întreg serialul îl găsiți aici
Abia în numărul 4, apărut în data de 13 decembrie
1924, apare în revista Punct programul literar artistic pe care îl urmează, liniile de forță la care
aderau redactorii. Scarlat Callimachi subliniază absența premeditată a
acestui articol în primul număr (cum nu este obiceiul pământului), lăsând să se înțeleagă ceea ce este de la sine
înțeles, și anume demersul lor inovator atât de necesar.
Adresarea este în continuare agresivă și
ironică, îndreptată spre autori precum Camil Petrescu sau Brătescu-Voinești dați ca
exemple negative. Articolul program numit Revista Punct se îndreptă spre mediocrii fotografi (toți creatorii de artă adică) care, prin mijloacele cele mai violente
trebuiesc scuturați pentru că secolul
nostru de emoții puternice și fulgerătoare are nevoie de forme noi pentru
manifestările lui de artă. Gata cu aprecierea unor elevi mediocri sau cu
aplauzele unor bucătărese, a venit vremea ca românii să își găsească o
autenticitate veritabilă, îndelung dorită. Lipsa unei tradiții veritabile ar trebui, după părerea lui S.C., să
fie pentru țara noastră un atu în abordarea cu un spirit mai deschis la direcțiile proaspăt născute. Alături de acest articol este pus un desen al lui Marcel Iancu, o construcție
ce-și îndreaptă, subtil, calea în sus printr-o săgeată care se încolăcește pe corpul unui ochi asemănător unui șarpe, desen ce aduce cu un caduceu.
În următorul articol sunt prezentați artiștii străini veniți la expoziția
organizată de Contimporanul în acel an, același Scarlat Callimachi făcând
pe reporterul de teren, și exprimându-și părerea de rău că țări precum Italia și
Franța nu au avut reprezentanți. Este aplaudată prezența lui Hans Arp cel mai puternic fantast al modernilor germani care a adus gravuri stilizate și simplificate până la suflet de copil.
Etuva, semnată se pare colectiv Ubu-roi,
revine și în acest număr neiertându-l pe Camil Petrescu sau pe acei directori
de teatre (vechiul lor război cu dramaturgia din numerele trecute) care țin pe scene
actori slabi în piese mediocre.
Această idee este continuată pe aceeași pagină în articolul Constatări, unde IlarieVoronca (latifundiarul metaforei, cum îl numea Ion Caraion) vorbește despre
ușoara superioritate a actorilor de sex masculin față de cei de sex feminin,
acest lucru datorându-se însă unei proaste organizări la nivel de conducere, dar
și a acceptării unei mediocrități culturale, care omora din fașă orice avânt
autentic. Concluzia (...): nu talentele lipsesc, ci discernământul
și bună voința directorilor.
Ion Vinea, prin poezia Drumuri,
redă puțin din atmosfera care o simțea un artist ca urmare a
ivirii noii nebuloase pe cerul trăirilor omenești. Pe
strune romanța pregetă / ca cel ce învață danțul pe sârmă se încheie scurta
poezie ce șade sub desenul Linoleum al
lui Milița Pătrașcu.
Scarlat Callimachi observă trecerea timpului în poezia Delir. Lumea este surprinsă în momentul sfărâmițării firești, în momentul descompunerii esenței (a religiei) și în inversarea rolurilor ancestrale
(femeia văzută ca un sihastru). Poezia se încheie cu un sunet de mitraliere și ură, pe fundalul ochilor închiși ai lui Christos.
Stephan Roll, care făcea parte din aripa tânără a revistei, vine iar cu o
poezie actuală acelor vremuri, o poezie care încearcă să se țină scai de
îndrumările dadaiste sau constructiviste.
Mihail Cosma, la rândul său unul dintre cei mai tineri redactori, încearcă în poezia Blazon împăcarea liniei
tradiționale (strofe dense, cu rime îndrăznețe și ritm suținut), cu noile
tendințe de revigorare a versului (excesul de neologisme, metafore abundente
etc). Este prezentată o viziune pesimistă a vieții, un amurg în care este
surprins un soldat în armură și scut, gata să rătăcească, împăcat
cu condiția sa, sub razele lunii văzută ca o piatră prețioasă cu origini
orientale, koh-I-koor.
Acest număr surprinde mai mult prin articolele polemice și prin desenele
unor artiști precum Victor Brauner decât prin conținutul literar. Țintele preponderente rămân artiști preferați
în acel moment de către autorități, autorități pe
care, din definiție, grupul constructivist nu le recunoșteau ca atare, cel puțin formal.
Acceptarea peste câțiva ani a lui Ilarie Voronca de a publica un volum de
poezii sprijinit de academie a fost văzută ca o abdicare a poetului
de la crezurile mișcării, fiind repudiat din rândurile ei și aspru criticat de
cei cu care, până la acea vreme, scrisese cot la cot.
Dar să nu ne depărtăm de vremea apaiției acestui nou număr, trecuseră
doar câteva luni de la primul manifest suprarealist, și este bine de știut că redactorii țineau o corespondență la zi cu celălalte
mișcări, și primeau tot timpul ultimele noutăți legate de artă. Rămâne de văzut dacă, în numerele viitoare, se vor simți ecourile mișcărilor tehtonice ce se petreceau în conștiințele oamenilor la acea vreme.
* Ilustrarea articolului s-a făcut prin scanarea revistelor publicate în colecția Ediții facsimilate de către Ministerul Culturii și Cultelor INSTITUTUL NAȚIONAL PENTRU CERCETAREA AVANGARDEI ROMÂNEȘTI ȘI EUROPENE ed. Vinea, 2003
Interesanta revista
RăspundețiȘtergere