Brzezina (Pădurea de mesteceni, 1970, reg Andrzej Wajda) este un poem al vieții și al morții, al albului si al negrului de pe orizontala pianului, al albului și al negrului din adâncimea pădurii de mesteceni. Moartea, ca o euforie a vieții, ca o bucurie a momentului trăit vorbește prin Stanisław cu toată ființa. Moartea vine în viața sănătoasă a fratelui (Bolesław) pentru a face lumină. În pădurea de mesteceni li se îngroapă sufletele, în pădurea de mesteceni se face dragoste, în pădurea de mesteceni se fac destăinuiri.
Frapează veselia nestăvilită (aproape inconștientă) a muribundului Stanisław
și mâhnirea fratelui Bolesław a unui ceva pe care nu putea pune mâna. Cei doi
aproape că nu se aud, fiecare este în lumea lui trăind-o la maxim (Stanisław-iubind,
Bolesław-trăind într-o profundă depresie).
Filmul nu cade în scene melodramatice, procesul morții fiind redat rece,
de la nivelul podelei adică din perspectiva fetiței Ola, care lua totul ca pe
un joc de familie bizar.
Moartea eliberează, fratele rămas preluându-i ștafeta bucuriei fără să conștientizeze. Nu am văzut o luptă între doi frați, am văzut o luptă între două forțe: viața și moartea, ambele luând chipul adversarei. Veselia finală nu este pentru moartea fratelui ci pentru că viața își urmează cumva cursul, cu toate pierderile care se ivesc.
Este poate semnificativ faptul că numele fraților rimează, precum doua alternative ale aceleiași sorti...
RăspundețiȘtergere