fiecare ceas pe limba lui piere

iată-mă sub un ceas de lână
îl privesc din toate unghiurile
în toate adâncimile
oricând
la orice oră

a devenit o obsesie
o teamă
ca un nou născut cu barbă

am învățat să astup crăpăturile
iau un amestec din scuipat și pământ
îl întind cu degetul și tac pentru a se întări mai repede

mai târziu
în notele de subsol
răscolesc după metode de petrecere a timpului liber

mi se lungesc pleoapele până la călcâie
îmi aduc aminte de
fereastra pe care nu am mai ridicat-o de la pământ de ani buni
ce ușor ar fi dacă aș fluiera la ea
și s-ar ridica repede ca un câine