Jon SILKIN

vezi ceilalți poeți străini publicați pe blog aici

Jon SILKIN (1930 - 1997).Urmeazã studiile la colegiul Wyclieffe și Dulwich.Jurnalist în anul 1947 iar dupã terminarea stagiului militar,lucreazã ca muncitor apoi profesor de englezã pentru studenții strãini.Își completeazã studiile universitare de englezã la Universitatea din Leeds pe care o absolvã în 1962.

Puținele poezii cuprinse îm antologia Trei poeți englezi contemporani  apărută la editura Univers în 1989, ne descoperă un poet cu o profunzime nesimulată, uneori greoaie. În exprimarea aridă nu lipsesc totuși imaginile explozive, care au rolul de a lumina întreg poemul.

textele din această postare fac parte din volumul  
trei poeţi englezi contemporani (fleur adcock, alan brownjohn, jon silkin)
apărut la ed. Univers 1989
cuvânt înainte Mircea Ivănescu

VĂZÂND CUM TRESARE EZITAREA

E iarnă. Peste polei se întinde un luciu
de gheață sfărâmată, pastă lipicioasă stoarsă

din marfarul trecând mai devreme spre nord. Trenul
s-a oprit să-și tragă suflarea. Lângă pârâul puternic,
izbind în pământ, mai încolo risipindu-i pietrișul,
un bărbat merge pe șine, neștiind că este  văzut. Prin lumina
agățată de fustele largi ale ceții calcă apăsat
iar noi ne strângem puterile și plecăm mai departe.

Numele lui zvâcnește pe dâra trecerii noastre, plânsetul
lui în veacul nostru noroios, în apele lui puternice.
Țipăt de pescăruș zvâcnit în unghii diedru, pene
în pârâul pe unde peștii își mai zvâcnesc botul lung;
timpul cu trup îngroșat zboară încet mai departe.

SCULPTAT

Doi câini mici se opriseră lângă o pasăre neagră moartă
și pasărea neagră era foarte moartă.

Cei doi câini stăteau lângă pasăre ca niște lei mari
dar nu s-au atins de lucrul acela mort, nicio singură dată.

Le-ar fi plăcut să mănânce lucrul acela negru
dar era foarte mort și cu furnici roșii

fierăstrindu-i gâtul ca cioplitorii în piatră,
și furnicile roșii erau foarte vii.

Astfel că toată vremea câinii au stat acolo, au lătrat acolo
pentru că nu puteau să mănânce lucru acela negru.

Era ceva mare în pasărea aceea neagră,
era mâncată încet de moartea roșie.

În vreme ce doi câini mici mari ca niște lei stăteau pur și simplu,
acolo, lătrând; nici nu s-au atins de lucru acela negru.

Și lucru acela negru nu s-a uitat la ei, nici o singură dată,
era cu totul indiferent față de cei doi câini mici.

Poate că nici nu-i auzea pe leii cei mari
sau poate că păsării negre îi era milă de câinii aceia micuți.

Și toată vremea ce era mort rămânea mort și ce era viu rămânea viu.

O ÎNTREBARE DESPRE IUBIRE

Acolo unde podul proptește două maluri pătrunse de apă
apele lutoase își împletesc cozile; și un bărbat cântă
dintr-un fluier de tablă, descheiat la cămașă

și la haină. E oare mintea forma iubitoare?
intră prin aerul stătător, și respiră:
este răsuflarea, este singurul lucru.

În locurile acestea cu scârnă, umede și lipsite
de prilejuri, de rosturi, ceva reînvie
virginitatea înăcrită a minții care-și întipărește

mica însemnătate prin ea și eu sunt
în spațiile viclene ale țipetelor mici de fluier;
agitate, atente, labe de păianjen
chircinud-se pe marginile noroiului tulbure.

VIERME

Ai grijă, îți spune oricine, de tine însuți.
Viermele nu are. Este orb
ca o cârtiță: moartea lui e prin tăiere,
amară. Alungirea lui lipicioasă este crestată,
cu părți umflate. Rece și orb
poate fi înfășcat, și se zbate
în mâna ta caldă; un mic șarpe neveninos.
Sămânța lui păroasă și umedă
se împreunează întinzându-se lîngă altul ca el,
în împreunarea stoarsă încet a seminței
zvâcnind și viermuind.
Ganglionii îi sunt în cap
și dacă acesta este retezat
trebuie să crească înspre spate.
Este umil, util, trandafiriu. Sparge
tone de pământ, înfulecând humă
câte e de lung; fecalele lui o lepădătură fină
încolăcită în grămezi, o movilă de îngropăciune, sau ca o scoică
făcută de un melc mort.
Are o viață care este virtuoasă
ca a unui fermier, fabricându-și singur propria hrană.
Lipsit de pasiune ca o sapă, uneori, persistent.
Nu vrea să omoare nicio vietate.

trad. Mircea IVĂNESCU