pelerinaj prin căderi

până dimineaţă mai este o viaţă de om

din calorifer ies aburi
privesc strada cu ochii mei din gurile de canal
ştiu că
dacă aş uni cu o linie toate luminile de la ferestrele din jur
te-aş putea desena citind pe o bancă din parc
aşa cum îţi place acum mai mult ca niciodată

durerile mele stau îngheţate pe masă în culorile lor
ca nişte fructe într-o pictură naivă

iau taxiul prin propriul sânge
roţile aruncă stropi ca nişte lacrimi
în drumurile mele de la un simţ la altul
se opreşte la toate semafoarele la toate barierele cu sunete stridente
băi boule! mă trezesc din somn ţipând
dar strigătul meu nu face decât să sperie nişte păsări din copacii
care îţi înconjoară banca pe care citeşti

şoferul dă din umeri cum dau îngerii din aripi

şi taxiul merge în continuare pe clapele de pian
spre marginea prăpastiei aşa cum ne-au învăţat
în clasa întâi

merge
prin şanţurile întunecate ale discului de vinil
ce se roteşte în gol la pick-up