despre întuneric

s-a lăsat un întuneric în casă. unul din miile care stau deasupra oraşului. îmi vine să mă urc pe tavan şi să mă transform în bec. să aştept curentul electric să mă traverseze să intru în hora aceea de iele. s-a luat curentul tocmai când la tv era o reclamă cu una ce se pregătea să se spele pe dinţi. ştii că un zâmbet arată cât de adâncă îţi este inima? îmi imaginam că este noua mea iubită. nu. de tine nu am uitat. pe tine te-am pus să arzi ca un beţişor parfumat lângă inima care se stafideşte din ce în ce.

chiar şi pe bezna aceasta lucie ţi-aş scrie scrisori din acelea lungi. ca atunci când mi-au ieşit oasele degetelor prin piele dar sângele nu curgea. picura doar. pic pic. cum picură chiuveta la baie de zici că îţi moare cineva în ţevi. nu ţi-am spus nimic am împachetat scrisoarea până am făcut-o atom şi am adăugat-o fiinţei tale. a intrat la fixul sfincşilor ca o piesă puzzle. de atunci ai început să vezi coincidenţe.

pe nicăieri nu se mai găseşte un fir de lumină fie şi cât un zgârci de elastic. în bucătărie bezna stă ca un cub pe spatele gândacilor. îmi e frică să intru în burta aia. simt că m-aş dizolva. mă întorc în cameră pipăind pereţii cu tălpile.

doar dimineaţa mă mai poate salva. cu apa ei rece plină de lumânări aprinse care îmi vor aprinde chipul ca pe o torţă. să mă vadă prietenii. cunoscuţii. să vină lângă mine ca nişte vapoare însetate de uscat.
aştept ascultând ticăitul ceasului verde măr şi mi se pare că joacă cineva table. din lună se aud frâne de maşini. nu m-ar mira să îi crească mâini şi să se apropie de mine. să mă îmbrăţişeze. i-aş da un nume că ştiu că îi e foame de aşa ceva dar nu vreau să banalizez lucrurile. aştept cu inima dând în clocot să îmi facă sângele galben. e întuneric şi nu vezi dar îmi muşc buzele.

între noi doi este un continent în care se vine cu târnăcoape în loc de cruci. un continent care geme de morţi nenăscuţi. plini de sihaştri sătui de viziuni. atât de sătui încât şi-au creat fiecare câte o lume. o lume în care din inima lui isus nu curg cascade de smsuri ca în a noastră. acolo trebuie să îţi construieşti o astfel de inimă. fie şi din piese lego. să o scoţi din fântâni uneori.

am impresia că dormim în aceeaşi limbă. sub pleoapele închise globii oculari ni se transformă în păsări colibri. ne întoarcem mereu din tărâmurile viselor cu braţele pline de suveniruri care însă ni se evaporă la primul clipit. acum poate avem o şansă e atât de întuneric că nici nu mai contează dacă ţii ochii închişi sau nu. visele pot deveni realitate în sfârşit.

încep să cred că am orbit. îmi duc mâinile la ochi şi parcă îmi ia o veşnicie să îi ating. mă sperie iubito. nici chiar dacă ai apărea acum în chip de shiva cu o mie de braţe să mă mângâi nu m-ai putea linişti. este atât de întuneric încât încep să cred că eu defapt aştept bing bangul.