Lista de filme despre care am scris aici
Les Enfants du
Paradis (Marcel Carné, 1945) se bazează foarte mult pe
semnificația poetică a titlului. Expresia Les enfants ... se referă la publicul
de la balconul de sus al unui teatru (vorbim de anii 1820) care era extrem de
gălăgios și putea dicta succesul unui spectacol. Oameni de mahala, sensibili la
vodeviluri și scălămbăieli trebuiau cuceriți primii prin orice mijloace. De o
tânără (Garance) se îndrăgostește un mim (Baptiste) este atras doar pentru
curtoazie un actor (Frédérick Lemaître) și este foarte aproape să fie tâlhărită
de un hoț (Pierre François Lacenaire).Aceste patru personaje intră într-un joc
al vieții, putând lesne să îi vedem cum se comportă în fața unui sentiment care
îi aprinde precum acei les enfants. Se simte, nu de puține ori, pana poetică a
unui Jacques Prévert care a avut o contribuție la scenariu.
Viața teatrului de
la începutul secolului XIX este redată îngroșându-se efervescența de început,
sărăcia și mizeria actorilor (sărăcie și mizerie care nu le ating sufletele) și farmecul
descoperirii noilor forme de exprimare (a se vedea reprezentările mimului în
prima parte, care era ținut la ușă ca o rușine a teatrului apoi reprezentările
din a doua parte privite cu respect și în tăcere de toată lumea). Este un
teatru în teatru în lumea care este un teatru etc etc. Și da, nimănui nu-i pasă
de lucrurile mărunte ale omului (drama și tragedia din mijlocul carnavalului
care le anihilează țipetele) sau mai bine zis ale actorului.
Cele trei
reprezentări ale forței masculine sunt personaje reale, împrumutându-se în
construirea personajelor bucăți din biografia fiecăruia. Par că se adâncesc
odată cu trecerea timpului, îndepărtându-se de o anumită candoare și veselie întâlnite
în prima parte. Sunt personaje care se respectă reciproc, care evită duelul dar
nu fug de conflicte. Chiar și Garance care în prima parte se lăsa privită de
bărbați (printre care și cei trei eroi) în partea a doua este cea care îi
privește din secret.
Filmul stă sub puterea
de expresie a lui Baptiste, sub pata albă a unei emoții, a unei expresii, a
unui om. Un personaj care a contribuit la îmblânzirea (maturizarea) acelor les
enfants, un neliniștit care odată ieșit de pe scenă, în stradă, nu se mai poate
face auzit. Pentru că atunci cu toții devenim Les Enfants du Paradis și prin gălăgia noastră carnavalescă întoarcem spatele actorilor.
0 buşeli:
Trimiteți un comentariu
Zi ceva de-a busilea sau din picioare