naum mă înțelege

tăcut cum era în burta mă-sii
naufragiat
cu așchii ieșindu-i prin riduri
îmi privește amintirile cum se joacă prin creier
ca niște copii care fac pipi în parcul de distracții

scoate pe buze balonașe de salivă pline cu stuf
cu gâze sau cu străzi de la amsterdam

când vine taxiul și mă ia
spre aceiași munți cu alte pietre
imaginea lui mă urmărește
ca o poză lipită pe oglinzile retrovizoare

ca un glonț ce nu vrea să-mi intre în țeastă


poate va ieși din apă cândva
într-un costum de scafandru
și mă va lovi peste obraz cu un aristotel
pe care să-l folosesc după ce îmi trece durerea
drept vâslă