Edvard Munch și fața de nepictat a omului

 

Regizorul Peter Watkins în filmul biografic Edvard Munch reușește foarte bine să redea tensiunea care a stat în spatele pictorului norvegian. Suprapunerea permanentă a evenimentelor trecute, ca un bagaj enorm care trebuie dus, oferă explicațiile necesare alegerilor pe care le-a făcut Edvard Munch în drumul său inovator (deci sinuos) prin artă. Având un background al sănătății, venit din arborele genealogic, șubred, fiind cu un pas în fața colegilor de generație ceea ce i-a adus mereu critici menite să doboare și persoanele cele mai sigure, trecând prin povești sentimentale care îl vor urmări, fiind martorul activ al transformărilor sociale de la sfârșitul secolului XIX începutul secolului XX, fiind martor al transformărilor istorice, mereu pe drumuri, tot acest zbucium s-a impregnat nu doar în tematica picturilor ci și în modul de realizare.

Fiind gândit la bază ca o mică serie, filmul durează aproape 4 ore și acoperă primii 40 de ani de viață. Se combină scene de veritabil film artistic, pe fundalul unei structuri de documentar și cu percutanta soluție de a se folosi de oameni simpli, din orașele norvegiene în care au filmat, ca și când ar fi fost contemporani cu pictorul, spunând părerile personale (dogmatice, desigur). Se formează mai multe portrete, portretul lui Munch văzut de criticii de artă contemporani, portretul lui Munch văzut de colegii de generație, portretul lui Munch făcut de familie, portretul lui Munch în relațiile sentimentale.

O tuse seacă devine o melodie, o coloană sonoră, amestecându-se cu șoaptele de dragoste, certurile din familie, criticile aduse în diverse ocazii și peste toate sunetul puternic al creionului pe hârtie, al pensulei în culoare, sunetul nașterii tabloului. O coloană sonoră apăsătoare, dând senzația că ne aflăm în capul lui Edvard Munch.

Un film care lasă o amprentă pe batista privitorului, un film în care Munch este văzut mai clar ca un strigăt al istoriei. care însă s-a vrut doar un strigăt personal. De ce nu, pe Munch îl putem vedea, prin acest film, ca pe cel care a țipat așa cum oamenii nu puteau (și încă nu pot) la acea vreme să o facă, dar o voiau foarte. Nu-i de mirare bolile care au măturat generația lui Munch din tinerețe, boli care pot însemna țipătul neeliberat la timp (Edvard Munch a trăit 80 de ani).