La Grande bouffe (1973, reg Marco Ferreri) Marea Crăpelniță se înscrie în rândul acelor filme pe care nu îndrăznești să le recomanzi prea ușor, cum este și cazul mult mai răsunătorului Salo din 1975. Prinși într-un festin gargantuesc în plin secol XX, patru domni se retrag într-o vilă (în spate stă un macabru joc care se intuiește din replici) unde mânâncă, mănâncă, filosofează, cântă la pian, iubesc, apoi iar mănâncă și mănâncă. Atmosfera din film îți reînvie alte filme făcute, întâmplător sau nu, în aceeași perioadă: 1972-Le charme discret de la bourgeoisie, 1974- The Phantom of Liberty, 1975-Salo etc. Astfel stând lucrurile te așezi într-un anumit fel în fotoliu, știind ce te așteaptă. De altfel, regizorul recunoaște influențele regizorilor Louis Bunuel sau chiar Tod Browning (mai ales filmul Freaks din 1932).
Da, filmul este o satiră adusă consumerismului sub lupa unor gesturi
freudiene duse voit către un extrem morbid greu de suportat. Rezultă o
exagerare a comportamentului unei clase sociale (să nu uităm perioada în care apare
filmul), din care, lipsind contrapartea care să redea cumva un echilibru,
ajunge la privitor un rezultat lipsit de orice estetică, mai exact o caricatură
grotescă. Faptul că atitudinea lor din timpul orgiei culinare este dominată de
o veselie nedisimulată, bulversează puternic. Să spui că îți place acest film
nu înseamnă că ești de acord cu comportamentul zugrăvit, înseamnă ca apreciezi
limbajul violent, voit exagerat.
Marco Ferreri
provoacă în acest film totul până la grotesc, până la insuportabil. Se
folosește conștient de celebritatea deja câștigată a actorilor (cărora le
păstrează numele mic în film: Marcello Mastroianni, Michel Piccoli, Philippe
Noiret, Ugo Tognazzi, Andréa Ferréol).
0 buşeli:
Trimiteți un comentariu
Zi ceva de-a busilea sau din picioare