spre casă

nimic nu mă mai miră
intru în magazin
vânzătorul este bacovia
nu știu cum face dar în timp ce îmi pune produsele în plasă
cântă demențial la vioară
să nu-mi plătești pentru asta zice
îi dau banii potriviți doar pentru alimente
ciocnim păhărelele cu tărie
le dăm pe gât
frigul de afară nu mi se mai pare atât de furios
stau câteva minute la bariera de la calea ferată
trece trenul ca un zâmbet
acum te-ai găsit să strigi și tu te iubesc îmi zic
mă depărtez pe câmp vioara mă urmărește ca un câine
vrea să mă muște de câteva ori
trec de salcâmul lichid
sparg inima ca pe o nucă
mănânc miezul
așa așa zice vânzătorul
mănânc din nuca asta fărâmițată în palmele mele
îmi zic
tot ce-mi doresc este
un raft unde să mă pot odihni
aleg miezul îl duc pe limbă
&
bacovia mă împinge cu arcușul stând la tejghea
îmi lasă răni între coaste