Avangarda românească în arhivele siguranței

vezi alte note de lectură > aici

Nu există perioadă mai stufoasă, mai plină de evenimente decât cea care privește istoria avangardei. Dacă restricționăm aria și ne referim doar la avangarda românească, lucrurile nu se vor simplifica. 

A vorbi astăzi despre avangardă poate părea inutil, acele nevoi artistice care traversau societatea nu mai sunt azi o necesitate stringentă. Alte sunt reperele, alte sunt luptele și mizele artistice, mai mult, alte sunt armele. Acest lucru s-a simțit încă de pe atunci, la o diferență de doar câțiva ani manifestele atât de percutante trecând foarte repede (în timpul vieții unora dintre autori) în spatele sticlelor de muzeu (în cel mai bun caz). 

În România perioada fructuoasă din punct de vedere artistic a fost între 1916-1932, după care în locul direcțiilor de eliberare a omului prin artă a apărut revoluția proletariatului cu jocuri de culise nebănuite. 

Sătul de cărțile dedicate suprarealismului românesc care analizează mai mult sau mai puțin pertinent adeziunile artistice ale celor (sur)prinși în acest spectaculos curent instrumentat atât din Paris cât și din Moscova, cartea Avangarda Românească în arhivele Siguranței* (coordonată de Stelian Tănase) este pentru mine o lumină în plus, o lumină atât de căutată care aduce înțelegerea în acest desiș sufocant.
Astfel că manifestele program, schismele și procesele interne, excomunicările răsunătoare, retragerile și revenirile, exodul artiștilor Paris-Berlin-Moscova-București, certurile, revistele și colaboratorii care se mutau de la un colegiu redacțional la altul, toate acestea se clarifică cu un ton, se ordonează, prind sens. Anumite gesturi, aparent boeme, cum ar fi revenirea lui V. Brauner în 1934 de lângă A. Breton (metaforic spus, din sânul lui Adam) în București, pentru o expoziție personală la galeriile Mozart (unde îl cunoaște pe G. Naum), devin lizibile. Starea materială bună a pictorului în condițiile în care tablourile lui nu se vindeau a fost o remarcă semnalată de Sașa Pană în romanul autobiografic născut în 02 aparent în treacăt. Cuplată cu documentele și notele aflate în dosarul întocmit de siguranță, remarca luminează misiunea sovietică pe care o ducea la împlinire pictorul suprarealist.

Această carte face parte din seria Istorii Subterane, și începe printr-un excelent studiu al lui Stelian Tănase care rezumă explicit și lămuritor istoria actorilor principali, rolul lor (mai mult sau mai puțin conștient) în demararea unor acțiuni străine pe teritoriu românesc, dar și destinele pe care aceștia le-au avut. 

Finalul studiului reia fiecare autor în parte prezentându-le viața după încheierea aventurii suprarealiste, aventură care pe unii i-a lăsat fără vlagă artistică (v. St. Roll - va continua cu articole socialiste populiste, Gh Luca - va alege tăcere iar în final sinuciderea) sau morală (v. V. Teodorescu - va scrie un poem în care îl denigrează pe G. Naum cu care scrisese un excelent volum de poezii, iar poeziile scrise din postura de director al uniunii scriitorilor, nu au vigoarea din tinerețe).

În partea a doua a cărții sunt oferite documentele aflate în arhivele siguranței, documente în care sunt menționate activitățile bolșevice, luările de poziții în diverse evenimente, primirea unor indicații venite din Moscova sau PCF, conceperea manifestelor, scrisori interceptate, note ale informatorilor etc.

Privind cuprinsul putem observa că Tristan Tzara, Ion Vinea și Marcel Iancu, protagoniști ai primului val suprarealist, și ei simpatizanți ai luptei socialiste, nu figurează cu dosare aflate în arhivele siguranței. Toți cei luați în colimator sunt tinerii artiști, cei care copiind (desigur la scară mică) revoltele pariziene, țin prima pagină a ziarelor. Și nu neapărat scandalul le-a atras întocmirea acestor dosare (scandalul revistei Pula nu apare menționat în aceste dosare la nici un atuor) și punerea lor sub observație, cât atitudinile lor miliante care vizau destabilizarea conducerii statului în favoarea Rusiei. Îmbrăcând lupta amăgitoare de clasă oferită de bolșevism ca un cal troian, acești tineri (unii naivi) se văd militanții unui crez care, culmea, îi va doborî cu propriile arme.

După modelul poemului anti Breton Le cadavre, la revista unu se publică Coliva lui Moș Vinea (se pare sub semnătura lui Ilarie Voronca), îndreptat spre I. Vinea, ruptura devinind definitivă și iremediabilă.

Este o carte de care aveam nevoie, eu fiind una dintre acele persoane care încearcă ceva inutil, și anume reluarea unor texte aparținând avangardei literare române (vezi seria articolelor dedicate revistei Punct aici). 

Cartea o recomand celor care doresc lumină (după cum spuneam) asupra unei pagini din istoria literar-artistică a României, o recomand celor îndrăgostiți de avangardă și de adevăr. Era necesară această abordare, acest unghi din care, multe lucruri pînă acum blurate, se clarifică.

*cartea a apărut la editura Polirom în anul 2008