nașterea unui munte

în loc de cheie am închis ușa cu un balaur

foto Simona Andrei

vântul dădea peste cap leagănele aruncând copiii în nori
rufele puse la uscat acoperiseră soarele și tot se mai strângeau
biciclete și scaune

ca un profet muream de sete
mergeam contra vântului și în cătarea lui
printr-o pădure de mâini gigant ce ieșeau din pământ
țipând cu degetele transformate în dinți

fructele de pe chipul tău iubito au început să cadă în toate orașele unde eram primar
în celelalte se transformau în pietre
culcând peisajul la pământ dând rădăcinile peste cap

prin aer treceau clădiri rotindu-se în vals
zvârleau cu cioburi în loc de lacrimi

pe undeva erau și niște buze dar nu se vedeau
le simțeam căldura umedă în suflet ca o dinastie

se umflau dealurile și plesneau
valurile ce mângâiau norii se transformau în păsări ce continuau să zboare
așa moarte cum păreau

zidurile sfărâmate bolboroseau pe pământ ca o fiertură
pe câmpii erau strânse toate mesele folosite la nunți
toate paturile folosite la dragoste
și zgomotul acela de parcă ar fi zgâriat cineva aerul cu un cui
mă repeta pe mine în mine de mii și mii de ori
în toate posturile ce decurgeau în urma căderii