descrierea rănii

motto

când eram mic mă întrebam

de câte baloane este nevoie pentru a ridica pământul la cer

când stau cu o femeie la masă într-un local

și sunetele specifice par a fi niște clopoței atârnați de urechile așa zisei eternități

am mereu impresia că suntem într-o sală de așteptare

chiar dacă nu se văd avem bagajele cu noi
dosite printre frunzele florilor din jur
(văzute și ne ) 

se aud clar și niște locomotive ce se pregătesc să plece
dar mimăm perfect detașarea

amândoi ne știm propriile slăbiciuni
eu știu că nu m-am ras de trei zile dar nu-mi pasă
pe solul obrazului stau întins privind cerul prin iarba neagră care deranjează la sărut
ea le știe pe ale ei
poate se gândește că viața ar fi mai frumoasă dacă nu am mai sta să raționăm
și ne-am apuca cu toții de ghicit 

este simpatică tăcerea
când vezi la sfârșitul serii un tablou pe care nu l-ai observat până atunci
ăsta când a intrat pe ușă îți zici în timp ce bagi mâna pe mâneca hainei
și altcineva hârșâie un scaun

ajuns acasă îmi dau seama că întunericul este un verb
declinarea lui chiar și incorectă ține de noroc

în momentele când mi se cere seriozitate

îmi vine o poftă nebună de a mă arunca ghiulea într-o apă

și a-i stropi pe cei din jur cu lavă

când simt că somnul a venit să mă ia la plimbare
observ cum pereții se înclină politicos ca niște chelneri când te ridici și pleci
degetele caută ceva prin aer dar nu
pentru chestia asta nu există întrerupător