Nene

Vin
dintr-un întuneric răcoros în care îmbrățișări și ghionturi
m-au disputat până târziu în vise
timp de câteva luni nebune.

Trecând printr-o copilărie neînchipuită de nici o bonă
mi-am însușit juliturile care mă așteptau pe asfalt, prin iarbă,
prin pumnii copiilor. Puteam să devin un animal cu o crustă cât tot corpul
dar iată, am apărut la drumul mare așa cum apare la un moment dat
un străin pe un drum în zațul de cafea.

Condus în tot acest timp negru, pas cu pas, de un Nene de pică,
ținut de mână cum ții pe cineva pe care îl duci,
mi-am întrevăzut destinul de șotron pe care emoțiile sar puternic,
de ridică nori de cretă deasupra cifrelor (nu mult, un deget de bebeluș).

Îndreptățit să aștept ploaia care să îmi șteargă șuvițele, pleoapele,
oasele de pe fața cărnii, mențin totuși acel șuier al lui Krishna care leagă atomii albi ai cretei
de asfalt.