eternul repetat

Misha Gordin

privirea se abate des pe locurile cu băltoace de sub calorifere
chiar dacă cioburile sunt ușor mișcate de vânt
rămân neclintit cu pielița de la unghie înțepându-mă ușor peste zi

cu timpul
frica a devenit un turn aplecat
cărămizile ies ca niște sertare
plouă cu tot felul de intimități invizibile peste așa-zișii oameni
și peste soare

tusea împușcă liniștea prin ziduri din timp în timp
atunci simt canapeaua cum mă ajunge din urmă
și mă împinge spre tavan cu o zdruncinătură ce mă trezește din reverie
în sfîrșit pornim aud parcă vecinii de compartiment
sunt momentele în care mi-aș dori să te văd
la o șuviță de păr distanță de lumea mea
cum dispari iar în timp ce adorm