ne-am promis
când devenim melancolici
din urechea noastră comună
să se adape refrenul unei melodii
să îl privim
ca pe un căţeluş dintr-o cutie
ce dacă avem atătea bagaje
stivuite ca nişte cărămizi
încât putem să ne construim o casă
cu mâinile noastre comune
este încă prea devreme să privim bătăile inimii
la muzeu
ştii
noaptea cât timp noi dormim
şi dispărem din cameră
bagajele sughiţă de plâns
zebrele circulă libere prin oraş
fără să mai fie călcate în picioare
şi luna
patrulează pe străzi
ca un humpty dumpty
ai pus totusi in poezie,un sfarsit impaciuitor.
RăspundețiȘtergeresa nu te superi,dar m-am jucat putin:
-"este încă prea devreme să privim bătăile inimii...fără să mai fie călcate în picioare"
-tu"stii" ca "ne-am promis" ceva,"ce dacă avem atătea bagaje".
incantator catelus va patrula cu luna pe strazi un refren
RăspundețiȘtergeredaca la ora asta nu dorm,trag de par cuvinte,sa-mi refac placere iar uitata.
. de obicei finalul este impaciuitor ironic. cel putin pentru mine.
RăspundețiȘtergereimi place cum te-ai jucat. nu am de ce sa ma supar.