Arta fantastică

vezi alte note de lectură > aici

Dacă sunteți curioși ce trăiește în spatele unui tablou, dacă ați căutat o carte care să vă explice temele definitorii din opera unui anumit pictor, fără a avea (cartea) un limbaj greu accesibil, atunci cartea lui Marcel Brion (1895-1984) Arta fantastică, apărută la editura Meridiane în 1970 vă oferă ceea ce căutați, și chiar mult mai mult. Un istoric al artei, eseist și nu în ultimul rând un romancier, Marcel Brion deține un stil captivant de a prezenta curentele care traversează istoria artelor ca pe niște curente de înalt voltaj, prezentându-le cititorului fără asperitatea academică atât de sufocantă. De-a lungul vieții a scris sute de cărți aplecându-se asupra biografiilor marilor artiști italieni, germani, francezi, spanioli (ex. P. Picasso), pe care mai târziu le-a distilat în romane.

Arta fantastică are, nu de puține ori, un limbaj poetic dar în același timp, clar și delicios. Nu, nu o să citiți explicații referitoare la tonuri, la contraste, la proporții, nu o să vedeți elogii gratuite lansate în anumite direcții. Fiecare tablou de care se ocupă și fiecare autor la care se oprește, devin subiecte centrale și ai impresia că întreaga carte a fost scrisă pentru ele. Marcel Brion vorbește despre vastele spații goale și părăsite ale lui Monsu Desiderio (fie că a fost sau nu François de Nomé),  zăboveşte timp îndelungat lângă capriciile din ultima perioadă de viață a lui Francisco Goya, merge prin pădurea crescută din bulbi de cartofi a lui Raoul Michau etc. Autorul nu se teme nici de personajele lui Hieronymus Bosch, le privește de foarte aproape, punând degetul pe niște detalii care ne-au scăpat deși am avut tabloul sub ochi atâta vreme. Ba mai mult, Maurice Brion încearcă o lămurire a nebuniei de pe pânza pictorului olandez, trecând în revistă teoriile cum că la bază ar sta fie o suită de proverbe și zicători locale expuse de sus în jos (se va dovedi că acest mod de a privi tabloul se potrivește mai de grabă la P. Bruegel) sau că autorul ar fi făcut parte dintr-o societate mistică, punând pe pânză câteva din învățăturile secrete, fapt care i-ar fi adus dezaprobul superiorilor în rang.

În anumite pagini autorul oferă chiar o (i)luminare asupra unor opere, asupra unor autori, privind în ansamblu și coerent ceea ce până atunci doar admirai fără să explici de ce. Astfel, lumea stranie și sfâșietoare prin lipsa lucrurilor recogniscibile din opera lui Yves Tanguy devine revelatoare și plină de sens. Vezi astfel la pictorul francez nașterea unei lumii, popularea treptată de-a lungul timpului a spațiului oferit de ramă, populare care trece de la o singură ființă (în primele tablouri), până la aglomerarea sufocantă din ultima pictură rămasă pe șevalet. Da, este subliniată asemănarea acestor ființe cu cele pe care le folosea și S. Dali, fără să devină personaje centrale la pictorul spaniol.

Maurice Brion structurează cartea pe tematici, aparent necanonice (spații neliniștite, vizonari și iluminați, fantasticul lumilor posibile, prințul minciunii, realitatea fantastică etc) în care operele de artă, și autorii, migrează foarte ușor. 

Despre Matthias Grunewald, acest iluminat care și-a pierdut o mare parte din tablouri într-o călătorie pe mare, autorul vorbește mult și apăsat, descriind cu lux de amănunte panourile care compun vasta operă Altarul de la Isenheim. Faptul că ansamblul pictural care compune altarul a fost făcut pentru un spital de leproși, nu scade impactul vizual al răstignirii, ba chiar îl îmbogățește prin decizia pictorului de a transpune rănile de pe pielea bolnavilor pe trupul lui Iisus. Astfel, privind cu atenție tabloul, se pot observa cicatrici specifice, ceea ce ne arată cât de mult a studiat pictorul aceste terifiante suferințe umane. Nici nuanța pielii din dreprul bubelor și leziunilor nu este uitată, contribuind la un realism de coșmar, lucru pe care nu îl mai făcuse nimeni până atunci, fie și în scena răstignirii. Să nu te ducă această scenă cu gândul la filmul Patimile lui Hristos (Mel Gibson) unde de asemenea s-a înfierat faptul că se urmăresc prea mult violența și durerea în detrimentul mesajului creştin?

Nu doar tematica tablourilor este descrisă în aceste pagini, ci și motivele din spatele lor, punând accent și explicând nu de puține ori de ce anumite tablouri sunt mai percutante și de neuitat, mai devastatoare pentru un suflet care se hrănește cu artă, decât altele care, aparent, au aceeași direcție. O să vă surprindă capacitatea autorului de a explica fără a strivi amănuntele de finețe (corola de minuni) dintr-o operă de artă, acel lucru ascuns care îl deosebește, lucru care nu stă în tehnică, proporție, culoare, etc.

Această carte oferă căi pe care să mergi, luminișuri prin care să zăbovești și în care să țipi. În timp ce citeam am simțit cu adevărat că arta este vie, amănuntele care pot sta și în niște simple umbre (v. Herkules Seghers) ies în evidență, și la următoarea întâlnire cu tabloul în cauză oferă un și mai bogat punct de vedere.