vineri, 2 septembrie 2022

La Regle Du Jeu

La Regle Du Jeu (1939, reg Jean Renoir) se numără printre ultimele filme înainte de începerea celui de-al doilea război mondial. Filmul îl văd mai mult ironic decât satiric, prezentând o serată mondenă a unor persoane dintr-o clasă superioară a societății din acele timpuri. Dramele lor sentimentale sunt lipsite de profunzimea analitică de după război, fiind dominate în schimb de niște atitudini idealiste și filosofice greu de înțeles în zilele noastre. Cu un comportament copilăros (chiar dacă unul dintre personaje realizează brusc că nu mai este cazul să se comporte așa, fără însă a și împlini gândul) personajele par prinse într-o joacă de-a petrecerea, de-a iubirea, de-a prietenia, de-a zborul. Nici măcar evenimentele tragice în care se văd prinși nu îi trezesc, comportându-se în continuare ca niște visători, fără ca acest lucru să îi facă antipatici. Servitorii sunt niște extensii ale stăpânilor, ajutându-i să se îmbrace, să mănânce sau să le asculte senini supărările. Ei roiesc neobosit și intervin eficient fără a li se dea ordine, iar stăpâni sunt destul de calzi și de darnici cu ei.

Luis Buñuel în El ángel exterminador – 1962 sau Marco Ferreri în La Grande bouffe – 1973 se vor folosi de împrejurări asemănătoare (o petrecere de o noapte care scapă raționalului și anumitor reguli sociale) pentru a satiriza aspru aceste înclinații. Totuși, petrecerea lui Renoir pare un vis, cu scene candide scăldate într-o atmosferă permanent comică (replicile sunt șugubețe, spuse pe un ton distrat). Micile scene de comedie bufă vin perfect în punctul culminant al filmului și nu durează mult, dispărând de unde au apărut pe nesimțite, adică în spatele replicilor despre care am vorbit.

Robert, marchizul La Chesnaye, este pasionat de micile jucării muzicale, mecanice, pe care le colecționează. Chiar și pentru 1939 ele erau retrograde, văzute ca un capriciu burghez. André Jurieu este pilot de avion și tocmai ce reușise un zbor peste Atlantic de 23 de ore. Nu este cu nimic mai copilăros decât Robert, zborul cu avionul fiind pentru el o joacă de copil, doar norocul făcând să nu se prăbușească în ocean. Amândoi iubesc platonic aceeași femeie, o străină ajunsă în Paris prin jocul sorții. Parcă le este și frică să își ia în serios rolul de iubit, chiar dacă Robert își luase deja rolul de soț fără a-și consuma căsnicia cu Christine.

Filmul accelerează acțiunea când Danse Macabre (Camille Saint-Saëns), interpretată alert la pian, într-un tempo bulevardier, se potrivește cu scenele bufe culminând cu uciderea accidentală a lui André Jurieu și ascunderea tacită a ,,greșeli’’ de către toți participanții, de parcă totul ar fi făcut parte dintr-o piesă de teatru.

Catalogat ca imoral la vremea respectivă, filmul și-a câștigat publicul prin aerul de poveste care curge fără efort, prin sentimentul de vis, prin delicatețea personajelor construite (nu există personaje antipatice), prin savoarea replicilor.



0 buşeli:

Trimiteți un comentariu

Zi ceva de-a busilea sau din picioare

de-a bușilea prin aer!