ce ştiu spun. ce nu, simt

viaţa are un tic şi deschide uşi pe care le găseşte închise
uite chiar lângă mine creanga unui copac se leagănă îngheţată
ca şi când tocmai s-ar fi deschis o uşă înăuntru ei

când noaptea durerea poartă ochelari de cal
la sânul cald al străzii sub pragul de stele
se încaieră mereu o pală de vânt şi o foaie de ziar
în timp ce
cu aerul unor persoane trecute de patruzeci
luminile magazinelor taie asfaltul în felii inegale de tort

lasă secretul ăsta să te taie pe toate simţurile
cu tăieturi subţiri de lamă
nu trebuie să fie prilej de strângere din pumni
imaginează-ţi că te bate persoana iubită
cu pletele

aşa îmi vin mereu genunchii la nivelul lor normal:
privesc ceasul şi învăţ
că tot timpul dau piept cu departele

trebuie doar să învăţ asta mereu