran.
Editorialist, în diverse perioade, la CD Radio, Monitorul de Cluj, Radio Cluj, Ziua de Cluj.
Colaborări ocazionale la Dilema, Contrapunct, 22, România literară, Steaua, Vatra, Tribuna, Familia, Apostrof, Poesis, Calende, Ramuri, Luceafărul ,Argeş, Tomis, Ziarul de duminică, Observator cultural, Euphorion etc.
Principii de viaţă:
Prefer să regret că am făcut prea multe, nu că n-am făcut nimic.
Mai bine să plîngă mamele lor decît să plîngă mama mea.
Găseşti întotdeauna o mînă de ajutor la capătul braţului tău.
Optimismul e acea formă de rahitism intelectual care se tratează cu şuturi în gură cînd eşti căzut la pămînt.
Unul pe care merită să-l înjuri nu merită nici măcar să-l înjuri.
Consumaţia costă

Acasă e un şir de silozuri prin care aleargă
hamali în şomaj. Sînt unghere în care se moare de somn.
Acasă am cărţi în care în care ţopăie dragostea pînă o înjură vecinii.
Trec fete pe role, cu ţigări parfumate,
luînd în unghii peretele crud.

Acasă nu e multă lume: nu e nimeni, de fapt. Bat la uşă
fete pe role, cu ţigări parfumate, luînd în unghii peretele crud.
-Nu vă supăraţi, deranjăm?, urlă ele pînă le înjură vecinii.

Acasă ţin cu chirie un mort: sînt nebun după ochii lui de copil
în care văd un mort cu ochi de copil. Cerşeşte prin baie
în zilele cînd mi-e rău.
-Fetelor, urlă el, cu ochiul de copil prin vizor,
în posteritate intră doar clienţii localului şi consumaţia costă!
Suciu

Prietenul nostru Suciu, care a supravieţuit zăpuşelii
şi cancerului şi-a murit într-un tragic accident de trotinetă
la vînătoare de carcalaci, a fost un om înţelept. Sigur,
i se trage şi de la numele cu sonorităţi de filosof dac. O
fetiţă minoră, identificîndu-l dintr-o memorie infantilă
şi neexersată, a zis: „Băiatu’ ăla, Ciuciu”! E de înţeles,
aşadar, că simt nevoia să-i apăr memoria şi
să împărtăşesc omenirii din frămîntările intelectuale
şi sufleteşti ale lui Suciu.

Suciu a iubit o femeie specială, manechin de lopeţi,
şi-a avut multe neînţelegeri cu ea
din pricina bărbii lui ţepoase care constituia
un dezavantaj major la sexul oral
şi la mîncatul ciorbei. Şi-a scris Suciu o poezie de dragoste:

Dintr-o nelinişte a ta,
ar trebui să mă rad. Am o barbă
ţepoasă de parcă aş fi asistat fără voie
la pasiunea mistuitoare dintre o frigidă şi un impotent.
De parcă aş fi chefuit toată noaptea la nunta
dintre cancer şi ulcer.


...

Suciu avea o pisică destrămată
care se trezea la trei dimineaţa pe fond nervos şi
lătra profund. A dus-o la băi ca să o scape
de lătratul pe fond nervos şi de cearcăne. La băi, atît iubita
cît şi pisica lui Suciu deveneau obsedate de igienă,
se spălau pe dinţi şi-apoi ieşeau la sărutat pe gură trecătorii.
Şi se întorcea Suciu de la băi schizoid pe fond nervos
de cît de trecător fusese, cu mîţa şi cu iubita. Dar
despre dragoste destul, ar fi spus acum Suciu, dacă
ar mai fi fost printre noi. Căci el era pasionat
de cunoaştere şi nu de dragoste. Propoziţia
„Eu sînt identic cu mine insumi” el ar fi socotit-o falsă
întrucît, pînă ce s-ar epuiza rostirea lui „mine însumi”,
„eu” ar fi deja alterat
de curgerea timpului, adică ar fi altul
decît la începutul enunţului.

...

Cît despre chestiunile ţinînd de senzualitate, se ştie că
Suciu a fost unul dintre cei mai pasionali intelectuali
ai naţiei. Atît de pasional încît a făcut şcoala de conducere
pentru motociclete special pentru a-şi
împlini fanteziile erotice. Pentru cei care nu pricep ce
legătură este între motociclism şi erotismul rafinat,
n-am alt mesaj decît că de-aia nu sînt ei suciu,
pentru că nu se pricep la din astea.
Suciu punea femeile pe spate,
pe caldarîmul suav al patriei şi pe pămîntul reavăn
roşcovănit prin pădurile tomnatice, le desfăcea
cu delicateţe picioarele, se urca în şa
şi le masturba cu roata de la motocicletă.

De altfel, avînd în vedere sensibilitatea exactă a prietenului nostru,
să se ştie că el a fost invitat o singură dată la un cenaclu
-pentru că, după aia nu l-a mai invitat nimeni
decît la vodci pe banii lui. La cenaclul ăla, Suciu a citit
poemul Senectute pe care revistele literare româneşti
au refuzat să-l publice. Drept care îmi fac
o datorie de onoare din a face cunoscut poemul Senectute,
care, altminteri, s-ar fi pierdut în neantul uitării.


senectute

vremurile-s grele
şi aia-i din ce în ce mai scurtă

curînd vom deschide în aşternut
un club de prietenii pe teme literare

vom pieptăna locul acela cu grijă
şi vom spera să-ntîrzie artrita

senectute morţii mă-tii
cu-nţelepciunea ta cu tot


Părerea mea sinceră, acestea fiind zise,
e că numai orbii, surzii, ciungii, ologii, douămuiştii,
frigidele şi impotenţii nu văd ce mare a fost Suciu ăsta
şi cît de îndreptăţită familia îndurerată
să-i scrie pe monumentul funerar, sub nume, poet!

Aaa! Şi mult balet diplomatic.
Dacă se întîmplă vreo excursie, Suciu are în gînd
biletele de tren. Dacă vine unul cu vin, Suciu
are pahare şi apă minerală rece. Dacă unul crapă,
Suciu sună la Salvare. Într-un oraş inundat, cu pieţele
în flăcări şi cu dinţii actriţelor strălucind prin locuinţele subterane.”

Şi-au trecut astfel mai multe zile şi mai multe nopţi
şi am văzut că sînt bune şi ne-a durut în cur...
Dumnezeu a greşit dar eu nu mă supăr

Bunica mă căuta în cap şi scînceam de plăcere
ca un iepure scăpat dintr-o primejdie de moarte.
Bunica prindea purecele şi-l zdrobea între unghiile
degetelor mari ale mîinilor. „Poc”, făceau purecii,
cîte doi, cîte trei, cîte cinci.
Eu n-am reuşit niciodată să zdrobesc purecele între unghii:
dacă prindeam unul, mă chinuiam să-l bag în gură
şi-l zdrobeam între dinţi. Gustul acela de copilărie
pe bune s-a tot rărit pînă nu l-am mai găsit nicăieri.

Şi alte treburi sînt din din ce în ce mai rare:
de cîţiva ani, n-a mai căutat nimeni nici un purece
în capul meu şi Dumnezeu a greşit
cînd a chemat-o pe bunica la el dar eu nu mă supăr.
Semnul dintelui

Stăm printre oameni şi e cald.
E o căldură ascuţită, ca un
bolovan între umeri. Tot ce trăim,
transpirăm. Nu aprindem ţigări;
jarul ţigării ar întări arşiţa. I-ar da
încă o gură de potolit cu
sudoarea sînilor tăi. Ne iubim ca doi
vreji aninaţi
de arbori în care au înflorit tăciuni stacojii.
Nu este umbră, nu este apă, nu este vînt,
numai o sete uscată în care visăm
copii blonzi pornind focuri. Dacă
m-ai răcori, urşii polari ar rămîne
fără banchize şi Veneţia ar fi
înghiţită de ape. Dar tu mă laşi
să ard. Îmi pui dinainte cafeaua fierbinte
şi-mi uşurezi trupul de sare cu limba.
Un lucru e sigur: sîntem atît de uscaţi
împreună încît viermii vor strîmba din nas
şi pămîntul ne va scuipa. Şi iarăşi
vom arde pînă ce viermii vor strîmba din nas
şi pămîntul iarăşi ne va scuipa. Şi
vom rămîne veşnici, ca două coloane de fum
de la două ţigări,

una cu urme de ruj,
cealaltă cu semnul unui dinte care-a muşcat.

1 buşeli:

Zi ceva de-a busilea sau din picioare

de-a bușilea prin aer!