tăcerea cu muşchii de lupă sub lumina adolescentă a lunii
mă face să văd
lăcuste sărind din lăcuste greieri cântând din greieri
şi câini de sârmă pe linia orizontului oameni buni
în timp ce voi faceţi dragoste – nimic nu ştiţi
las în urmă
pieţele goale cu mere căzute printre stele
din copaci
şuşotesc până la sânge piraţi cu frunze peste ochi
le este frică din naştere să nu găsesc eu insula fericirii
transformată într-o bancă
voi merge acolo unde nu se doarme acolo unde nu se stă
acolo unde nu se pune de blesteme
acolo unde strălucim atât de mult
încât părinţi ne veghează
cu masca de sudor pe faţă
durere
pâinea mea de casă
hrăneşte-mi drumul către mere
Frumos! :)
RăspundețiȘtergeremultumesc:)
RăspundețiȘtergere