sticle ambalaje
antebraţe cu mişcări de înot
mult nisip la
dispoziţie
semnez sentinţe
algelor
să aibă cât mai
multă apă
deasupra
-câte persoane
sunteţi în dimineaţa asta
la micul dejun?
-câte persoane
vezi atâtea să le uiţi
-de unde începeţi
să alergaţi după amiază?
-de unde se
termină soarele
e frig dar ştii o
chestie
de când m-am mutat în alt balcon
apa nu mai vine la mal
claxoanele au încetat de la ploaia de ieri
păpuşile stau în vitrine şi aşteaptă
spăşite
să moară în seara de crăciun
cornete pungi cartoane coifuri
toate astea îmi imobilizează visele
pe antebraţele inimii port o poză cu anad
care îmi aduce aminte de mine
sau invers
poza nu este decât o
secundă surprinsă în plinătatea dansului
îmi şopteşte cineva care îşi uitase umbrela între scoici
aseară am prins un loc pe plajă
mai în faţă
eram bucuros
şi
cred că de aceea
răsăritul nu se grăbea
când tai lemne pentru foc
mă gândesc la timp
mi-se face dor
de un mine pe care
nu l-am văzut încă
vorba unuia
măi insula asta nu se
numeşte insulă mereu
(din vol. aliona ed Amurg sentimental, București 2007)
(din vol. aliona ed Amurg sentimental, București 2007)
0 buşeli:
Trimiteți un comentariu
Zi ceva de-a busilea sau din picioare